regele Mihai I

Mihai I, născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia și mort pe 5 decembrie 2017, la Aubonne, în cantonul Vaud din Elveția, a fost rege al României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930 și, între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947.

Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de „Principe al României” și „Principe de Hohenzollern-Sigmaringen” (la care a renunțat mai târziu).

BOMBĂ la Casa Regală! Un bărbat pretinde că este FIUL Regelui Mihai I. Va merge în INSTANȚĂ pentru a fi recunoscut

BOMBĂ la Casa Regală! Un bărbat pretinde că este FIUL Regelui Mihai I. Va merge în INSTANȚĂ pentru a fi recunoscut

Un bărbat din Franța a făcut declarații incendiare la România TV, susținând că este fiul fostului Rege Mihai I, care a decedat cu o lun[ ]n urm[. Jean-Francois Caracci, un...

Regele Mihai, descoperit în arhivele CIA. Avertismentul dramatic transmis la Casa Albă în 1944. RETROSPECTIVA 2017

Regele Mihai, descoperit în arhivele CIA. Avertismentul dramatic transmis la Casa Albă în 1944. RETROSPECTIVA 2017

În 2017, ziariștii din întreaga lume au avut un „regal” de documente desecretizate, lansate de arhivele naționale ale Statelor Unite. La sfârșitul lunii octombrie, printr-o decizie a președintelui Donald Trump...

Există sau nu vreo poză cu Regele Mihai încoronat, pe tron sau de la depunerea Jurământului de Credinţă?

Există sau nu vreo poză cu Regele Mihai încoronat, pe tron sau de la depunerea Jurământului de Credinţă?

La aceste întrebare nimeni nu poate da un răspuns coerent, argumentat şi credibil. Singurul lucru cert este că astfel de imagini nu sunt de găsit! De când este lumea aşa...

ABDICAREA Regelui Mihai, 70 de ANI de când STATUL român este ILEGITIM. Sesizarea PARCHETULUI General. DOCUMENTE

ABDICAREA Regelui Mihai, 70 de ANI de când STATUL român este ILEGITIM. Sesizarea PARCHETULUI General. DOCUMENTE

Comuniştii români au vrut să-i facă un cadou lui Stalin la aniversarea a 25 de ani de la întemeierea URSS, aşa că pe 30 decembrie 1947 au forţat abdicarea Regelui...

Senzațional! A fost găsit tronul Regelui Mihai. De ce nu a fost adus pentru funeraliile naționale

Senzațional! A fost găsit tronul Regelui Mihai. De ce nu a fost adus pentru funeraliile naționale

Tronul Regelui Mihai a fost găsit, dar nu a fost adus în Sala Tronului, din Palatul Regal, în zilele de comemorare a ultimului suveran român care a stat pe el....

Patriarhul Daniel: Regele Mihai  a IUBIT poporul român. A suferit mult, a fost răbdător şi a avut CREDINŢĂ puternică

Patriarhul Daniel: Regele Mihai a IUBIT poporul român. A suferit mult, a fost răbdător şi a avut CREDINŢĂ puternică

În primul interviu după zece ani, acordat pentru TVR, Preafericitul Părinte Daniel a vorbit şi despre regele Mihai I spunând că: Regele a iubit poporul român și a spus că...

După DOUĂ DECENII, ADEVĂRUL despre REGELE MIHAI a fost spus din IMAGINI. Galerie FOTO INEDITĂ cu ULTIMUL REGE AL ROMÂNIEI

După DOUĂ DECENII, ADEVĂRUL despre REGELE MIHAI a fost spus din IMAGINI. Galerie FOTO INEDITĂ cu ULTIMUL REGE AL ROMÂNIEI

Imaginile cu Regele Mihai de la o vizită făcută în 1997, la Bârlad, au devenit virale. Atunci, în acea zi însorită de mai, peste 10.000 oameni și-au așteptat Regele. Pe...

Adevărul despre legea Casei Regale. Iohannis, Cioloș, Dragnea, Tăriceanu și Tudose, în jocul orgoliilor ”curtenilor”

Adevărul despre legea Casei Regale. Iohannis, Cioloș, Dragnea, Tăriceanu și Tudose, în jocul orgoliilor ”curtenilor”

Legea Statutului Casei Regale a României pare a fi cel mai recent scandal între premierul Mihai Tudose și coaliția care l-a propulsat spre Palatul Victoria. Spun ”coaliția” pentru că recent,...

APEL MONARHIST SUGESTIV către Margareta: ”IERTAȚI-L pe Principele Nicolae!” PARABOLA FIULUI RISIPITOR

APEL MONARHIST SUGESTIV către Margareta: ”IERTAȚI-L pe Principele Nicolae!” PARABOLA FIULUI RISIPITOR

Cunoscuta jurnalistă și documentaristă Marilena Rotaru lansează, în pragul Crăciunului, un sugestiv apel adresat Custodelui Coroanei, Principesa Margareta, solicitând ”iertarea” Principelui Nicolae și repunerea sa în succesiunea legitimă a Familiei...

