proteste

Protestul este o expresie de opoziție prin cuvinte sau prin acțiuni de la anumite evenimente, politici sau situații.

Protestele pot lua diferite forme, de la declarații individuale până la demonstrații în masă.

Protestatarii pot organiza un protest ca o modalitate de a-și face public opiniile lor într-o încercare de a influența opinia publică sau politica guvernamentală, sau se pot întreprinde acțiuni directe într-o încercare de a adopta în mod direct schimbările dorite de ei înșiși.

În cazul în care protestele sunt parte a unei campanii sistematice și pașnice pentru a atinge un anumit scop, și implică utilizarea de presiune, precum și convingere, ei merg dincolo de simplul protest și mai pot fi cazuri de rezistență civilă sau rezistență nonviolentă

Sindicaliștii despre pensiile parlamentarilor: "Legile sunt cum sunt, imaginea lor e cea care e, corupție nu mai vorbim, pentru ce vor pensii speciale?"

Sindicaliștii despre pensiile parlamentarilor: "Legile sunt cum sunt, imaginea lor e cea care e, corupție nu mai vorbim, pentru ce vor pensii speciale?"

Aproximativ 200 de sindicaliști de la Cartel Alfa și Confederația Meridian au ieșit, azi, în stradă la Târgoviște, Dâmbovița, după ce ieri sindicaliștii din administrația locală au manifestat în fața...

Sute de mineri protestează la Petroşani

Sute de mineri protestează la Petroşani

În jur de 500 de mineri s-au adunat joi dimineaţa în curtea Complexului Energetic Hunedoara (CEH) din Petroşani, în aşteptarea unui răspuns din partea ministrului Energiei, Andrei Gerea, care a...

Sindicaliştii din administraţie PROTESTEAZĂ, miercuri, în Piaţa Victoriei

Sindicaliştii din administraţie PROTESTEAZĂ, miercuri, în Piaţa Victoriei

Membrii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) protestează, miercuri, în Piaţa Victoriei şi solicită creşteri salariale în administraţia publică locală din România şi reglementarea acordării, începând cu anul 2015,...

Protest cu farurile aprinse, contra managementului RATB

Protest cu farurile aprinse, contra managementului RATB

Peste 1.000 de vehicule ale Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) - autobuze, troleibuze și tramvaie - au circulat, în cursul zilei de ieri, cu farurile aprinse, în semn de...

Jay-Z a plătit cauţiunile manifestanţilor de la Ferguson şi Baltimore

Jay-Z a plătit cauţiunile manifestanţilor de la Ferguson şi Baltimore

Protestele violente au avut loc în diferite locuri din Statele Unite după moartea lui Michael Brown, în august 2014, la Ferguson, şi după mai multe acţiuni ale poliţiei care au...

20.000 de oameni în stradă, pentru a da jos GUVERNUL acuzat de CORUPȚIE

20.000 de oameni în stradă, pentru a da jos GUVERNUL acuzat de CORUPȚIE

Peste 20.000 de persoane au manifestat, ieri, în capitala Macedoniei, Skopje, pentru a cere demisia premierului conservator Nikola Gruevski şi a guvernului său, acuzat de corupţie şi de interceptări ilegale...

ARTA PROTESTULUI. Activiștii au protestat creativ împotriva tăierilor de păduri I GALERIE FOTO

ARTA PROTESTULUI. Activiștii au protestat creativ împotriva tăierilor de păduri I GALERIE FOTO

Activiștii timișoreni au etalat sâmbătă bannere și pancarte realizate sub coordonarea unuia dintre cei mai implicați artiști vizuali din țară. Protestul artistic are în vizor tăierile masive de pădure, ilegale,...

Românii din Diaspora cer statului să oprească tăierea pădurilor

Românii din Diaspora cer statului să oprească tăierea pădurilor

Nu mai puţin de 18 ONG-uri din Diaspora românească din Europa au semnat un protest vizavi de gravele defrişări care au loc în pădurile noastre. România se află într-un moment...

Protestul pentru salvarea pacienților cu hepatită C, amânat pentru negocierile cu ministrul Sănătății

Protestul pentru salvarea pacienților cu hepatită C, amânat pentru negocierile cu ministrul Sănătății

Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO) a luat decizia de a amâna protestul programat iniţial pe 18 mai pentru prima parte a lunii iunie, în urma unei întâlniri...

