PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Petre Roman își vrea înapoi scaunul de deputat

Petre Roman își vrea înapoi scaunul de deputat

Liberalul Petre Roman vrea să se întoarcă în Parlament, după ce a fost declarat incompatibil de ANI și a fost nevoit să renunţe la funcţia de deputat.  Biroul permanent al...

Darius Vâlcov - arestat, din nou, preventiv

Darius Vâlcov - arestat, din nou, preventiv

Înainte de vot, senatorii s-au certat pe modalitatea de aprobare a cererii: cu majoritatea simplă a celor prezenți sau cu majoritatea calificată, adică jumătate plus unu din numărul total al...

DOSARUL GALA BUTE. Serviciul de Pază și Protecție va declasifica informaţiile cu privire la deplasările Elenei Udrea

DOSARUL GALA BUTE. Serviciul de Pază și Protecție va declasifica informaţiile cu privire la deplasările Elenei Udrea

Procurorii DNA vor audia, în perioada următoare, în cadrul anchetei privind Gala Bute, martorii propuşi de Elena Udrea, dar şi persoanele implicate în efectuarea donaţiilor şi prestarea serviciilor către organizaţia...

Petre Roman a solicitat Camerei Deputaţilor să restabilească calitatea sa de deputat

Petre Roman a solicitat Camerei Deputaţilor să restabilească calitatea sa de deputat

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a trimis, miercuri, la Comisia juridică, o solicitare venită din partea lui Petre Roman privind restabilirea calităţii sale de deputat. "Prin Decizia Curţii de Apel...

PSD şi PNL au bătut palma pentru o nouă lege a CNA. Narcisa Iorga, fost membru CNA: Prin modificarea propusă  Parlamentul va slăbi independența CNA

PSD şi PNL au bătut palma pentru o nouă lege a CNA. Narcisa Iorga, fost membru CNA: Prin modificarea propusă Parlamentul va slăbi independența CNA

Deputatul PNL, Gigel Știrbu, președinte al Comisiei de cultură a Camerei Deputaților și senatorul PSD Georgică Severin, președinte al Comisiei de cultură a Senatului, au depus un proiect de lege...

Modificările privind statutul parlamentarilor au fost AMÂNATE

Modificările privind statutul parlamentarilor au fost AMÂNATE

Modificările privind statutul parlamentarilor au fost amânate, miercuri, urmând ca ele să fie dezbătute în plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului la o dată ulterioară. "Dacă cineva v-a spus...

Klaus Iohannis: Îi înțeleg pe oameni că s-au săturat că mulți dintre cei aleși să-i reprezinte în Parlament au uitat în slujba cui sunt și le sfidează așteptările

Klaus Iohannis: Îi înțeleg pe oameni că s-au săturat că mulți dintre cei aleși să-i reprezinte în Parlament au uitat în slujba cui sunt și le sfidează așteptările

Președintele Klaus Iohannis a precizat, pe Facebook, că nu are de gând să repete trecutul și i-a avertizat pe parlamentari că nu pot rezolva un abuz prin alt abuz. "Înțeleg...

Deputatul PNL Dănuţ Culeţu a demisionat din Parlament pentru a fi judecat la Constanţa

Deputatul PNL Dănuţ Culeţu a demisionat din Parlament pentru a fi judecat la Constanţa

Fostul prefect al judeţului Constanţa, deputatul Dănuţ Culeţu, şi-a dat, astăzi, demisia din Parlament, renunţând şi la funcţiile deţinute în PNL. La sfârşitul anului trecut, parlamentarul a fost trimis în...

Mai mulţi deputaţi liberali au venit cu bonuri fiscale în piept la şedinţa de plen

Mai mulţi deputaţi liberali au venit cu bonuri fiscale în piept la şedinţa de plen

Mai mulţi deputaţi liberali, printre care Cristina Pocora şi Octavian Popa, au venit la şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor cu bonuri fiscale în piept. "Ne-am pus bonul fiscal în...

Senatorul Sorin Ilieșiu și-a anunțat înscrierea în PSD

Senatorul Sorin Ilieșiu și-a anunțat înscrierea în PSD

După ce a demisionat din PLR zilele trecute, senatorul Sorin Ilieșiu și-a anunțat înscrierea în PSD, despre care a spus că este "unul din cele mai vechi partide din România",...

