PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Polemica zilei. „Copiii lui Iohannis” prilej de scandal între foști și actuali pesediști

Polemica zilei. „Copiii lui Iohannis” prilej de scandal între foști și actuali pesediști

Un fost pesedist, azi lider liberal, i-a transmis Gabrielei Firea că este o slugă. Secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache, fost membru al PSD, s-a supărat pe Gabriela Firea,...

Gafă de campanie. La Deva, liderul PNL vinde arbuști goji, iar președintele PSD o cameră de cămin

Gafă de campanie. La Deva, liderul PNL vinde arbuști goji, iar președintele PSD o cameră de cămin

Frenezia afişajului electoral produce efecte tragi-comice şi la Deva. Pe un „cilindru” de afişaj situat în faţa cinematrografului din Deva (loc neautorizat pentru afişaj electoral), un afiş cu Victor Ponta...

Udrea despre cazul Bunea Stancu: Justiția trebuie să meargă până la capăt

Udrea despre cazul Bunea Stancu: Justiția trebuie să meargă până la capăt

Baronul de Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, trebuie să răspundă în fața legii, a afirmat Elena Udrea, prezentă la Brăila. „Trebuie să răspundă în fața legii. Cât am fost ministru am...

Dan Mihalache către Gabriela Firea: „Ești doar o slugă”

Dan Mihalache către Gabriela Firea: „Ești doar o slugă”

Secretarul general adjunct al PNL, Dan Mihalache, a reacționat dur la afirmațiile purtătorului de cuvânt al campaniei prezidențiale a PSD, Gabriela Firea, care a spus că Iohannis n-ar fi bun...

Ilie Sârbu, în BP: Membrii Guvernului ne ţin la uşi, ne sfidează! Îşi bat joc de noi?

Ilie Sârbu, în BP: Membrii Guvernului ne ţin la uşi, ne sfidează! Îşi bat joc de noi?

Liderul senatorilor PSD Ilie Sârbu i-a criticat, într-o şedinţă a Biroului Permanent al Senatului, pe membrii Guvernului că nu vin la dezbaterea proiectelor, arătând că miniştrii ţin parlamentarii pe la...

EDITORIALUL EVZ. Salvați România de Ponta! Cu (ori)ce preț?

EDITORIALUL EVZ. Salvați România de Ponta! Cu (ori)ce preț?

Intensificarea luptei anticorupție în perioada campaniei electorale nu e deloc de bun augur pentru candidații înscriși în cursa prezidențială. Pentru candidatul ACL, Klaus Iohannis, situația se complică pe zi ce...

Vicepreședintele PMP Ștefan Vlaston:Sorin Roşca Stănescu e doar ultimul dintr-o listă de penali liberali prea lungă pentru un candidat serios la prezidenţiale, care se şi pretinde “curat şi cinstit”

Vicepreședintele PMP Ștefan Vlaston:Sorin Roşca Stănescu e doar ultimul dintr-o listă de penali liberali prea lungă pentru un candidat serios la prezidenţiale, care se şi pretinde “curat şi cinstit”

Sorin Roșca Stănescu este doar cel mai recent liberal dintr-o listă lungă a celor din PNL care au probleme cu legea, a spus vicepreședintele PMP Ștefan Vlaston. " Sorin Roşca...

Orban l-a reclamat pe Ponta la ANI, acuzându-l că nu a trecut în declaraţia de avere şi bunurile soţiei

Orban l-a reclamat pe Ponta la ANI, acuzându-l că nu a trecut în declaraţia de avere şi bunurile soţiei

Vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat, azi, că a depus o sesizare la Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în care reclamă faptul că premierul Victor Ponta nu a trecut în...

JURNAL DE CAMPANIE: Toţi candidaţii îl laudă pe George Maior; Iohannis se retrage din cursă dacă pică testul ICCJ; Ponta a venit cu mama la TV; Udrea îşi promovează proiectele duse la bun sfârşit ca ministru

După declaraţia conform căreia îşi va da demisia din funcţia de director SRI şi se va pune la dispoziţia viitorului preşedinte, toţi candidaţii importanţi au numai cuvinte de laudă la...

DOSARUL ARISTOTEL CĂNCESCU. DNA: Președintele CJ Brașov folosea un post local tv ca paravan pentru mită

DOSARUL ARISTOTEL CĂNCESCU. DNA: Președintele CJ Brașov folosea un post local tv ca paravan pentru mită

Preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, a folosit un post local tv ca paravan pentru primirea mitei, dar şi ca spaţiu în care îşi negocia ''infracţional'' contractele de achiziţii publice, se...

