romania

România este un stat situat în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică și la țărmul nord-vestic al Mării Negre.[8] Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord și est și Republica Moldova la est, iar țărmul Mării Negre se găsește la sud-est.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus, Imperiului Austriac și a celui Austro-Ungar.

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească, păstrând autonomia și statutul de stat tributar față de Imperiul Otoman, pe care-l aveau cele două principate. A fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, în urma Primului Război Mondial, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României (295.641 km2).

După înlăturarea regimului comunist instalat în România (1989) și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul a inițiat o serie de reforme economice și politice. După un deceniu de probleme economice, România a introdus noi reforme economice de ordin general (precum cota unică de impozitare, în 2005) și a aderat la alianța politico-militară NATO la 29 martie 2004 și la Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007.

România este o republică semi-prezidențială. Este al nouălea stat după suprafața teritoriului (238.397 km²) și al șaptelea după numărul populației (peste 20 milioane locuitori)[9] dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al acesteia și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori).

Întâlnire între directorul executiv al PPC și Geoffrey Pyatt la Washington - pe agendă, probleme legate de energie

Întâlnire între directorul executiv al PPC și Geoffrey Pyatt la Washington - pe agendă, probleme legate de energie

Directorul executiv al PPC s-a întâlnit cu adjunctul secretarului de stat american despre rolul geostrategic al Greciei. Directorul executiv al PPC, Georgios Stassis, a discutat cu adjunctul secretarului de stat...

O categorie de vehicule va fi scutită de taxa de acces în Bucureşti

O categorie de vehicule va fi scutită de taxa de acces în Bucureşti

Camioanele cu propulsie electrică sau hibridă vor fi scutite de taxa de acces în Capitală. UNTRR anunţă că îşi dorește ca şi alte oraşe din ţară să ia acest exemplu....

Întâlnire la nivel înalt între istoricii din România și Republica Moldova. Cine organizează conferința

Întâlnire la nivel înalt între istoricii din România și Republica Moldova. Cine organizează conferința

Istorici din Republica Moldova și din România vor participa la o serie de discuții, în cadrul unui seminar ce va avea loc luna viitoare. Întâlnire la nivel înalt între istoricii...

Republica Moldova primește 10 milioane de euro din fondul de urgență al prim-ministrului României

Republica Moldova primește 10 milioane de euro din fondul de urgență al prim-ministrului României

România a trimis către Republica Moldova, un sprijin financiar în valoare de 10 milioane de euro. Banii provin din fondul de urgență al premierului. Republica Moldova va primi suma de...

Un român riscă ani grei de pușcărie în Republica Moldova. A traficat o tânără și a fost extrădat

Un român riscă ani grei de pușcărie în Republica Moldova. A traficat o tânără și a fost extrădat

Un cetățean român riscă să primească o condamnare de 15 ani de închisoare, în Republica Moldova, după ce a traficat o tânără, în Grecia. Probleme pentru un cetățean din România,...

Ucraina mulțumește României pentru cele „15 pachete de ajutoare militare”

Ucraina mulțumește României pentru cele „15 pachete de ajutoare militare”

Ucraina mulțumește României pentru cele „15 pachete de ajutoare militare”. Este pentru prima dată când se vorbește public despre ajutoarele pe care ţara noastră le-a oferit Ucrainei. Ucraina mulțumește României...

Lockheed Martin vrea să producă baterii în România. Avantajul pe care-l avem faţă de alte piețe

Lockheed Martin vrea să producă baterii în România. Avantajul pe care-l avem faţă de alte piețe

Lockheed Martin ar putea produce baterii în România. Anunţul a fost făcut de Sebastian Burduja. Ministrul Energiei a anunţat că a semnat la Boston o scrisoare de intenţie cu una...

CM de Natație de la Doha. Vlad Stancu a ratat semifinalele probei de 400 de metri liber

CM de Natație de la Doha. Vlad Stancu a ratat semifinalele probei de 400 de metri liber

Vlad Stancu a ratat semifinalele probei de 400 de metri liber la Campionatele Mondiale de Natație de la Doha. A fost primul sportiv român care a intrat în bazin în...

Viața profesională în România. Cât muncesc românii, de fapt

Viața profesională în România. Cât muncesc românii, de fapt

Românii au cea mai scurtă viață profesională din Europa. Deși au impresia că muncesc mult și chiar în condiții grele, cifrele îi contrazic pe angajații români. Durata vieții profesionale în...

