Ședință de coaliție la Parlament, înainte de arestarea lui Diniță
Liderii grupurilor parlamentare ale PSD, UNPR și UDMR se vor reuni la ora 13.00, în biroul senatorului Ilie Sârbu, pentru a decide cum vor vota în cazul arestării lui Ion...
Partidul Social Democrat (PSD) este un partid politic parlamentar din România, reprezentant al social-democrației în Parlamentul României. PSD este alături de aripa democrat-liberală din Partidul Național Liberal formațiunea succesoare a FSN, care se consideră, totodată, continuatoarea mișcării social-democrate de dinaintea instaurării regimului comunist.
Partidul a fost reprezentat timp de trei mandate la conducerea României de fostul secretar județean al PCR Ion Iliescu și a guvernat singur sau a susținut guvernarea din România în mai multe perioade: între 1990 și 1996, 2000 și 2004, din nou între 2007 și 2009, apoi între 2012 și 2015 și din 2017 până în 2019.
Din 2021 se află din nou la guvernare alături de PNL și UDMR/RMDSZ.
Liderii grupurilor parlamentare ale PSD, UNPR și UDMR se vor reuni la ora 13.00, în biroul senatorului Ilie Sârbu, pentru a decide cum vor vota în cazul arestării lui Ion...
Vicepremier și ministru al Agriculturii, Daniel Constantin, și mai mulți parlamentari PC, au fost interceptați de procurorii DNA care instrumentau dosarul lui Stan Mustață, judecător de la Curtea de Apel...
La aflarea veștii că Adrian Duicu se întoarce, PSD-iștii locali au făcut o petrecere de pomină, în noaptea de vineri spre sâmbătă. Șefii grupării au lipsit. După aproape şapte luni...
Candidatul PMP la Preşedinţie, Elena Udrea (foto), a fost, ieri, în turneu la Timişoara, de unde a anunţat că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, va dizolva Parlamentul. „Aşa cum în...
Viorel Hrebenciuc a făcut presiuni asupra șefului Consiliului Județean Suceava pentru a cumpăra un conac din bani publici. În afacere au intrat și avocații lui Tudor Chiuariu. Procurorii DNA au...
Şeful campaniei prezidenţiale a PMP, Eugen Tomac ,a anunţat duminică faptul că partidul său va depune plângeri penale împotriva primarilor care nu autorizează afişajul electoral al candidatului formaţiunii sale, Elena...
După Traian Băsescu, al doilea nume cel mai des pomenit în PSD este cel al lui Dumnezeu, considerat atât sursă a imenselor averi social-democrate, dar şi cale de scăpare din...
Sute de milioane de euro pagube produse statului şi zeci de milioane de euro spăgi. Cazuri tot mai revoltătoare de corupţie anjung în faţa publicului dezvăluind proporţii uluitoare ale corupţiei....
Candidatul PMP, Elena Udrea, s-a întâlnit azi, cu muncitorii disponibilizați de la combinatul chimic ”Oltchim” şi a discutat cu aceştia despre problemele cu care se confruntă după ce au rămas...
Propunerea de arestare preventivă formulată de procurorii anticorupţie pentru Carmen Sîrboiu, prim-procurorul Parchetului Judecătoriei Orşova, doi şefi din Poliţie şi un om de afaceri a fost respinsă ca nefondată, joi,...
Numele lui Andrei Hrebenciuc, fiul lui Viorel Hrebenciuc, apare în referatul DNA prin care s-a solicitat arestarea preventivă a șase persoane, implicate în retrocedările ilegale de 304 milioane de euro....
Locuiesc în sectorul 5 (vă rog să nu zâmbiți, nimeni nu este perfect!) unde nimeni nu mai știe dacă, înaintea dl. Vanghelie, când o fi fost asta, a mai existat...
Carmen Sîrboiu este acuzată de o infracțiune inedită: folosire de informații ce nu sunt destinate publicității, după ce l-a filat pe fostul iubit al fiicei sale. Complicii săi: un taximetrist...
Vicepreședintele Camerei Deputaților este acuzat de procurori de infracțiuni grave. DNA cere aviz pentru arestarea lui Viorel Hrebenciuc, unul dintre parlamentarii renumiți pentru modul în care face combinații politice. Scandalul...
Numele ministrului Mediului, Attila Korodi, apare în dosarul retrocedărilor ilegale, potrivit referatului DNA privind propunerea de arestare preventivă a şase inculpaţi de la ÎCCJ. În document se arată că inculpaţi...
Imagini cu premierul Victor Ponta din anul 1997, când era un tânăr procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, au fost difuzate de Ştirile Pro TV. Victor Ponta...
Cu două săptămâni înainte de prezidențiale, ACL a rămas fără aproximativ 300 de primari, urmare a unei evaluări provizorii, după aplicarea OUG privind migrația aleșilor locali. Astăzi, expiră termenul de...
Trezorierul PSD Brașov și-a împrumutat firma cu jumătate de milion de euro. Asociatul său a fost condamnat la închisoare pentru fraude cu fonduri europene. Deputatul PSD, Ioan Adam (62 de...
Asocierea cu Băsescu și cele șase case ale lui Klaus Iohannis reprezintă temele de atac ale PSD în mediul online. ACL contraatacă cu cele șapte case ale lui Ponta și...
Edilul de Constanța așteaptă alegerile ca pe Moș Crăciun. Spaima lui cea mai mare e „să nu iasă Elena Udrea” Invalidarea de către Curtea Constiuțională a legii 216/2008 prin care...