romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

România mai are O SINGURĂ REPREZENTANTĂ la Shenzhen. Doar un meci o mai desparte de FINALĂ

România mai are O SINGURĂ REPREZENTANTĂ la Shenzhen. Doar un meci o mai desparte de FINALĂ

După Ana Bogdan, Monica Niculescu și Sorana Cîrstea, astăzi a venit rândul Simonei Halep să fie eliminată din turneul de la Shenzhen. Dar, România mai are, însă, un „as” în...

Cozmin Guşă, DECLARAŢII SURPRINZĂTOARE despre cei bănuiţi că au legături cu serviciile secrete

Cozmin Guşă, DECLARAŢII SURPRINZĂTOARE despre cei bănuiţi că au legături cu serviciile secrete

Cozmin Gușă a comentat, la Realitatea TV, acuzațiile privind legăturile cu serviciile secrete ale unor membri ai guvernului propus de PSD-ALDE. Gușă îi apără pe cei care au o eventuală...

Ce răspunsuri îi dă ISĂRESCU frizerului când e întrebat de băncile din România | Bancul Zilei

Ce răspunsuri îi dă ISĂRESCU frizerului când e întrebat de băncile din România | Bancul Zilei

Ce răspunsuri îi dă Mugur Isărescu atunci când frizerul său îl întreabă de situația băncilor din România? Pe toate le puteți vedea în bancul zilei Bancul Zilei îl prezintă pe...

România va ÎNGHEȚA. Un val de FRIG EXTREM va învălui țara noastră

România va ÎNGHEȚA. Un val de FRIG EXTREM va învălui țara noastră

Vor urma zile geroase în perioada următoare după ce meteorologii au emis un mesaj cu privire la un val de frig extrem ce va învălui țara noastră. Potrivit meteorologilor, vremea...

Răspunsurile pe care ni le datora Vlad Voiculescu n-au mai venit niciodată! | CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”

Răspunsurile pe care ni le datora Vlad Voiculescu n-au mai venit niciodată! | CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”

Vlad Voiculescu și-a încheiat mandatul de ministru al Sănătății, și-a și trecut, probabil, în CV, funcția, a zburat la Viena, de unde ne scrie pe facebook povești din capitala imperială....

Un eveniment geo-strategic planetar la care România răspunde cu un Leș la Apărare

Un eveniment geo-strategic planetar la care România răspunde cu un Leș la Apărare

Acoperit de sângele masacrelor de la Berlin și Istanbul și de pocnetele artificiilor de Sărbători a trecut neobservat un eveniment crucial, derulat în cinci părți. Episodul I – 26 decembrie....

Văduva lui Sergiu Nicolaescu a comemorat. 4 ani de la moartea maestrului, în Malaezia

Văduva lui Sergiu Nicolaescu a comemorat. 4 ani de la moartea maestrului, în Malaezia

Dana Ionică, femeia care i-a fost alături regretatului regizor până în utima clipă de viaţă, a făcut sărbătorile de iarnă departe de casă Pe data de 3 ianuarie 2013 întreaga...

Greșeala fatală a combaterii terorismului: atacarea mijloacelor și a efectelor și nu a cauzelor confl ictului internațional | PULSUL PLANETEI

Greșeala fatală a combaterii terorismului: atacarea mijloacelor și a efectelor și nu a cauzelor confl ictului internațional | PULSUL PLANETEI

Anul 2016 a fost unul în care terorismul s-a afirmat plenar în inima Europei, în Turcia, SUA și pe toate meridianele. A evoluat într-atât încât am avut jurnaliști ce au...

„Uniunea Scriitorilor numără 2.700 de membri. Pe cei mai mulţi nici măcar rudele şi amicii nu îi citesc. Şi bine fac!” | Revolta intelectualilor

„Uniunea Scriitorilor numără 2.700 de membri. Pe cei mai mulţi nici măcar rudele şi amicii nu îi citesc. Şi bine fac!” | Revolta intelectualilor

Interviul cu Bogdan Crețu, director al Institutului de Filologie Română „A. Philippide” din Iași şi conferențiar doctor la Catedra de Literatură română din cadrul Facultăţii de Litere, Universitatea „Alexandru Ioan...

Halep, primul obiectiv: titlul la Shenzhen

Halep, primul obiectiv: titlul la Shenzhen

Simona a început anul cu o victorie, obținută în China, împotriva Jelenei Jankovici. Românca a anunțat că vrea trofeul pe care l-a câștigat și în 2015 Simona Halep (locul 4...

