romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Ministrul Bogdan Aurescu, despre sporirea efectivelor militare ale NATO în regiune: „În cazul în care există un atac din partea unui stat terț, atunci forțele de pe teritoriul României vor asigura primul răspuns”

Ministrul de Externe al României, Bogdan Aurescu, transmite, joi, 30 iunie, că decizia NATO de a suplimenta numărul de soldați ai statelor aliate în țara noastră reprezintă o acțiune benefică...

Cel mai așteptat meci de Rugby! Romania vs. Italia, după 18 ani

Cel mai așteptat meci de Rugby! Romania vs. Italia, după 18 ani

Naționala de rugby a României deschide seria meciurilor de pregătire din luna iulie, cu o partidă de foc cu Italia, echipă componentă a Turneului celor 6 Națiuni. Meciul va avea...

Circul de la Palatul Victoria, sub lupa unui Cațavencu. România lui Cristache

Circul de la Palatul Victoria, sub lupa unui Cațavencu. România lui Cristache

De mâine carburanții ar trebui să scadă cu 50 de bani, însă nici premierul, nici miniștrii, nici măcar purtătorul de cuvânt al Guvernului, nimeni nu este în stare să explice...

Prognoza meteo, 30 iunie. Temperaturi greu suportabile la nivelul întregii țări. Vești neplăcute de la ANM

Prognoza meteo, 30 iunie. Temperaturi greu suportabile la nivelul întregii țări. Vești neplăcute de la ANM

Va fi o zi sufocantă și astăzi, la nivel național, cu temperaturi extrem de ridicate în termometre. Specialiștii de la ANM emit în această perioadă multe alerte de caniculă. Și...

Precizările făcute de ADR Vest după deschiderile Parchetului European. „Imaginile nu au legătură cu sediul nostru”

Precizările făcute de ADR Vest după deschiderile Parchetului European. „Imaginile nu au legătură cu sediul nostru”

Oficialii de la ADR Veste au făcut o serie de precizări, pe tema descinderilor pe care l-au făcut cei de la Parchetul European. Conform comunicatului, Imaginile cu sumele de bani...

România are un nou ambasador în Republica Moldova. Cine este diplomatul numit în funcție la Chișinău

România are un nou ambasador în Republica Moldova. Cine este diplomatul numit în funcție la Chișinău

Cristian Leon Țurcanu este diplomat de carieră și a exercitat din 2016 funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Ucraina. Cristian Leon Țurcanu, ambasadorul agreat al României în...

Klaus Iohannis, despre ridicarea MCV. Țara noastră ar putea să scape de o povară

Klaus Iohannis, despre ridicarea MCV. Țara noastră ar putea să scape de o povară

Președintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, 29 iunie, că Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) ar putea fi ridicat până la sfârșitul anului. Anunțul a fost făcut după discuțiile pe...

Summit NATO - Madrid 2022. Reacția lui Iohannis după ce Biden a anunțat suplimentarea trupelor SUA în România

Summit NATO - Madrid 2022. Reacția lui Iohannis după ce Biden a anunțat suplimentarea trupelor SUA în România

Summit NATO - Madrid 2022. Liderii celor 30 de state membre ale NATO se reunesc, începând de marți, la Madrid, Spania, pentru discuții în cadrul a ceea ce mulți se...

Theodor Paleologu - un intelectual rătăcit printre politicieni. România lui Cristache

Theodor Paleologu - un intelectual rătăcit printre politicieni. România lui Cristache

Sătul de impostură, zgomot și prostie Theodor Paleologu revine în arena publică. Despre clasa politică aflată într-un faliment moral răsunător, despre lipsa de viziune, de proiect și despre decăderea României...

Comisia Europeană aprobă un ajutor în valoare de 60,7 milioane euro pentru România. Ce sector va beneficia de acești bani

Comisia Europeană aprobă un ajutor în valoare de 60,7 milioane euro pentru România. Ce sector va beneficia de acești bani

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutoare României cu o valoare de 60,7 milioane euro (300 milioane lei) pentru sprijinirea întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul transportului rutier...

Speranța de viață în România se prăbușește. Care sunt factorii care au dus la scăderea acestui indicator

Speranța de viață în România se prăbușește. Care sunt factorii care au dus la scăderea acestui indicator

România se află în grupul țărilor cu cele mai mici valori din Uniunea Europeană în ceea ce privește speranța de viață, care a scăzut la nivelul din urmă cu 14...