Președintele Klaus Iohannis vizitează Institutul Cantacuzino

Președintele Klaus Iohannis vizitează Institutul Cantacuzino

Președintele Klaus Iohannis vizitează în această dimineață Institutul Cantacuzino, după ce angajații instituției au protestat mai multe zile. Angajații, neplătiți cu lunile, au ieșit de mai multe ori în stradă...

Proteste în urma victoriei conservatorilor: “Este vremea să aducem iadul la Londra...”

Proteste în urma victoriei conservatorilor: “Este vremea să aducem iadul la Londra...”

După ce sâmbătă a avut loc o demonstraţie violentă, mai multe grupări au anunţat că vor organiza o serie de proteste la Londra, faţă de victoria conservatorilor la alegerile legislative....

Taximetriștii au protestat la Guvern și Parlament. Motivul: impozitarea bacșișului

Taximetriștii au protestat la Guvern și Parlament. Motivul: impozitarea bacșișului

Zeci de taximetriști au protestat, duminică, împotriva deciziei Guvernului de a impozita bacșișul, emis pe un bon separat și taxat cu 16%. Potrivit Mediafax, 30 de taximetriști au plecat din...

PROTEST. Au PLANTAT FLORI în GROPILE din asfalt, la inițiativa unui solist I FOTO

PROTEST. Au PLANTAT FLORI în GROPILE din asfalt, la inițiativa unui solist I FOTO

Cu o zi în avans de Ziua Europei, un hunedorean le-a transmis edililor o lecție aspră. Sătul să își zdruncine mașina prin gropile din oraș, el s-a apucat de plantat...

Proteste în București și în țară față de despăduririle abuzive

Proteste în București și în țară față de despăduririle abuzive

În Capitală adunarea va avea loc la intrarea în Parcul Herăstrău din Piața Charles de Gaulle. Pe Facebook și-au anunțat prezenta peste 9.000 de persoane. Anunțul de mobilizare a fost...

PROTEST: Funcţionarii publici ies în stradă!

PROTEST: Funcţionarii publici ies în stradă!

Membrii Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP), alături de reprezentanţii Federaţiei Columna şi ai altor organizaţii sindicale, vor protesta, în perioada 11 - 14 mai, în Piaţa Victoriei. Ei solicită...

Studenții care DORM DE DOUĂ NOPȚI în Universitate au BLOCAT un autobuz

Studenții care DORM DE DOUĂ NOPȚI în Universitate au BLOCAT un autobuz

Zeci de studenți timișoreni au ocupat, de 48 de ore un amfiteatru al Universității de Vest și continua joi protestele în mod original. Ei au ocupat un autobuz al Regiei...

Studeții au ocupat Universitatea din București: E posibil să boicotăm și sesiunea

Studeții au ocupat Universitatea din București: E posibil să boicotăm și sesiunea

Studenții afiliați Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România au ocupat, aseară, amfitetrul Nicolae iorga din cadrul Facultății de Istorie a Universității București. Ei cer 25% reprezentare la alegerea rectorilor....

PROTEST MUT. După ce au ocupat un amfiteatru, zeci de studenți PROTESTEAZĂ în fața Prefecturii. Care le sunt revendicările

PROTEST MUT. După ce au ocupat un amfiteatru, zeci de studenți PROTESTEAZĂ în fața Prefecturii. Care le sunt revendicările

Studenții timișoreni protestează de la prima oră a dimineții în fața Prefecturii Timiș, după ce toată noaptea au ocupat un amfiteatru din Universitatea de Vest. În zonă numărul jandarmilor care...

Moldovenii, nemulțumiți de corupție și dispariția miliardului de dolari din bănci

Moldovenii, nemulțumiți de corupție și dispariția miliardului de dolari din bănci

După un miting la care au participat zeci de mii de persoane, premierul i-a invitat la discuții pe organizatorii protestelor, dar întâlnirea nu a avut loc, deocamdată Capitala Republicii Moldova...

EVZ MOLDOVA - PROTEST URIAȘ LA CHIȘINĂU. 40 de MII DE OAMENI cer demisia GUVERNULUI în Piața Marii Adunări Naționale

EVZ MOLDOVA - PROTEST URIAȘ LA CHIȘINĂU. 40 de MII DE OAMENI cer demisia GUVERNULUI în Piața Marii Adunări Naționale

Mii de oameni au ieșit la protest în Piața Marii Adunări Naționale din capitala Republicii Moldova. Protestul de la Chișinău este pașnic. Prin aclamații poporul a declarat că își retrage...