PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Orban, despre depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta: cel mai probabil în luna mai

Orban, despre depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta: cel mai probabil în luna mai

Prim-vicepreședintele PNL Ludovic Orban a declarat, sâmbătă, la Sinaia, că "cel mai probabil" moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ponta va fi depusă în luna mai, acesta punctând că ar prefera...

Alina Gorghiu, convinsă că Iohannis este "mâhnit" de cazul Borbely

Alina Gorghiu, convinsă că Iohannis este "mâhnit" de cazul Borbely

Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a spus că nu poate explica tăcerea preşedintelui Klaus Iohannis în cazul Borbely, dar este convinsă că acesta este "mâhnit" de cele petrecute în Parlament. Miercuri,...

Parlamentul României, fabrica de legi inutile: impozitarea prostituatelor și corupți fără cătușe

Parlamentul României, fabrica de legi inutile: impozitarea prostituatelor și corupți fără cătușe

Parlamentarii scriu proiecte de lege pe bandă rulantă, însă multe dintre ele nu ajung nici măcar să fie dezbătute în plen. Ele sunt respinse încă de la comisiile de specialitate....

Acuzațiile DNA. Vanghelie a dat la OTV 2 milioane de euro din șpagă

Acuzațiile DNA. Vanghelie a dat la OTV 2 milioane de euro din șpagă

Primarul Sectorului 5 era aseară, la închiderea ediției, în fața unui magistrat al Curții Supreme, care judeca propunerea de arestare preventivă. Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, s-a lăudat în fața...

Avocaţii decid, mâine, cine va fi noul DECAN al Baroului Dolj. Vezi favoriții"

Avocaţii decid, mâine, cine va fi noul DECAN al Baroului Dolj. Vezi favoriții"

Avocaţii doljeni votează pentru o noua conducere a Baroului Dolj. Ei sunt divizați în două tabere: "a lui Marinescu” și cealaltă „a lui Săuleanu”. Cei peste 700 de membri ai...

Deputatul Marin Anton a devenit membru UNPR

Deputatul Marin Anton a devenit membru UNPR

Deputatul Marin Anton a devenit membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul României. El a fost membru al PMP. "Deputatul independent Anton Marin a devenit membru al Uniunii Naţionale pentru Progresul...

Funcţionarii Consiliului Judeţean Hunedoara, chemaţi la DNA în dosarul preşedintelui suspendat, Mircea Moloţ

Funcţionarii Consiliului Judeţean Hunedoara, chemaţi la DNA în dosarul preşedintelui suspendat, Mircea Moloţ

Mai mulţi funcţionari din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara au fost chemaţi la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) Alba Iulia pentru depoziţii în dosarul în care preşedintele suspendat al CJ,...

Ovidiu Raeţchi: Victor Ponta va cere parlamentarilor PSD să voteze împotriva ridicării imunităţii lui Dan Şova

Ovidiu Raeţchi: Victor Ponta va cere parlamentarilor PSD să voteze împotriva ridicării imunităţii lui Dan Şova

Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD, Dan Şova. În acest context, deputatul PNL, Ovidiu Raeţchi consideră că PSD vor vota împotriva ridicării...

Marian Petrache, la IPJ Ilfov pentru a da explicații privind posibile fraude de la alegerile prezidențiale: "În țara au fost identificate circa 4.000 de persoane care au votat multiplu"

Marian Petrache, la IPJ Ilfov pentru a da explicații privind posibile fraude de la alegerile prezidențiale: "În țara au fost identificate circa 4.000 de persoane care au votat multiplu"

Președintele Consiliului Județean Ilfov, liberalul Marian Petrache, s-a prezentat vineri dminieață la sediul IPJ Ilfov pentru a da explicții în ancheta referitoare la posibile fraude de la alegerile prezidențiale din...

Nu ne-am luat Bucureștiul înapoi. L-au împărțit PSD și PNL

Nu ne-am luat Bucureștiul înapoi. L-au împărțit PSD și PNL

Nimic mai amuzant ca viteza cu care fug liderii politici de Vanghelie, acum, după ce l-a luat DNA-ul. În fapt, Vanghelie este creația unui sistem care de ani întregi devalizează...