Hagi și Popescu, Revelion în orașul Renașterii

Hagi și Popescu, Revelion în orașul Renașterii

„Regele” și „Baciul” au intrat în noul an, la Florența, alături de soții și de Ianis Hagi, jucătorul Fiorentinei. Lionel Messi s-a distrat alături de copii, în piscină Buni prieteni...

Chirurgul și scriitorul Florin Chirculescu: „Medicina nu este o știință exactă. Eu nu mă cred nici pe mine și mă întreb tot timpul dacă ceea ce vreau să fac îl ajută pe pacient” | Puterea cuvântului

Chirurgul și scriitorul Florin Chirculescu: „Medicina nu este o știință exactă. Eu nu mă cred nici pe mine și mă întreb tot timpul dacă ceea ce vreau să fac îl ajută pe pacient” | Puterea cuvântului

Mizeria în care se zbate sistemul de sănătate românesc i-a dezumanizat pe unii doctori, care au ajuns să privească pacientul doar ca pe o sursă de venit, afirmă renumitul chirurg...

Dialog de senzație cu scriitorul Lucian Boia. „N-o să vină Vlad Țepeș să ne facă autostrăzi!” | EVZ EXCLUSIV

Dialog de senzație cu scriitorul Lucian Boia. „N-o să vină Vlad Țepeș să ne facă autostrăzi!” | EVZ EXCLUSIV

Într-o discuție legată de folosirea istoriei ca instrument de manipulare, Lucian Boia vorbește și despre o „boală incurabilă” a românilor, încă seduși de idei specifice secolului XIX Cum sunt manipulate...

DECLARAȚII INCENDIARE făcute de Cozmin Gușă. Care este MAREA ȘANSĂ  A ROMÂNIEI în PLAN EXTERN în 2017

DECLARAȚII INCENDIARE făcute de Cozmin Gușă. Care este MAREA ȘANSĂ A ROMÂNIEI în PLAN EXTERN în 2017

Declarații incendiare. Cosmin Gușă este de părere că România trebuie să încheie, anul acesta, un parteneriat strategic cu unul dintre statele importante ale Europei, Franța sau Germania, iar noul an...

REVELION. Un sfert dintre români au intrat în 2017 uitându-se la Dan Negru. S-au înregistrat audiențe surpriză

REVELION. Un sfert dintre români au intrat în 2017 uitându-se la Dan Negru. S-au înregistrat audiențe surpriză

De 17 ani, programul de Revelion prezentat de timișoreanul Dan Negru, este în topul preferințelor românilor. Cifrele de audiență din acest an însă, au întrecut orice așteptări. La ora 0,00,...

ZECE ANI de când România face parte din Uniunea Europeană. Cum s-a schimbat viaţa românilor după acest moment istoric

ZECE ANI de când România face parte din Uniunea Europeană. Cum s-a schimbat viaţa românilor după acest moment istoric

România a aderat la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007. Cei zece ani de când România face parte din Uniunea Europeană au schimbat viaţa românilor. Economia a crescut cu 75%,...

Cozmin Gușă face o retrospectivă a clasei politice din 2016. ”PREMIANTUL clasei” este Liviu Dragnea. Un fost premier s-a dovedit a fi ”REPETENT”

Cozmin Gușă face o retrospectivă a clasei politice din 2016. ”PREMIANTUL clasei” este Liviu Dragnea. Un fost premier s-a dovedit a fi ”REPETENT”

Consultantul politic Cozmin Gușă a făcut o analiză a clasei politice și a României din 2016 la Realitatea TV, în care l-a catalogat pe Liviu Dragnea drept ”premiant”, iar pe...

GÂNCriza politică a trecut. Din nenorocire, nerodul iresponsabil a rămas mai departe la Cotroceni!

GÂNCriza politică a trecut. Din nenorocire, nerodul iresponsabil a rămas mai departe la Cotroceni!

Criza politică s-a încheiat. E drept, în stil Caragiale. A pornit-o în stil tragic, gen Eschil, și s-a încheiat în stil comic, gen Caragiale sau Gogol. Dimineață, Sorin Grindeanu a...

Zombiţi, vă rog! | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Zombiţi, vă rog! | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Întotdeauna mâine, la marginea prăpastiei şi la sfârşit de an, aşa cum ştim cu toţii, se fac bilanţurile. La fel ca filmele acelea de câteva secunde derulate sub fruntea celui...

Halep, așteptată să explodeze în 2017

Halep, așteptată să explodeze în 2017

Specialiștii WTA spun că cea mai bună tenismenă din România poate să dea lovituri importante anul viitor Simona Halep a avut un an 2016 fluctuant, marcat de accidentări, dar și...