Campionatul European de Rugby. România a obținut a doua victorie importantă din competiție

Campionatul European de Rugby. România a obținut a doua victorie importantă din competiție

Naţionala României a obţinut o victorie importantă în faţa Belgiei, sâmbătă, 10 februarie, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf din Bucureşti. Deși partida a început mai greu pentru...

Roșia Montană, între aur și ruină. Verdictul usturător al unui proces de miliarde de dolari pentru statul român

Roșia Montană, între aur și ruină. Verdictul usturător al unui proces de miliarde de dolari pentru statul român

Roșia Montană este un sat uitat de lume, după ce mina de aur a fost închisă. Deși este inclusă în lista UNESCO, zona nu atrage investitori sau turiști. Cei mai...

Cel mai ieftin oraș din Europa, la doi pași de România. Este în topul romantismului

Cel mai ieftin oraș din Europa, la doi pași de România. Este în topul romantismului

Orașul cel mai ieftin din Europa se află la doi paşi de România. Creșterea taxelor de ședere în Amsterdam și Paris a făcut ca aceste destinații romantice să devină mai...

Fermierii români vor primi sume mari de bani de la Uniunea Europeană. Cine beneficiază de sutele de milioane

Fermierii români vor primi sume mari de bani de la Uniunea Europeană. Cine beneficiază de sutele de milioane

Fermierii vor primi granturi directe de maximum 280.000 euro fiecare, până la 30 iunie 2024, pentru a face față dificultăților de pe piața agricolă, generate de conflictul armat dintre Rusia...

Cine sunt canadienii care ar putea încasa miliarde de dolari pentru Roșia Montană

Cine sunt canadienii care ar putea încasa miliarde de dolari pentru Roșia Montană

Cinci fonduri de investiții cu sediul în SUA dețin o pondere semnificativă în acționariatul companiei miniere Gabriel Resources. Împreună, aceste fonduri controlează mai mult de 70% din acțiunile firmei canadiene,...

Republica Moldova, marele beneficiar al politicii României de cooperare internațională pentru dezvoltare

Republica Moldova, marele beneficiar al politicii României de cooperare internațională pentru dezvoltare

Republica Moldova se bazează în continuare pe programul României de ajutor internațional, dedicat dezvoltării, după cum a anunțat Executivul de la București. Republica Moldova va fi și mai departe beneficiarul...

Rețelele de gaze naturale și energie electrică din Republica Moldova și România vor fi interconectate

Rețelele de gaze naturale și energie electrică din Republica Moldova și România vor fi interconectate

Guvernul din Republica Moldova a aprobat Memorandumul de înțelegere cu Guvernul României privind realizarea proiectelor necesare interconectării rețelelor de gaze naturale și energie electrică din Republica Moldova și România. Republica...

Care este orașul din România considerat cel mai romantic din Europa

Care este orașul din România considerat cel mai romantic din Europa

Un oraș din România a fost desemnat de către o celebră companie aeriană drept cel mai romantic din Europa, o recunoaștere care îi aduce o atenție internațională deosebită. Această distincție...

Casa inedită din România: Realizată din 80 de tone de paie, fără niciun material plastic

Casa inedită din România: Realizată din 80 de tone de paie, fără niciun material plastic

Doi români au avut o inițiativă deosebită și au construit o casă unică, din 80 de tone de paie, fără niciun material plastic. Este o locuință deosebit de atrăgătoare, care...

De ce a impus, de fapt, Ceaușescu interzicerea avorturilor în România. Adevărul despre Decretul 770

De ce a impus, de fapt, Ceaușescu interzicerea avorturilor în România. Adevărul despre Decretul 770

Decretul 770 a fost una dintre cele mai drastice măsuri ale regimului lui Nicolae Ceaușescu, care a interzis avorturile și contracepția în încercarea de a crește numărul populației României. Însă,...

Se caută mii de muncitori pentru un proiect gigant. De la ce nivel pleacă salariul minim

Se caută mii de muncitori pentru un proiect gigant. De la ce nivel pleacă salariul minim

În România se caută mii de muncitori care să fie remunerați cu 4.500- 5.000 de lei. Constructorii autostrăzii Pitești - Sibiu doresc să angajeze peste 2.000 de lucrători și au...