Breaking News. Turcia a acceptat aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Stoltenberg despre Summitul de la Madrid: „Schimbări fundamentale ale apărării noastre”

Breaking News. Turcia a acceptat aderarea Suediei și Finlandei la NATO. Stoltenberg despre Summitul de la Madrid: „Schimbări fundamentale ale apărării noastre”

Jens Stoltenberg, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, spune că Summitul de la Madrid are rolul de a stabili modificări fundamentale în ce privește planul de răspuns al NATO la amenințările...

De ce Ungaria a reușit plafonarea prețurilor la carburanți şi România nu. Kelemen Hunor: „Greșelile vechi ale statului au o umbră lungă”

De ce Ungaria a reușit plafonarea prețurilor la carburanți şi România nu. Kelemen Hunor: „Greșelile vechi ale statului au o umbră lungă”

Toată lumea se întreabă cum a reușit Ungaria să plafoneze prețurile la carburanți, după ce Guvernul de la Budapesta a anunțat că a extins până la 1 octombrie plafonarea la...

La punctele de trecere a frontierei moldo-române Leușeni și Sculeni se înregistrează  aglomerație

La punctele de trecere a frontierei moldo-române Leușeni și Sculeni se înregistrează  aglomerație

Datele grănicerilor moldoveni arată că cel mai ușor se trece granița la Giurgiulești - Galați. Poliția de Frontieră a Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să opteze pentru punctele de trecere Costești,...

Banca Transilvania, prognoză optimistă cu privire la creșterea economică. „Economia ar putea creşte cu 3,8% în 2022”

Banca Transilvania, prognoză optimistă cu privire la creșterea economică. „Economia ar putea creşte cu 3,8% în 2022”

Banca Transilvania reprezintă cea mai mare instituție financiară, după active, de pe piața din România. Aceasta prognozează că, în anul 2022, economia țării va înregistra o creștere de 3,8%, diferită...

NATO va plasa 300.000 de militari în alertă maximă, ca răspuns la amenințarea Rusiei

NATO va plasa 300.000 de militari în alertă maximă, ca răspuns la amenințarea Rusiei

Liderul Alianței spune că summit-ul din această săptămână va conveni asupra celei mai semnificative transformări într-o generație Secretarul general al NATO a declarat că summit-ul de la Madrid, de săptămâna...

Rareș Bogdan explică măsurile economice luate de Guvernul Ciucă: „Premierul nu le vinde oamenilor iluzii. Ați văzut că nu vorbește aiurea”

Rareș Bogdan explică măsurile economice luate de Guvernul Ciucă: „Premierul nu le vinde oamenilor iluzii. Ați văzut că nu vorbește aiurea”

Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele PNL, spune că liberalii doresc echilibru și stabilitate macroeconomică în România, de aici și măsurile anunțate de Guvern. Pe lângă asta, Rareș Bogdan salută decizia SUA de...

Probleme esențiale discutate la întâlnirea lui Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, cu omologul din Serbia

Probleme esențiale discutate la întâlnirea lui Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, cu omologul din Serbia

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu l-a primit luni, pentru consultări politice bilaterale, pe ministrul afacerilor externe al Republicii Serbia, Nikola Selaković, cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o efectuează...

Cea mai bună țară în care să muncești. Ce drepturi au angajaţii din România, Cehia, Ungaria, Polonia. Studiu

Cea mai bună țară în care să muncești. Ce drepturi au angajaţii din România, Cehia, Ungaria, Polonia. Studiu

Prevederile legislative din România, Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia cu privire la dreptul muncii au fost analizate într-un studiu de specialitate. Analiza ia în considerare drepturilor angajaților din aceste țări,...

Decizie cu miză de 250 de milioane de euro pe umerii unui magistrat. O instanță din Beiuș judecă contestația la executare a fraților Micula

Decizie cu miză de 250 de milioane de euro pe umerii unui magistrat. O instanță din Beiuș judecă contestația la executare a fraților Micula

Un complet al unei judecătorii de provincie, din Beiuș, urmează să ia o decizie ale cărei consecințe sunt estimate la 250 de milioane de euro. Judecătorul va judeca contestația la...