PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Măcelul guvernului: PNL răstoarnă guvernul Ponta dacă Parlamentul dă aviz pozitiv pentru Șova, iar cazul Vâlcov mânjeşte Codul Fiscal

Măcelul guvernului: PNL răstoarnă guvernul Ponta dacă Parlamentul dă aviz pozitiv pentru Șova, iar cazul Vâlcov mânjeşte Codul Fiscal

Dacă votează pentru avizarea urmării penale în cazul Șova și Vâlcov, guvernul PSD cade, pentru că cel mai probabil așa cum s-a creat deja prin presă certitudinea, firele cazului Șova...

Scandal în Camera Deputaţilor pe Regulament:

Scandal în Camera Deputaţilor pe Regulament:

Liderul deputaţilor PNL, Ludovic Orban, am colicitat amnarea regulamnetului pus pe oridena de yi, am motivat spunand ca a existat o intelegere la nivelul grupurilor parlamentare sa facem modificari unde...

Ponta, dezamăgit de „PNL și propaganda basistă”

Ponta, dezamăgit de „PNL și propaganda basistă”

Premierul Victor Ponta a postat un mesaj pe Facebook în care acuză PNL și „propaganda băsistă” că folosesc votul din Parlament în cazurile senatorilor Darius Vâlcov și Dan Șova în...

Liberalii au reevaluat traseismul după doar 3 luni

Liberalii au reevaluat traseismul după doar 3 luni

Înainte de prezidențiale, liberalii nici nu voiau să audă de traseism. Acum s-au răzgândit, dar nu au prea mult succes în racolări. În timpul campaniei, dar și după câștigarea alegerilor...

Scutul „parlamentari pentru corupţi” armează o bombă cu ceas care ne poate arunca în aer viitorul

Scutul „parlamentari pentru corupţi” armează o bombă cu ceas care ne poate arunca în aer viitorul

Nu este foarte clar cum vor vota senatorii şi deputaţii în cazul celor trei parlamentari pentru care DNA a adresat solicitări săptămâna aceasta: Dan Șova, Darius Vâlcov și Theodor Nicolescu....

Într-o lună, bucureștenii rămân fără apă caldă

Într-o lună, bucureștenii rămân fără apă caldă

Regia care furnizează apă caldă și căldură nu mai poate funcționa, iar cei responsabili se gândesc să pună lacătul pe ea. Discuția a avut loc luni seară, în cadrul Consiliului...

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe:  Votul în cazurile Şova, Vâlcov, Nicolescu - un moment de separare a apelor în politica românească

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: Votul în cazurile Şova, Vâlcov, Nicolescu - un moment de separare a apelor în politica românească

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, atrage atenţia deputaţilor şi senatorilor puterii cu privire la faptul că votul de miercuri privind ridicarea imunităţii în cazurile parlamentarilor Dan Şova, Darius...

Nica: E NECONSTITUȚIONAL să se pronunţe Camera pe motivele temeinice privind arestarea preventivă

Nica: E NECONSTITUȚIONAL să se pronunţe Camera pe motivele temeinice privind arestarea preventivă

Vicepreşedintele Comisiei juridice Ciprian Nica (PSD) a declarat că nu susţine modificarea Regulamentului Camerei astfel încât cererile de reţinere, arestare preventivă în cazurile deputaților să conţină motive concrete şi temeinice,...

Preşedintele Klaus Iohannis participă azi la bilanţul SRI

Preşedintele Klaus Iohannis participă azi la bilanţul SRI

Preşedintele Klaus Iohannis va participa azi la prezentarea raportului privind activitatea Serviciului Român de Informaţii pe anul 2014, anunţă Administraţia Prezidenţială. Bilanțul SRI va avea loc la ora 11,00. Pe...

Parlamentul se pregătește de „Miercurea neagră”

Parlamentul se pregătește de „Miercurea neagră”

Dan Șova, Darius Vâlcov și Theodor Nicolescu au mari șanse să scape de reținere sau arestare preventivă. Ultimele calcule arată că PSD i-ar putea salva pe cei trei, inclusiv pe...