Senatul a lăsat în aer sesizarea în cazul Șova

Senatul a lăsat în aer sesizarea în cazul Șova

Cererile primite din partea Justiției vor fi aprobate sau respinse cu votul secret al majorității senatorilor prezenți. Decizia a fost luată după ce ultimul vot a fost contestat la CCR....

EXCLUSIV EVZ. Denunțurile care l-au înfundat pe deputatul UDMR, fugit în Ungaria

EXCLUSIV EVZ. Denunțurile care l-au înfundat pe deputatul UDMR, fugit în Ungaria

„Evenimentul zilei” vă prezintă detalii inedite din dosarul lui Marko Attila Gabor, plecat din România din 4 decembrie 2014. Avocatul acestuia a declarat că este protejat de premierul Ungariei, Viktor...

Ședință cu acuze la CJ Vâlcea. Concedieri masive la Regia Județeană de Drumuri și Poduri Vâlcea

Ședință cu acuze la CJ Vâlcea. Concedieri masive la Regia Județeană de Drumuri și Poduri Vâlcea

O treime din angajaţii Regiei Judeţene de Drumuri şi Poduri Vâlcea vor fi concediaţi în urma unui plan de restructurare aprobat, astăzi, în şedinţă ordinară de Consiliul Judeţean Vâlcea, informează...

PNL vrea la guvernare, cu scandal în teritoriu

PNL vrea la guvernare, cu scandal în teritoriu

Mai multe filiale PNL stau pe un butoi de pulbere. Printre ele: Constanța, Botoșani, Suceava, București. Se așteaptă intervenția Centrului, care până acum nu a rezolvat mare lucru. Deși susțin...

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi: E ciudat că Ponta nu răspunde jurnaliștilor de la instituțiile de presă cu datorii, în fond el a elaborat Codul Fiscal cu un ministru care spală bani. Oare vorbește cu Iulian Herțanu, cumnatul său evazionist?

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi a reacționat azi la ieșirea premierului Victor Ponta, care a declarat că „răspunde doar celor care achită taxe” la întrebarea incomodă a unui jurnalist care îl...

Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu: Senatorii lucrează în circumscripţii în 6-14 aprilie; recuperarea restanţelor, după Paşte

Vicepreședintele Senatului Cristian Dumitrescu: Senatorii lucrează în circumscripţii în 6-14 aprilie; recuperarea restanţelor, după Paşte

Biroul permanent al Senatului a decis luni ca membrii acestei Camere să lucreze în circumscripţiile electorale în perioada 6-14 aprilie, urmând ca şedinţele de plen să fie recuperate după Paşte,...

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: PSD și-a devoalat agenda ascunsă de blocare a Justiției. Cine nu e de acord, să vină lângă o majoritate PNL

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: PSD și-a devoalat agenda ascunsă de blocare a Justiției. Cine nu e de acord, să vină lângă o majoritate PNL

Parlamentarii majorității care nu sunt de acord cu acest ”program anti-Justiție” al PSD ar trebui să vină imediat lângă o nouă majoritate PNL, este invitația purtătorului de cuvânt al PNL,...

Obsesia galben albastră a primarului Robu

Obsesia galben albastră a primarului Robu

Ca să-i facă plăcere primarului, clovnii din Timișoara vând numai baloane în culorile PNL. De trei ani în Timișoara se plantează panseluțe galbene și albastre / mov, băncile în parcuri...

Conflict în PNL Botoșani. Organizaţia municipală a partidului nu îl susţine pe europarlamentarul Mihai Ţurcanu pentru şefia filialei judeţene

Conflict în PNL Botoșani. Organizaţia municipală a partidului nu îl susţine pe europarlamentarul Mihai Ţurcanu pentru şefia filialei judeţene

Organizaţia municipală din Botoşani a PNL a criticat, ieri seară, decizia organizaţiei judeţene a partidului cu privire la propunerea unui nou preşedinte interimar al filialei, după demisia de vineri a...

Ramona Mănescu nu neagă o posibilă candidatură la Primăria Constanţei

Ramona Mănescu nu neagă o posibilă candidatură la Primăria Constanţei

Europarlamentarul Ramona Mănescu a declarat duminică, răspunzând unei întrebări legate de posibila sa candidatură la Pirmăria Constanţei, că va accepta să intre în cursa internă, dacă Biroul Politic al partidului...