Zilele trecute, am găsit în cutia poștală o hîrtiuță prin care mi se spunea să prezint la Oficiul Poștal de care aparțin pentru a ridica o Recomandată. Văzînd hîrtiuța, am tresărit bucuros.

De ceva timp aștept să-mi vină o carte comandată în străinătate. Cum aștept cam de multișor asta, eram convins că adresa de la poștă mă convoca să ridic pachetul cu cartea. Cînd am citit însă hîrtiuța, m-am posomorît brusc. Spre deosebire de toate alte invitații de a face coadă la Poștă, aceasta conținea și precizarea de unde vine Recomandata. De la ANAF. O instituție care, iată, reușise să vîre spaima într-o instituție precum Poșta, pe care n-o înspăimîntă nici măcar Judecata de Apoi. De la ANAF nu pot veni decît înștiințări neplăcute, toate izvorîte din poziția de instituție de forță a României aflată sub dictatura juntei militare a sergenților majori din SRI, din SIE, din Poliție, Procuratură, SPP, STS, și din toate serviciile secrete departamentale, o instituție conștientă că ea e un tanc în timp ce tu ești un gîndac, că la o adică dau buzna în apartamentul tău niște milițieni pe care spatele cărora scrie cu litere roșii ANAF și-ți iau, ca-n Moromeții, rufăria nevestei și cartea ta de la capătul patului.

Sînt unul dintre cei mai conștiincioși cetățeni ai Republicii cînd e vorba de achitat taxe, impozite, biruri după biruri, despre care știu că vor fi folosite – ca în cazul primarului PSD-ist de la sectorul 1, care a reușit în doar cîteva luni să strice tot ce făcuse bun Chilimanpe tot felul de prostii.

Relația mea cu Organele de Pristanda financiar care sînt ANAF, Secția de impozite și taxe locale stă de ani întregi sub semnul spaimei mele că în timp ce eu îmi văd de treburi, acolo, în birourile luxoase ale ANAF sau ale celor de la Taxe și Impozite s-a mai pus la cale o somație împotriva mea, una care-mi va fi trimisă cu întreg protocolul arogant al noilor Miliții.

Hîrtiuță în cutia poștală să merg urgent la poștă, plic negru, pentru care trebuie să semnezi în mai multe locuri, sub privirile vigilente ale angajatei, de parcă a-i semna că ești de acord să fii spînzurat și nu împușcat, altfel spus să fii executat în chip umilitor sau în chip nobil, somația că începe executarea silită dacă nu achiți urgent suma, despre care naveai habar că o datorezi statului. Așa se explică de ce și de data asta am amînat sub diferite pretexte să merg la oficiul poștal, unul dintre locurile negre de pe harta sufletului meu. Amînarea era justificată și de aglomerația de la acest oficiu de lîngă Piața Amzei.

În Piața Amzei – acest deșert de beton pe care primarul PSD-ist a zis în campanie că îl va face grădină de flori - e clădirea cu birourile Sectorului unu. Aici vin moldovenii de peste Prut să-și ia pașapoartele pentru a putea merge în Occident ca să ne concureze la spălatul cururilor de babalîci italieni sau nemți, zicînd prosopului oghial și porumbului păpușoi. Pentru obținerea unui pașaport trebuie plătită suma de două sute și ceva de lei. Tonții de la Pașapoarte nu s-au gîndit să facă în clădire sau măcar în Piața Amzei ghișee unde să fie plătită suma asta. Ea trebuie plătită la Bancă sau la Poștă. Și cum nenorocitul meu oficiu poștal e cel mai aproape de Piața Amzei, cozii zilnice, ivite din catastrofala administrare a Poștei, această vacă bună de muls pentru toate regimurile postdecembriste, i se adaugă cea făcută de doritorii plătitori de taxe la pașaport. De fiecare dată cînd nenorocul mă aduce dimineața la Poștă, asist la spectacolul basarabenilor veniți cu grupul să achite taxa și răcnind angajatei care nu vede nume proprii precum Știulete Veronica, Adela Usturoi, Jean Șearșaf (lui îi zice Cearșaf, dar nu poate rosti cum se scrie după ani de limbă rusă cîntînd). Pînă la urmă n-am avut încotro.

După ce cu o seară înainte m-am culcat mai devreme, ca să fiu a doua zi cu nervii tari, după amiaza, pe la 17, oră chitită de mine ca dincolo de năvala moldovenilor, m-am prezentat la Poștă. Spre surprinderea mea aveam înainte doar o persoană. Doar una, dar care a făcut cît un batalion. Era femeie venită mai devreme decît scria pe înștiințare să-și ia ajutorul social – 31 de lei. Zadarnic îi spunea angajata că pentru facilitatea asta trebuie să vină dimineața sau, dacă nu poate, să aștepte ziua precizată pe hîrtiuță. Ea nu și nu, că vine de la mama dracului, c-a costat-o taxiul 50 de lei (auzi, dăduse 50 de lei pe taxi ca să ia mai devreme decît era programată suma de 31 de lei!), că-i dă dracului de bani.