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: PNL solicită tuturor partidelor simplificarea de urgenţă a procedurilor pentru ridicarea imunităţii

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe: PNL solicită tuturor partidelor simplificarea de urgenţă a procedurilor pentru ridicarea imunităţii

PNL solicită PSD şi majorităţii conduse de premierul Victor Ponta să susţină de urgenţă soluţiile propuse de PNL, pe care le doreşte şi Parchetul General, astfel încât eventualele solicitări adresate...

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi: PSD a construit o majoritate nu pentru a guverna, ci pentru a proteja corupția

Deputatul PNL Ovidiu Raețchi: PSD a construit o majoritate nu pentru a guverna, ci pentru a proteja corupția

Guvernul Ponta este o majoritate a corupției, nu una a guvernării pentru un proiect politic, a afirmat deputatul PNL Ovidiu Raețchi, după votul din Parlament în cazul lui Laszlo Borbely....

Tinel Gheorghe: Negocierile PNL-PSR continuă, indiferent de problemele lui Vanghelie

Tinel Gheorghe: Negocierile PNL-PSR continuă, indiferent de problemele lui Vanghelie

Deputatul liberal Tinel Gheorghe a declarat joi, la o conferinţă de presă, că "problemele juridice" pe care le are Marian Vanghelie nu vor conduce la destructurarea Partidului Social Românesc (PSR),...

Ponta, după percheziţiile DNA la Vanghelie: Gorghiu şi-a pierdut principalul aliat

Ponta, după percheziţiile DNA la Vanghelie: Gorghiu şi-a pierdut principalul aliat

Premierul Victor Ponta a declarat joi că nu comentează cauze penale, însă în urma anchetării edilului de la Sectorul 5, Marian Vanghelie, de către procurorii DNA, copreşedintele PNL Alina Gorghiu...

PNL: PSD a confirmat că doreşte să reînvie superimunitatea parlamentarilor prin votul în cazul Borbely

PNL: PSD a confirmat că doreşte să reînvie superimunitatea parlamentarilor prin votul în cazul Borbely

PSD a confirmat în Parlament că doreşte să "reînvie superimunitatea" parlamentarilor prin votul dat împotriva justiţiei în cazul Borbely, susține liberalii, potrivit unui comunicat de presă. "PSD dovedeşte astfel că...

Victor Ponta a explicat Curții Supreme care a fost rolul liderilor PNL la „Referendumul fraudat”

Victor Ponta a explicat Curții Supreme care a fost rolul liderilor PNL la „Referendumul fraudat”

Premierul Victor Ponta şi ministrul Apărării, Mircea Duşa, au fost audiaţi, ieri, ca martori în dosarul „Referendeumul fraudat”, în care este judecat ministrul Dezvoltării, Liviu Dragnea. În fața instanței, Ponta...

După Varujan Vosganian, încă un fost ministru se baricadează în Parlament. Borbely a scăpat de procurori fără mir, lacrimi și rugăciuni

După Varujan Vosganian, încă un fost ministru se baricadează în Parlament. Borbely a scăpat de procurori fără mir, lacrimi și rugăciuni

După Varujan Vosganian, care și-a impresionat colegii din Senat cu lacrimi, mir și rugăciuni, deputatul UDMR Laszlo Borbely a scăpat și el, pentru a doua oară, de începerea urmăririi penale,...

Reformă de ochii lumii. Împrumuturile, metoda parșivă de finanțare a partidelor

Reformă de ochii lumii. Împrumuturile, metoda parșivă de finanțare a partidelor

Parlamentarii din Comisia pentru Cod electoral au strecurat, în legea finanțării partidelor, o prevedere care dă posibilitatea împrumutării de la persoane fizice și juridice. Practic, o astfel de prevedere face...

Cum se oglindește un 90% în presa noastră

Cum se oglindește un 90% în presa noastră

90% dintre părinți au cerut în scris ora de religie pentru copiii lor. După vehemența campaniilor duse în toată presa împotriva orei de religie, liniștea care s-a lăsat de-odată pe...

Deputatul Florin Mihail Secară a trecut la PNL

Deputatul Florin Mihail Secară a trecut la PNL

Deputatul Florin Mihail Secară a anunţat azi în plenul Camerei Deputaţilor că demisionează din Grupul parlamentar PSD şi se afiliază Grupului parlamentar PNL. Florin Mihail Secară a fost ales deputat...