politica

Politica reprezintă ansamblul acțiunilor, instituțiilor și principiilor prin care o comunitate își stabilește regulile, legile și direcțiile de dezvoltare.

Sensuri principale:

Politica ca activitate:

modul în care indivizii sau grupurile luptă pentru obținerea și exercitarea puterii;

organizarea și conducerea societății prin instituții precum guvernul, parlamentul, partidele.

Politica ca știință:

domeniul de studiu care analizează puterea, guvernarea, relațiile dintre stat și cetățeni – cunoscut ca știință politică (politologie).

Politica ca orientare:

direcția sau strategia adoptată de un stat, guvern, partid sau organizație (ex: politică economică, politică externă, politică educațională).

Elemente fundamentale:

Puterea – capacitatea de a influența sau impune decizii;

Statul și instituțiile – cadrul legal și administrativ al politicii;

Interesul public – scopul declarat al acțiunii politice;

Competiția democratică – exprimată prin alegeri, partide și dezbateri;

Participarea cetățenilor – prin vot, activism civic, dialog public.

Rolul politicii în societate:

Politica stabilește cum sunt distribuite resursele, cine deține autoritatea, cum se adoptă legile și cum se protejează drepturile cetățenilor. Ea este esențială pentru funcționarea democrației și pentru echilibrul dintre libertate și ordine.

Dragnea, mesaj către PSD-iștii:  NU vreau să fiu conducătorul unei oști care se RĂZBOIEȘTE cu ceilalți

Dragnea, mesaj către PSD-iștii: NU vreau să fiu conducătorul unei oști care se RĂZBOIEȘTE cu ceilalți

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat marți, la Slatina, că nu mai dorește să audă la PSD-iști expresii precum ''luptă'' și ''război politic'' deoarece nu dorește să fie...

Comisia Europeană aprobă plata finanțării pentru reabilitarea DN 14 Sibiu-Mediaș-Sighișoara

Comisia Europeană aprobă plata finanțării pentru reabilitarea DN 14 Sibiu-Mediaș-Sighișoara

Comisia Europeană a decis astăzi, 28 septembrie, aprobarea plății către România a 40,7 milioane de euro, reprezentând finanțarea din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune a...

Scandal în PNL Cluj: i s-a retras sprijinul politic preşedintelui CJ, Mihai Seplecan

Scandal în PNL Cluj: i s-a retras sprijinul politic preşedintelui CJ, Mihai Seplecan

Conducerea PNL Cluj a decis, ieri seară, să-i retragă sprijinul politic preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Mihai Seplecan. Copreşedintele PNL Cluj, senatorul Marius Nicoară, a declarat, azi, la încheierea şedinţei...

Gabriel Oprea, despre punctele forte care i-au adus credibilitatea

Gabriel Oprea, despre punctele forte care i-au adus credibilitatea

Vicepremierul Gabriel Oprea, a declarat, miercuri seara, la Antena 3, că faptul că întodeauna şi-a ţinut cuvântul i-a adus încrederea românilor. „Ştiţi cu ce m-am făcut eu de regulă remarcat?...

Corina Creţu: Nu este nicio legătură între situaţia privind migraţia şi alocările de fonduri ale UE

Corina Creţu: Nu este nicio legătură între situaţia privind migraţia şi alocările de fonduri ale UE

Comisarul european Corina Creţu a precizat că "nu există nicio legătură între situaţia actuală privind migraţia şi azilul politic" şi alocările bugetare al UE. "În calitate de Comisar European pentru...

Tatăl celebrului Cabral Ibacka este implicat într-un scandal politic în Republica Congo.

Tatăl celebrului Cabral Ibacka este implicat într-un scandal politic în Republica Congo.

Tatăl prezentatorului tv Cabral, doctorul Alex Dzabana Ibacka, este protagonistul unui scandal politic de proporții care are loc în Republica Congo. Ibacka senior este liderul unei organizații nonguvernamentale care militează...

Liviu Dragnea, un politician pe val. Aproape de mal...

Liviu Dragnea, un politician pe val. Aproape de mal...

Pentru un condamnat penal, fie și cu suspendare în primă instanță, Liviu Dragnea își face multe planuri de carieră. În mare măsură, este de înțeles. Lucrurile par să meargă din...

SADISM. Socrul ucigaș A LOVIT trupul în agonie al lui Mihail Bălășescu

SADISM. Socrul ucigaș A LOVIT trupul în agonie al lui Mihail Bălășescu

Deși îl cautau, încă de vineri seara, la trei zile de la comiterea crimei asupra lui Mihail Bălășescu, din Cartierul Latin, situat în orașul Bragadiru, autoritățile au confirmat, oficial, abia...

Merkel atrage imigranții ca un magnet

Merkel atrage imigranții ca un magnet

Promisiunea de luna trecută a cancelarului, că va primi toate cererile de azil ale sirienilor, în ciuda regulilor de migrație din UE, a provocat o creștere dramatică a valului de...

