premier

Premier (din francezul premier ministre, „prim-ministru”) este persoana care conduce Guvernul unei țări și are rolul de șef al executivului într-un sistem politic parlamentar sau semiprezidențial.

Funcții și atribuții:

Coordonează activitatea tuturor ministerelor și asigură aplicarea programului de guvernare aprobat de Parlament;

Reprezintă Guvernul în relația cu Președintele statului, Parlamentul, organizațiile internaționale și societatea civilă;

Propune componența Guvernului și răspunde de buna funcționare a instituțiilor publice aflate sub autoritatea executivului;

Poate emite decizii și ordine cu caracter administrativ;

În lipsa președintelui, poate exercita temporar atribuțiile acestuia, dacă legea sau Constituția o permit.

În România:

Premierul este numit de Președintele României, după consultarea partidelor politice, și trebuie să obțină votul de încredere al Parlamentului asupra programului și listei de miniștri.

Pe scurt, premierul este liderul Guvernului, principalul responsabil pentru politica executivă a statului și pentru implementarea deciziilor administrative la nivel național.

DAVID CAMERON: Șapte atentate au fost DEJUCATE în Marea Britanie în ultimele șapte luni

DAVID CAMERON: Șapte atentate au fost DEJUCATE în Marea Britanie în ultimele șapte luni

Premierul britanic David Cameron a declarat că atacurile comise vineri seară la Paris „ar fi putut avea loc” în Marea Britanie, şapte atentate fiind evitate în această ţară în cursul...

PROGRAMUL DE GUVERNARE a Guvernului Cioloş .Ce vrea să facă premierul desemnat cu legea electorală

PROGRAMUL DE GUVERNARE a Guvernului Cioloş .Ce vrea să facă premierul desemnat cu legea electorală

Premierul desemnat Dacian Cioloș a trimis, luni dimineață, Parlamentului programul de guvernare, urmând ca marţi să îl prezinte în plenul celor două Camere. Principalele puncte din programul de guvernare al...

Cîmpeanu către ambasadorul Franţei: Vă asigur de cooperarea şi solidaritatea poporului român

Cîmpeanu către ambasadorul Franţei: Vă asigur de cooperarea şi solidaritatea poporului român

Premierul interimar Sorin Cîmpeanu a afirmat duminică, la adunarea de comemorare, solidaritate şi unitate care a avut loc la Ambasada Franţei la Bucureşti, că poporul român este solidar cu poporul...

Victor Ponta: La final de mandat lăsăm toate programele pe fonduri europene deblocate

Victor Ponta: La final de mandat lăsăm toate programele pe fonduri europene deblocate

Fostul premier Victor Ponta salută decizia Comisiei europene prin care Ministerul Fondurilor Europene a obținut acordul pentru reluarea tuturor plăților aferente Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE) 2007 –...

Premierul Manuel Valls: FRANȚA este în război cu ISIS și va răspunde cu „ochi pentru ochi” acestor atacuri

Premierul Manuel Valls: FRANȚA este în război cu ISIS și va răspunde cu „ochi pentru ochi” acestor atacuri

Premierul francez a declarat, în această seară, la postul de televiziune TF1, că Franța va răspunde cu o lovitură pentru fiecare lovitură primită, pentru că Franța este acum în război...

Donald Tusk este încrezător că numirea lui Dacian Cioloș va aduce stabilitate politică în România

Donald Tusk este încrezător că numirea lui Dacian Cioloș va aduce stabilitate politică în România

Președintele Consiliului European, Donald Tusk, i-a scris lui Dacian Cioloș și l-a felicitat pentru nominalizarea în funcția de premier al României. „Dragă Dacian, în numele Consiliului European, aș dori să...

Mesajul lui Cioloş după discuţiile cu partidele

Mesajul lui Cioloş după discuţiile cu partidele

Dacian Cioloş, premierul desemnat de Klaus Iohannis săptămâna aceasta, a postat pe pagina personală de Facebook un mesaj după consultările cu partidele. "Vă mulțumesc tuturor pentru sutele de mesaje și...

Dacian Cioloș, CV de James Bond

Dacian Cioloș, CV de James Bond

De șase ore si jumătate avem premier. N-am avut emoții că va fi Moise Guran (săracul meu fost coleg a tot respins propunerea asta, venită din stradă, când în emisiunile...

Mircea Marian: “Îl tocăm pe Cioloş pentru ce face, nu pe minciuni şi teorii conspiraţioniste”

Mircea Marian: “Îl tocăm pe Cioloş pentru ce face, nu pe minciuni şi teorii conspiraţioniste”

Jurnalistul EVZ, Mircea Marian, a comentat pe pagina personală de Facebook desemnarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de prim ministru. Jurnalistul e de părere că fostul comisar al agriculturii trebuie...

