romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Decizia luată de România care ar putea "înfuria" Moscova

Decizia luată de România care ar putea "înfuria" Moscova

România și Bulgaria, în calitate de state NATO, au blocat transferul unor avioane militare ruse de tip MIG-29 în Serbia, obstrucţionând temporar concretizarea unui acord în domeniul apărării între Belgrad...

Ediţie specială la "România 9" despre viitorul Televiziunii Publice. Preşedintele TVR, Irina Radu, alături de 15 vedete, printre invitaţi

Ediţie specială la "România 9" despre viitorul Televiziunii Publice. Preşedintele TVR, Irina Radu, alături de 15 vedete, printre invitaţi

Noile grile de programe ale postului public au stârnit dezbateri iar prezentatorii şi moderatori emisiunilor, alături de Irina Radu, preşedinte director general, vin la Ionuţ Cristache pentru a răspunde întrebărilor...

Care sunt orașele cu cele mai scumpe locuințe din România

Care sunt orașele cu cele mai scumpe locuințe din România

În primul trimestru din acest an, apartamentele s-au scumpit cu 4% la nivel national. Doar la Cluj – Napoca, orașul cu cele mai mari sume medii cerute pentru un apartament,...

Lipsa autostrăzilor ține România la periferia economică a Europei

Lipsa autostrăzilor ține România la periferia economică a Europei

Construim drumuri haotic, fără să ne gândim la nevoile economice. Declaraţia aparţine oficialilor din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), care spun că, în România, interesul politic a...

Reprezentanții uneia dintre cele mai PRESTIGIOASE publicații din lume au venit în România pentru a discuta cu Gigi Becali. Ce i-a șocat pe ziariștii care au ajuns la PALAT

Reprezentanții uneia dintre cele mai PRESTIGIOASE publicații din lume au venit în România pentru a discuta cu Gigi Becali. Ce i-a șocat pe ziariștii care au ajuns la PALAT

Gigi Becali a discutat cu ziariștii de la „New York Times” despre conflictul pe care l-a avut în ultimii doi ani și jumătate cu reprezentanții MApN. Prestigioasa publicație „New York...

Japonia intră în FORŢĂ în România! Tranzacţia de 300 de MILIARDE care SCHIMBĂ TOT

Japonia intră în FORŢĂ în România! Tranzacţia de 300 de MILIARDE care SCHIMBĂ TOT

Cele mai cunoscute branduri de bere de pe piaţa românească au ajuns sub patronaj japonez! Tranzacţia care s-a finalizat zilele trecute este una dintre cele mai mari din domeniu! Conform...

TRUMP este aşteptat în ROMÂNIA!

TRUMP este aşteptat în ROMÂNIA!

Peste câteva săptămâni, preşedintele american Donald Trump ar putea vizita România în urma unei reuniuni NATO din Europa. "Se lucrează la organizarea unei vizite a preşedintelui american Donald Trump, la...

INCREDIBIL. Ce discurs a avut selecționerul Christoph Daum la pauza meciului România - Danemarca. „Este o glumă de antrenor”

INCREDIBIL. Ce discurs a avut selecționerul Christoph Daum la pauza meciului România - Danemarca. „Este o glumă de antrenor”

Cornel Dinu l-a atacat din nou pe selecționerul Christoph Daum și a redat discursul pe care tehnicianul german l-ar fi rostit la pauza meciului România - Danemarca. Cornel Dinu continuă...

Intelectualii sucombă în politică | REFLEXUL DE CULTURĂ

Intelectualii sucombă în politică | REFLEXUL DE CULTURĂ

Din 1990 încoace, lumea românească nu prea știe ce să le ceară intelectualilor să facă pentru ea și, din această pricină, orice ar face sau nu ar face aceștia, lumea...

Banii care pun în mișcare mecanismul transplantului pulmonar în România | CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”

Banii care pun în mișcare mecanismul transplantului pulmonar în România | CAMPANIA „MEDICUL DE GARDĂ”

Acreditat încă din martie 2016, Centrul de transplant pulmonar din cadrul Spitalului Sfânta Maria din București a primit, în sfârșit, undă verde din partea autorităților. Mai precis, a început procedura...

