DOSARUL GALA BUTE. Serviciul de Pază și Protecție va declasifica informaţiile cu privire la deplasările Elenei Udrea

DOSARUL GALA BUTE. Serviciul de Pază și Protecție va declasifica informaţiile cu privire la deplasările Elenei Udrea

Procurorii DNA vor audia, în perioada următoare, în cadrul anchetei privind Gala Bute, martorii propuşi de Elena Udrea, dar şi persoanele implicate în efectuarea donaţiilor şi prestarea serviciilor către organizaţia Bucureşti a PDL.

În motivarea deciziei prin care a fost prelungit pe 23 martie arestul preventiv în cazul Elenei Udrea sunt indicate activităţile de urmărire penală care vor fi efectuate în perioada următoare de către procurorii DNA, potrivit Agerpres.

"Finalizarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică în domeniul informatic pentru a stabili legăturile existente între inculpaţii Udrea Elena, Breazu Tudor, Topoliceanu Ana Maria, Lungu Ştefan şi Obreja Rudel, relaţiile patrimoniale dintre aceştia, plăţile efectuate şi împrejurările în care au fost alterate fotografiile folosite de inculpatul Obreja Rudel la organele fiscale; audierea persoanelor implicate în efectuarea donaţiilor şi prestarea serviciilor către organizaţia Bucureşti a PDL, pentru a stabili provenienţa şi cuantumul sumelor de bani folosite în acest scop; declasificarea de către Serviciul de Protecţie şi Pază a informaţiilor comunicate cu privire la deplasările inculpatei Udrea Elena Gabriela", se arată în documentul menţionat.

De asemenea, procurorii DNA îi vor reaudia pe inculpaţii Miron Lupulescu şi Cristofor Alin Condoiu cu privire la noua încadrare juridică a faptelor reţinute în sarcina acestora; va fi schimbată încadrarea juridică şi vor fi reaudiaţi inculpaţii Adrian Gărdean şi Miron Dorel Gărdean.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Vor fi audiați martorii propuși de Elena Udrea

 

În plus, vor fi audiaţi martorii propuşi de Elena Udrea şi vor fi obţinute înscrisuri solicitate din Spania şi Bulgaria prin intermediul comisiilor rogatorii internaţionale.

Tot în motivare sunt indicate şi activităţile întreprinse de procurori după arestarea Elenei Udrea: obţinerea de relaţii de la Partidul Naţional Liberal (fost PDL), Ministerul Dezvoltării Regionale, ING Asigurări de Viaţă SA, Romgaz SA, Transelectrica SA, Complexul Energetic Oltenia SA, Hidrolelectrica SA, SC Rogard Coom Impex SRL şi SC Iproeb SA; au fost realizate percheziţii în sisteme informatice asupra calculatoarelor şi mediilor de stocare ridicate cu ocazia percheziţiilor domiciliare; a fost dispusă efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice în domeniul informatic cu privire la datele identificate în urma percheziţiilor informatice; au fost identificate bunurile deţinute de inculpaţi, au fost întocmite procesele verbale de instituire a măsurii asigurătorii şi s-au luat inscripţiile ipotecare corespunzătoare.

 

Prelungirea mandatului de arestare

 

Pe 23 martie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis cererea DNA de prelungire cu 30 de zile a arestului preventiv în cazul fostului ministru Elena Udrea pusă sub acuzare în dosarul "Gala Bute".

În acelaşi dosar, instanţa a prelungit arestul preventiv pentru fostul preşedinte al Federaţiei Române de Box Rudel Obreja şi Tudor Breazu, administratorul moşiei de la Nana deţinută de Elena Udrea.

De asemenea, instanţa a prelungit arestul la domiciliu pentru Ştefan Lungu (fost consilier al Elenei Udrea), Gheorghe Nastasia (fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului) şi Cornel Resmeriţă (primarul municipiului Lupeni).