A murit Simona-Maya Teodoroiu, fost judecător CCR și deputat PSD
- Iulia Moise
- 8 octombrie 2024, 23:06
Simona-Maya Teodoroiu, fostă judecătoare la Curtea Constituțională a României și, anterior, deputată PSD, a murit la vârsta de 55 de ani.
A murit Simona-Maya Teodoroiu
Fosta judecătoare a Curții Constituționale (CCR) și deputată a Partidului Social Democrat de Prahova, a murit în urma unei boli incurabile.
Simona-Maya Teodoroiu s-a născut pe 9 iulie 1969. A fost doctor în drept civil și conferențiar universitar la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) și cercetător la Academia Română, Institutul de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu”.
A absolvit Facultatea de Drept a Universității București și cursurile Facultăţii Internaţionale de Drept Comparat din Strasbourg, sub autoritatea Academiei de Drept Comparat, Paris, Franţa, între 2000 şi 2001.
Funcții la Ministerul Justiției și la Parlamentul României
De-a lungul vieții, a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Justiției, cea de magistrat asimilat la CSM, de expert guvernamental și de membru al Consiliului Național de Integritate (CNI).
Acolo, a îndeplinit funcția de expert guvernamental la Departamentul pentru Integrare Europeană al Guvernului României, respectiv Secretar I - Ministerul Afacerilor Externe, Direcţia Pregătire Negocieri, între 1998-2001 și Membru al primei echipe române de pregătire şi derulare a negocierilor de aderare la UE.
În Parlamentul României, Simona-Maya Teodoroiu a fost vicepreşedinte al Comisiei pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale și membru al Comisiei juridice, de disciplină şi imunităţi, a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Franceză - Adunarea Naţională, a Grupului parlamentar de prietenie cu Republica Letonia și a Grupului parlamentar de prietenie cu Regatul Țărilor de Jos (Olanda).
Simona-Maya Teodoroiu, la CCR și CEDO
Din februarie 2015 până în unie 2019, Simona-Maya Teodoroiu a fost Judecător al Curţii Constituţionale a României.
A fost, în perioada respectivă, judecător raportor în cauza Coman-Hamilton la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, prima cauză trimisă de Curtea Constituţională a României la CJUE.
Între septembrie 2019 și ianuarie 2020 Simona-Maya Teodoroiu a fost Secretar de stat - Agent Guvernamental al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Ministerul Afacerilor Externe (MAE).