Situația ajunsese la punctul numit mort al unei relații dintre două persoane. Angajata nu voia să facă nimic. Solicitanta nu voia să plece. În astfel de situații dau în clocot, deși mă stăpînesc să nu fac scandal. În orice moment, poți nimeri o bucătăreasă cu cont pe Facebook România care să scrie imediat că n-ai vrut să stai la coadă ca simplul cetățean. De data asta însă situația m-a fericit.

Mi-o doream prelungită cît mai mult, eventual pînă a doua zi, sau pînă la alegerile prezidențiale viitoare, numai și numai pentru a nu lua plicul negru. Din nenorocire pentru mine, criza s-a rezolvat. A cedat pînă la urmă solicitanta, care înainte de a pleca (fără a trînti ușa, că nu putea, era fixată larg deschis cu un bolovan, un bolovan pe Calea Victoriei?!) m-a luat pe mine drept martor al aberațiilor de la Poștă. Am surîs în stil prezidențial american, lăsînd impresia că sînt de acord cu protestatara, deși în sufletul meu mă posomorîsem la gîndul că n-am încotro, trebuie să ridic plicul.

Mi-a venit astfel rîndul. După ce l-a căutat îndelung și evident cu mișcări de om furios că în loc să bea o bere trebuie să caute pe canicula asta un plic, angajata m-a pus să semnez în mai multe locuri și odată cu CI mi-a înmînat și plicul. Pentru a face față șocului produs de deschiderea plicului, am rugat-o pe soție să mă însoțească.

După ieșirea de la Poștă, am mers spre Piața Revoluției o distanță bună, fără să mă ating de plicul definit printr-o acoperitoare neagră în stînga, ca și cum avea un ochi de pirat. Desfă-l tu! i-am zis soției, cu voce tremurîndă, eu n-am curaj, cine știe ce somație mi-au trimis. Soția l-a deschis, firește, cu indiferența celui conștient că nu-l așteaptă o lovitură a sorții. Citește tu ce scrie! am adă- ugat, după ce ea a scos cu greu două foi din plic. Cu greu, deoarece ANAF prinde foile de plic cu o capsă și ai nevoie de o foarfecă pentru a putea citi cînd începe executarea silită.

După ce a parcurs cele două foi, soția s-a dat bătută.

- Nu înțeleg nimic.

Nu înțelegeam nici eu mare lucru. Rezulta că trebuie să achit urgent suma de 54 de lei la unul dintre cele două conturi expuse pe una din hîrtii. Despre ce era vorba n-am reușit să aflu.

Cu luni în urmă trimisesem foaia cu venitul pe 2016. În urma acestei foi, urma să primesc înștiințarea că trebuie să achit o sumă de bani, impozitul pe venitul global. Se făcuse august și iată nu primisem nici o înștiințare. Asta era suma? Nici acum, cînd am achitat-o prin Bancă, nu știu dacă asta era suma sau dacă nu cumva mă voi pomeni la anul cu o sumă uriașă provenită din penalizări. Plicul mortuar trimis de ANAF cuprindea o somație de executare silită. Repet, nu primisem pînă atunci nici o înștiințare că am de plătit suma de 54 de lei.

Așa s-ar fi cuvenit într-o țară minim civilizată și nu în Babuinia, unde individul e umilit de Stat, întruchipat de Instituțiile de forță. De ce fusese nevoie direct de o somație de executare silită? Aș fi plătit suma imediat de cum am primit înștiințarea, cetățean model cînd vine vorba de dat ceva la Stat. Dacă aș fi fost neamț m-aș fi sinucis în plină Calea Victoriei, în fața unuia din multele cazinouri care țin locul librăriilor (e straniu cît de multe sînt cazinourile în Centrul Bucureștilor, joacă românii la păcănele sau se spală bani în inima orașului?), nenorocit de gîndul că somația mă demasca drept rău platnic de impozite, rău cetățean și evident, potențial infractor, gata să mă sustrag de la achitarea unei datorii către Stat.

Cum eram român sau mai degrabă moldo-valah, cu vreo stră-străbunică violată de turci în grup, m-am rezumat să mă întreb: De ce nu trimit cei de ANAF mai întîi o banală înștiințare că trebuie să plătești, eventual prin e-mail, că-i mai simplu și mai puțin costisitor? Indiscutabil, oameni ca mine, moștenind genetic ca fii de țărani spaima de Prefectură, vorba cîntecului ardelenesc, s-ar grăbi să achite suma. Cum de ce?

Păi, cum ar mai încerca cei de la ANAF satisfacția milițienească de membri ai unei instituții de forță din România condusă de o Juntă militară care a dat o lovitură de stat timp de 10 ani?