DOSARUL ARISTOTEL CĂNCESCU. Mita - realizarea unui teren de tenis la reşedinţa lui președintelui CJ Brașov din Râşnov

DOSARUL ARISTOTEL CĂNCESCU. Mita - realizarea unui teren de tenis la reşedinţa lui președintelui CJ Brașov din Râşnov

Procurorii anticorupţie susţin că SC Ramb Sistem SRL, firma căreia preşedintele CJ Braşov, Aristotel Căncescu, i-ar fi atribuit două contracte şi i-ar fi decontat abuziv sume de bani, i-a construit...

DOSARUL ARISTOTEL CĂNCESCU. Cum s-au fraudat banii Brașovului: reabilitarea unui drum a costat 1 milion de lei, dar s-au achitat 2,9 milioane de lei!

DOSARUL ARISTOTEL CĂNCESCU. Cum s-au fraudat banii Brașovului: reabilitarea unui drum a costat 1 milion de lei, dar s-au achitat 2,9 milioane de lei!

Preşedintele CJ Braşov Aristotel Căncescu a fost reţinut luni seara de către procurorii DNA după mai bine de şase ore de audieri, fiind suspecat de acte de corupţie în ceea...

DOSARUL ARISTOTEL CĂNCESCU. DNA: Vicepreședintele CJ Brașov a apelat la deputatul Daniel-Cătălin Zamfir pentru a scăpa de eventuala răspundere penală

DOSARUL ARISTOTEL CĂNCESCU. DNA: Vicepreședintele CJ Brașov a apelat la deputatul Daniel-Cătălin Zamfir pentru a scăpa de eventuala răspundere penală

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, suspectat de fapte de corupţie, a fost reţinut, luni seară, pentru 24 de ore, de către procurorii DNA, după ce, în cursul dimineţii,...

EXCLUSIV PRINT. Primarul le-a furat pământul țăranilor și i-a păcălit să-l voteze din nou

EXCLUSIV PRINT. Primarul le-a furat pământul țăranilor și i-a păcălit să-l voteze din nou

Sătenii din comuna ieșeană Dumești au rămas fără terenuri, după o fraudă de 400.000 de euro comisă de primarul localității, Mihai Sabaiduc. Cititi povestea detaliata in editia tipărita de astăzi...

DOSAR DE PRIM-MINISTRU. Ce spun analiștii despre variantele

DOSAR DE PRIM-MINISTRU. Ce spun analiștii despre variantele

Cătălin Predoiu și Călin Popescu Tăriceanu au fost analizați în campania „Dosar de prim-ministru”. Sociologii consultanți de EVZ au afi rmat că este puțin probabil ca Predoiu să devină premier....

De ce l-a reținut DNA pe cel mai avut baron. Căncescu a dat contracte publice de 140 de milioane de lei către firme de casă

De ce l-a reținut DNA pe cel mai avut baron. Căncescu a dat contracte publice de 140 de milioane de lei către firme de casă

Cel mai bogat baron local, afl at la al patrulea mandat și cu 5 milioane de dolari în conturi, a fost reținut pentru 24 de ore și va fi dus...

Gafă electorală elec torală. Otevistul Barbu l-a trimis pe Iohannis în fundul curții

Gafă electorală elec torală. Otevistul Barbu l-a trimis pe Iohannis în fundul curții

Klaus Iohannis vrea să rupă o parte din voturile tradiționale ale PSD, de la pensionari. La singura întrebare liberă, candidatul PNL a avut probleme. Cu un film gratuit cu Dracula,...

Tribunalul Bucureşti admite fuziunea dintre PNL şi PDL

Tribunalul Bucureşti admite fuziunea dintre PNL şi PDL

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis, astăzi, cererea privind fuziunea prin contopire dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat Liberal, informează Agerpres. Potrivit deciziei tribunalului, noua formaţiune rezultată în urma fuziunii,...

Tăriceanu, despre vacanţa aleşilor: Parlamentul nu e fabrică de legi. Scutim cheltuieli cu deplasarea

Tăriceanu, despre vacanţa aleşilor: Parlamentul nu e fabrică de legi. Scutim cheltuieli cu deplasarea

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, candidat la prezidenţiale, a declarat că, prin vacanţa electorală a parlamentarilor se face o economie la cheltuielile de deplasare, al afirmând şi că "Parlamentul nu...

Senatorul Sebastian Grapă (PNL Braşov): Ce se întâmplă cu Aristotel Căncescu e un joc murdar

Senatorul Sebastian Grapă (PNL Braşov): Ce se întâmplă cu Aristotel Căncescu e un joc murdar

Purtătorul de cuvânt al Organizaţiei PNL Braşov, senatorul Sebastian Grapă, a declarat, pentru AGERPRES, că faptul că preşedintele CJ, liberalul Aristotel Căncescu, face obiectul unei ancheta a DNA reprezintă "un...