Evenimentul Zilei > Politica > Firea GAFEAZĂ din nou. REDENUMIREA Herestrăului ar fi cel puțin CIUDATĂ, întrucât, inițial, titulatura sa a fost ”PARCUL CAROL al II-lea”!
Firea GAFEAZĂ din nou. REDENUMIREA Herestrăului ar fi cel puțin CIUDATĂ, întrucât, inițial, titulatura sa a fost ”PARCUL CAROL al II-lea”!

Firea GAFEAZĂ din nou. REDENUMIREA Herestrăului ar fi cel puțin CIUDATĂ, întrucât, inițial, titulatura sa a fost ”PARCUL CAROL al II-lea”!

Sociologul Mircea Kivu explică, pe Facebook, că redenumirea Parcului Herestrău cu titulatura ”Regele Mihai I”, așa cum și-a manifestat intenția primarul Gabriela Firea, ar reprezenta o decizie cel puțin ciudată, în condițiile în care, inițial, amplasamentul s-a numit... ”Parcul Carol al II-lea”.

Totodată, Kivu propune redenumirea Parcului Tineretului, care poartă o titulatură relativ recentă și lipsită de însemnătate istorică.  

O intenție cel puțin ciudată

”PMB vrea sa atribuie denumirea "Regele Mihai" parcului Herastrau. Chestia e ca parcul asta a fost amenajat in anii 1936-1939, adica in timpul domniei lui Carol al II-lea. A si purtat, pentru o scurta perioada de timp, denumirea "Parcul Carol al II-lea". Date fiind relatiile nu tocmai cordiale dintre cei doi regi, aceasta redistribuire simbolica ar fi cel putin ciudata. In plus, denumirea "Herastrau" este legata de istoria locului (aici au functionat niste fierastraie cu apa), fiind intrata in memoria colectiva a bucurestenilor.

De ce nu Parcul Tineretului?

Daca tot se doreste sa existe un parc important care sa poarte denumirea regretatului monarh (si e bine sa fie asa), nu vad de ce nu s-ar da acest nume Parcului Tineretului (vecin cu Parcul Carol I), care poarta o denumire relativ noua (de prin anii '70 – pana atunci se numea Cocioc) si lipsita de acoperire istorica. Nemaivorbind ca Primaria ar putea sa-si onoreze obligatia de a renova decrepita Sala Polivalenta, ocazie cu care aceasta ar putea fi rebotezata”, scrie Mircea Kivu.