Fostul principe Nicolae, MESAJ IMPORTANT pentru toți românii după moartea regelui Mihai

Fostul principe Nicolae, MESAJ IMPORTANT pentru toți românii după moartea regelui Mihai

Fostul principe Nicolae a postat pe contul său de Facebook un mesaj prin care le mulțumește tuturor românilor pentru gândurile transmise după moartea Regelui Mihai. Nepotul regelui Mihai a punctat...

Cum a devenit moartea Regelui Mihai prilej de campanie pentru ca Iohannis să obţină al doilea mandat. România lui Cristoiu

Cum a devenit moartea Regelui Mihai prilej de campanie pentru ca Iohannis să obţină al doilea mandat. România lui Cristoiu

În pregătirea numărului pe ianuarie al revistei Historia, am avut o discuție cu colegii mei de redacție. Mi s-a confirmat, cu acest prilej, un adevăr semnalat de niște camarazi de...

8 bomboane pe coliva Regelui Mihai. Noi și ei, complici la agonia Casei Regale

8 bomboane pe coliva Regelui Mihai. Noi și ei, complici la agonia Casei Regale

Poate că unora li se pare că în ultimele zile ideea de Regalitate a câștigat tot atâtea bile albe câte flori albe se usucă acum pe gardul Palatului Regal. Nu...

Cel mai mare parc al Capitalei va purta numele Regelui Mihai I. Şi o parte din Bulevardul Kiseleff îşi schimbă denumirea

Cel mai mare parc al Capitalei va purta numele Regelui Mihai I. Şi o parte din Bulevardul Kiseleff îşi schimbă denumirea

Parcul Herăstrău va fi redenumit, urmând să poarte numele Regelui Mihai I. Propunerea Gabrielei Firea a fost adoptată în ședința de astăzi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti. De asemenea,...

EMOȚIONANT. Custodele Coroanei Regale adresează mulțumiri tuturor românilor

EMOȚIONANT. Custodele Coroanei Regale adresează mulțumiri tuturor românilor

Custodele Coroanei Regale a fost profund impresionată de numărul oamenilor care l-au condus pe Regele Mihai pe ultimul drum și i-au adus un ultim omagiu. De aceea, Principesa Margareta a...

Principele Nicolae, mai hotărât ca niciodată! LOVITURĂ pentru Casa Regală! ANUNȚUL a fost făcut!

Principele Nicolae, mai hotărât ca niciodată! LOVITURĂ pentru Casa Regală! ANUNȚUL a fost făcut!

Înmormântarea Regelui Mihai a redeschis Cutia Pandorei în ceea ce privește tensiunea din Familia Regală. Deși lucrurile păreau să intre pe un făgaș normal, iată că vechile neînțelegeri au revenit...

Firea GAFEAZĂ din nou. REDENUMIREA Herestrăului ar fi cel puțin CIUDATĂ, întrucât, inițial, titulatura sa a fost ”PARCUL CAROL al II-lea”!

Firea GAFEAZĂ din nou. REDENUMIREA Herestrăului ar fi cel puțin CIUDATĂ, întrucât, inițial, titulatura sa a fost ”PARCUL CAROL al II-lea”!

Sociologul Mircea Kivu explică, pe Facebook, că redenumirea Parcului Herestrău cu titulatura ”Regele Mihai I”, așa cum și-a manifestat intenția primarul Gabriela Firea, ar reprezenta o decizie cel puțin ciudată,...

Imagini INEDITE de la funeraliile ULTIMULUI REGE al ROMÂNIEI - Galerie FOTO

Imagini INEDITE de la funeraliile ULTIMULUI REGE al ROMÂNIEI - Galerie FOTO

Trecerea în neființă a Majestății Sale, Regele Mihai I, a adunat toate fețele importante ale monarhiei europene, respectul de care ultimul Rege al României a avut parte fiind elocvent. Casa...

Fotbaliștii pe care i-a încurcat doliul

Fotbaliștii pe care i-a încurcat doliul

Florinel Coman, jucătorul FCSB, a fost surpins la meciul cu Viitorul, aruncând banderola neagră purtată în memoria Regelui Mihai Reprezentanții cluburilor din Liga I, împreună cu cei ai Ligii Profesioniste...

Banciu, previziuni despre ÎMORMÂNTAREA lui ILIESCU: „La moartea lui o să fie foarte mulți, ca să se se asigure că a MURIT”

Banciu, previziuni despre ÎMORMÂNTAREA lui ILIESCU: „La moartea lui o să fie foarte mulți, ca să se se asigure că a MURIT”

Radu Banciu a lansat mai multe ironii la adresa fostului președinte Ion Iliescu, în contextul funerariilor Regelui Mihai. Moderatorul TV este de părere că atunci când va fi cazul, la...

Primarul Gabriela FIREA schimbă numele Parcului HERĂSTRĂU

Primarul Gabriela FIREA schimbă numele Parcului HERĂSTRĂU

Primarul general al Bucureștilor, Gabriela Firea, nu se lasă când vrea ceva, așa că marți va schimba numele Parcului Herăstrău în Parcul Regele Mihai. Consilierul general din partea PNL Ciprian...