În PARLAMENTUL României dispar LEGI. Un fost deputat face ACUZAŢII de ABUZ în SERVICIU cu consecinţe deosebit de grave

În PARLAMENTUL României dispar LEGI. Un fost deputat face ACUZAŢII de ABUZ în SERVICIU cu consecinţe deosebit de grave

În Parlamentul României proiectele legislative depuse în legislatura precedentă sunt retrase în următoarea legislatură. Aceasta se întâmplă în baza unei cutume, ne-au precizat surse din conducerea Senatului. Însă lucrurile sunt...

AVERTISMENTUL unui consilier prezidenţial: Mă aştept ca România să primească mai puţini BANI de la UE

AVERTISMENTUL unui consilier prezidenţial: Mă aştept ca România să primească mai puţini BANI de la UE

Consilierul prezidenţial Leonard Orban a precizat că negocierile pentru bugetul Uniunii Europene post 2020 vor fi dure, având în vedere că acesta va scădea cu aproximativ 13% din cauza ieşirii...

Anghel Iordănescu știe cine ar putea fi cel mai potrivit selecționer pentru naționala României: „Cu el vom deveni din nou competitivi”

Anghel Iordănescu știe cine ar putea fi cel mai potrivit selecționer pentru naționala României: „Cu el vom deveni din nou competitivi”

Fostul selecționer al naționalei României, Anghel Iordănescu, a recunoscut că la carma primei reprezentative ar trebui să vină Gheorghe Hagi. „Eu nu mai vorbesc, nu mă mai interesează, nu mai...

REVOLTA celui mai DIABOLIC terorist din România! Este nemulţumit de TRATAMENTUL din închisoare

REVOLTA celui mai DIABOLIC terorist din România! Este nemulţumit de TRATAMENTUL din închisoare

Omar Hayssam, considerat unul dintre cei mai periculoşi terorişti după ce a participat la răpirea celor trei jurnalişti români, este nemulţumit de condiţiile care sunt în penitenciarul Mărgineni. Hayssam a...

România - naționala no name

România - naționala no name

Începând din această săptămână, reprezentativa „tricoloră” va ocupa (incredibil) poziția 47 în clasamentul FIFA. În plină campanie de calificare la CM 2019, selecționata noastră va fi sub Peru, Burkina Faso,...

Porcii, doctorii și pacienții - o altfel de privire asupra transplantului pulmonar din România

Porcii, doctorii și pacienții - o altfel de privire asupra transplantului pulmonar din România

Rândurile de mai jos nu construiesc o pledoarie, ci, mai degrabă, o imagine nevăzută sau greu de deslușit cu ochiul liber. Sau - mai grav - o imagine pe care...

În așteptarea extra tereștrilor. Rael, șeful sectanților care îi așteaptă pe extratereștri, trăiește în Japonia pe banii adepților bogați

În așteptarea extra tereștrilor. Rael, șeful sectanților care îi așteaptă pe extratereștri, trăiește în Japonia pe banii adepților bogați

În acest weekend, raelienii și-au prezentat proiectele într-o sală de conferințe din București. Dacă sâmbătă au vorbit despre proiectul pentru celebra ambasadă pe care vor s-o construiască în Dobrogea, ieri,...

"Ziua NATO în România". Ce MESAJ a transmis Klaus Iohannis

"Ziua NATO în România". Ce MESAJ a transmis Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, astăzi, un mesaj cu ocazia sărbătoririi în România a Zilei NATO. El a afirmat că ţara noastră îşi va respecta angajamentele pe care şi le-a...

CIFRELE GROAZEI! 4.025 de cazuri de RUJEOLĂ în toată țara. Numărul total al deceselor a ajuns la 18. Harta județelor afectate

CIFRELE GROAZEI! 4.025 de cazuri de RUJEOLĂ în toată țara. Numărul total al deceselor a ajuns la 18. Harta județelor afectate

Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a emis pe 31 martie un raport conform căruia la nivel naţional se înregistreză în acest moment 4.025 de cazuri de...

Prințul Charles a încălcat PROTOCOLUL REGAL, dar primește aplauze pentru asta! Gestul său este ÎNDUIOȘĂTOR!

Prințul Charles a încălcat PROTOCOLUL REGAL, dar primește aplauze pentru asta! Gestul său este ÎNDUIOȘĂTOR!

Aflat în vizită oficială în București, Prințul Charles de Walles a făcut un gest înduioșător, dar care nu corespunde rigorilor protocolului regal. A îmbrățișat strâns un băiețel, a ținut de...