Interimar de serviciu. Ponta, șef la cinci ministere

Interimar de serviciu. Ponta, șef la cinci ministere

Premierul Victor Ponta deține un număr mare de interimate, după ce DNA-ul sau luptele politice au decimat o mare parte a cabinetelor sale. În absența titularilor, președintele PSD s-a ocupat...

Scandalul caselor din Armată. Doi generali, condamnați să planteze panseluțe

Scandalul caselor din Armată. Doi generali, condamnați să planteze panseluțe

În aprilie 2013, EVZ dezvăluia, în exclusivitate, cum Corneliu Dobrițoiu și alți generali aveau probleme de natură penală. Magistrații le-au împărțit ieri doar achitări și pedepse cu suspendare. Corneliu Dobrițoiu,...

Liberalii au cerut AMÂNAREA dezbaterii proiectului Regulamentului Camerei. Pesediștii vor să dea votul miercuri

Liberalii au cerut AMÂNAREA dezbaterii proiectului Regulamentului Camerei. Pesediștii vor să dea votul miercuri

Liberalii au solicitat amânarea cu o săptămână a dezbaterii proiectului Regulamentului Camerei Deputaţilor, aceştia nefiind de acord cu modificările legate de regimul imunităţii parlamentare şi cu cele legate de procedura...

Atanasiu: NU se poate crea o MAJORITATE decât dacă PNL ia parlamentari de la alte partide

Atanasiu: NU se poate crea o MAJORITATE decât dacă PNL ia parlamentari de la alte partide

O majoritate parlamentară se poate crea doar dacă PNL ia parlamentari de la alte partide, cu acte în regulă şi ca afiliaţi, este de părere senatorul PNL Teodor Atanasiu, vicepreşedinte...

Corneliu Dobriţoiu, suspendat din PNL după ce a fost condamnat în primă instanţă

Corneliu Dobriţoiu, suspendat din PNL după ce a fost condamnat în primă instanţă

Fostul ministru al Apărării, Corneliu Dobriţoiu, este suspendat din PNL, după ce a fost condamnat, în primă instanţă, la un an de închisoare cu suspendare "Dacă este primă instanţă este...

Deputatul Theodor Nicolescu află  miercuri dacă poate fi sau nu arestat

Deputatul Theodor Nicolescu află miercuri dacă poate fi sau nu arestat

Solicitarea DNA de învuviinţare a eţinerii şi arestării preventive în cazul deputatului PNL Theodor Nicolescu va fi supusă dezbaterii şi votului în plenul Camerei Deputaţilor miercuri, după ce luni Comisia...

Stroe, PNL: Cei care s-au întors nu sunt neapărat membri PNL

Stroe, PNL: Cei care s-au întors nu sunt neapărat membri PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că liberalii îşi menţin afirmaţia conform căreia nu primesc "traseişti" în partid şi a specificat că deputaţii şi senatorii din...

Teodor Atanasiu : Vom filma votul parlamentarilor PNL si-l vom pune pe site

Teodor Atanasiu : Vom filma votul parlamentarilor PNL si-l vom pune pe site

PNL va vota în favoarea cererilor DNA în cazul deputatului liberal, Theodor Nicolescu şi senatorilor PSD, Dan Sova şi Darius Valcov, a precizat vicepreşedintele PNL, Teodor Atanasiu. Totodată, el a...

Se pregătește Victor Ponta să intre în Opoziție?

Se pregătește Victor Ponta să intre în Opoziție?

Înainte de europarlamentarele din mai 2014, Crin Antonescu a anunțat netam-nesam că va demisiona de la conducerea PNL dacă partidul nu obține cel puțin 20 la sută. De menționat că...

În PSD mocnește revoluția anti-DNA. ”Marțea Neagră” are mari șanse să se întoarcă

În PSD mocnește revoluția anti-DNA. ”Marțea Neagră” are mari șanse să se întoarcă

PSD nu mai are răbdare cu DNA. Social- democrații s-au săturat să mai tremure de frica procurorilor, să se întrebe în fiecare zi cine este următorul. Domnia legii, onestitatea în...