2016: Mutări spectaculoase pe scena politică | CHIRURGUL POLITIC

2016: Mutări spectaculoase pe scena politică | CHIRURGUL POLITIC

În fi ecare luni, în paginile „Evenimentului zilei” vă puteți întâlni cu Sebastian Lăzăroiu. Vă invităm să citiți diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl pune pentru cele mai importante evenimente...

Liviu Dragnea vrea alegeri din 5 în 5 ani

Liviu Dragnea vrea alegeri din 5 în 5 ani

Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, vrea să propună o modificare a Constituției prin care alegerile parlamentare și cele prezidențiale să aibă loc, în același timp, o dată la 5...

Alina Gorghiu: Politica este plină de MISOGINI, avem exemple și în PNL

Alina Gorghiu: Politica este plină de MISOGINI, avem exemple și în PNL

Co-președintele liberalilor, Alina Gorghiu, a declarat sâmbătă că percepția cu privire la femeia în politică poate fi schimbată. Ea a atras atenția că viața politică este plină de misogini, iar...

Un premier își pune CASA la dispoziția IMIGRANȚILOR

Un premier își pune CASA la dispoziția IMIGRANȚILOR

Premierul finlandez, Juha Sipila, a anunțat, azi, la televiziunea națională că se oferă să găzduiască refugiați în casa sa din nordul țării, unde ajunge rar din cauza atribuțiilor din capitala...

PULSUL PLANETEI. Politica Externă a României: preocuparea pentru agresivitatea Rusiei și respectarea angajamentelor internaționale

PULSUL PLANETEI. Politica Externă a României: preocuparea pentru agresivitatea Rusiei și respectarea angajamentelor internaționale

Zilele Diplomației derulate în perioada 1-4 septembrie au fost o ocazie de recalibrare a politicii externe a României și de reconfigurare a direcțiilor de acțiune. Este prima asemenea reuniune cu...

Noua generație de parlamentari a moștenit metehnele celei vechi

Noua generație de parlamentari a moștenit metehnele celei vechi

O parte dintre tinerii parlamentari au luat exemplul colegilor mai în vârstă și preferă să nu fi e foarte activi prin Legislativ. Unii mai depun proiecte legislative, majoritatea dintre ele...

S-au împlinit 10 ani de la moartea sa. Conu, Alecu Paleologu, „Boierul golanilor”

S-au împlinit 10 ani de la moartea sa. Conu, Alecu Paleologu, „Boierul golanilor”

Unul dintre cei mai rafi nați intelectuali ai României, printre puținii care au supraviețuit în politica românească, Alexandru Palelogu s-a stins acum 10 ani. A fost una dintre primele personalități...

Nina Ștanski, portret de primă doamnă separatistă. Viitoarea soție a liderului de la Tiraspol a fost femeia din spatele politicii transnistrene în ultimii 3 ani

Nina Ștanski, portret de primă doamnă separatistă. Viitoarea soție a liderului de la Tiraspol a fost femeia din spatele politicii transnistrene în ultimii 3 ani

În plin dezastru economic și la un pas de prăpastia falimentului total, Tiraspolul se pregătește de nunți ca în poveștile… sovietice. Evgheni Șevciuk, liderul nerecunoscutei republici moldovenești nistrene a cerut-o...

Comisia Europeană vrea să mărească numărul azilanţilor de repartizat între statele UE

Comisia Europeană vrea să mărească numărul azilanţilor de repartizat între statele UE

Preşedintele CE Jean-Claude Juncker va prezenta pe 9 septembrie noi propuneri de gestionare a crizei imigranţilor şi, conform unor oficiali europeni, intenţionează să mărească de patru ori numărul numărul solicitanţilor...

"Vremea întrebărilor" cu Robert Turcescu. Mihai Tatulici: „Mă dezamăgește că românul nu înjură public și nu iese în stradă să bată un politician” | EXCLUSIV PRINT

"Vremea întrebărilor" cu Robert Turcescu. Mihai Tatulici: „Mă dezamăgește că românul nu înjură public și nu iese în stradă să bată un politician” | EXCLUSIV PRINT

La 67 de ani, Mihai Tatulici scrie cărţi, joacă golf, dar e dezamăgit profund de starea în care se găseşte România de azi. Oftează când îşi aduce aminte de vremurile...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Sub comanda Marelui Mut de la Cotroceni: Sîrba Consensului, avînd-o la un capăt pe lelița Alina Gorghiu și la celălalt,  pe badea Liviu Dragnea

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. Sub comanda Marelui Mut de la Cotroceni: Sîrba Consensului, avînd-o la un capăt pe lelița Alina Gorghiu și la celălalt, pe badea Liviu Dragnea

A devenit o regulă a ultimilor ani din postdecembrism ca la finele vacanței politice și a vacanței pur și simplu partidele principale din România să pună la cale reuniuni la...