Silviu Sergiu: "Klaus Iohannis a vrut să dea satisfacţie străzii prin desemnarea lui Dacian Cioloş"

Silviu Sergiu: "Klaus Iohannis a vrut să dea satisfacţie străzii prin desemnarea lui Dacian Cioloş"

Redactorul şef adjunct al Evenimentului Zilei, Silviu Sergiu, a comentat pe pagina personală de Facebook desemnarea lui Dacian Cioloş pentru funcţia de prim ministru. Jurnalistul EVZ consideră că desemnarea lui...

Dan Andronic: "Surpriza lui Iohannis a fost anunţată cu două luni înainte: Dacian Cioloş"

Dan Andronic: "Surpriza lui Iohannis a fost anunţată cu două luni înainte: Dacian Cioloş"

Directorul General al EVZ, Dan Andronic, i-a făcut o caracterizare lui Dacian Cioloş, premierul desemnat de preşedintele Klaus Iohannis. În cadrul unei analize făcute de directorul general al Evenimentului Zilei,...

Călin Popescu Tăriceanu: Cioloş a devenit comisar european la propunerea mea, este un om de calitate

Călin Popescu Tăriceanu: Cioloş a devenit comisar european la propunerea mea, este un om de calitate

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a comentat informaţiile potrivit cărora Dacian Cioloş ar putea fi nominalizat premier de către preşedintele Klaus Iohannis, afirmând că acesta a devenit comisar european cu...

CE A ZIS GURAN despre „propunerea” de a deveni PRIM-MINISTRU și ce îl preocupă cu adevărat

CE A ZIS GURAN despre „propunerea” de a deveni PRIM-MINISTRU și ce îl preocupă cu adevărat

În stradă și pe Facebook au început să circule „variante de Guvern” cu jurnalistul Moise Guran, de la Digi24, drept posibil prim-ministru tehnocrat susținut de societatea civilă Moise Guran a...

Cine e premierul interimar Sorin Cîmpeanu,

Cine e premierul interimar Sorin Cîmpeanu,

În Guvernul Ponta noul prim-ministru interimar, proaspăt desemnat de președintele Klaus Iohannis, a deținut funcția de Ministru al Educației. El deține și funcția de Rector la Universitatea de Ştiinţe Agronomice...

Scrisoare deschisă VIITORULUI PREMIER

Scrisoare deschisă VIITORULUI PREMIER

Un timișorean, fost luptător în Revoluția din decembrie 1989 și foarte active în comunitate, a transmis, azi, o scrisoare deschisă adresată viitorului premier al României. Corneliu Vaida cere ca victimele...

Surse: Vasile Dâncu, susţinut de Dragnea pentru preluarea funcţiei de premier

Surse: Vasile Dâncu, susţinut de Dragnea pentru preluarea funcţiei de premier

Sociologul clujean Vasile Dâncu ar fi susținut de președintele PSD Liviu Dragnea pentru preluarea funcției de prim-ministru, potrivit unor surse, citate de B1 TV. Anterior, liderul social-democraților declarase că PSD...

Boc, despre demisia Guvernului:Este un act de normalitate într-o societate democratică ceea ce s-a întâmplat astăzi

Boc, despre demisia Guvernului:Este un act de normalitate într-o societate democratică ceea ce s-a întâmplat astăzi

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat azi că demisiile anunţate miercuri în cadrul Guvernului reprezintă "un act de normalitate". "Este un act de normalitate într-o societate democratică ceea ce...

"Ministrul OZN" Mircea DUŞA, propunerea lui PONTA pentru funcţia de PREMIER INTERIMAR: Un comic vestit al ecranului

"Ministrul OZN" Mircea DUŞA, propunerea lui PONTA pentru funcţia de PREMIER INTERIMAR: Un comic vestit al ecranului

“Ministrul OZN”, Mircea Duşa, este propunerea lui Victor Ponta pentru a prelua funcţia de prim-ministru interimar până când va fi instituit un nou Guvern. Doar că de-a lungul timpului, ministrul...

Deputaţii au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor tragedei de la Colectiv

Deputaţii au ţinut un moment de reculegere în memoria victimelor tragedei de la Colectiv

Deputaţii au ţinut, în plen, un moment de reculegere în memoria celor 30 de victime care şi-au pierdut viaţa în tragedia din clubul Colectiv, iar programul Camerei a fost modificat....

Ponta:  Trebuie să ne coordonăm politicile cu  Bulgaria şi Serbia, să nu rămânem noi  cei care să plătim oalele sparte

Ponta: Trebuie să ne coordonăm politicile cu Bulgaria şi Serbia, să nu rămânem noi cei care să plătim oalele sparte

Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, înaintea şedinţei de Guvern, că România va continua să îşi coordoneze politicile în privinţa migraţiei cu Bulgaria şi Serbia, "Bine este pentru noi să...