PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

PNL îl amenință iar pe Grindeanu cu moțiunea de cenzură. VEZI ce i-a supărat pe liberali

PNL îl amenință iar pe Grindeanu cu moțiunea de cenzură. VEZI ce i-a supărat pe liberali

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a spus că premierul Sorin Grindeanu nu-şi asumă răspunderea asupra legii salarizării, deoarece ştie că "ar zbura" din fruntea Guvernului, în contextul în care...

Predoiu face NOTĂ DISCORDANTĂ în PNL: Trebuie să nu mai fim vagon la remorcă în relația cu Klaus Iohannis

Predoiu face NOTĂ DISCORDANTĂ în PNL: Trebuie să nu mai fim vagon la remorcă în relația cu Klaus Iohannis

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu, candidat la șefia formațiunii, la Congresul din 17 iunie, se delimitează de restul colegilor, spunând că liberalii trebuie să iasă "din postura în care stăm ca...

Ponta, ales cu unanimitate de la voturi în conducerea PSD | Memoria EVZ

Ponta, ales cu unanimitate de la voturi în conducerea PSD | Memoria EVZ

Victor Ponta era ales în septembrie 2004 președinte al Tineretului Social Democrat (TSD) cu unanimitate de voturi. Era perioada în care Ponta era numit „Micul Titulescu” de atotputernicul Adrian Năstase,...

În Parlament se fac și rugăciuni, nu doar legi

În Parlament se fac și rugăciuni, nu doar legi

O dată pe săptămână, fie că sunt de la putere sau din opoziție, aleșii se reunesc într-o sală din Parlament, unde formează un singur grup Dis de dimineață, pe la...

SCANDAL în ALDE, Tăriceanu, ACUZAT de acapararea PUTERII

SCANDAL în ALDE, Tăriceanu, ACUZAT de acapararea PUTERII

Vicepreşedintele ALDE Eugen Durbacă îl atacă pe co-preşedintele partidului, Călin Popescu Tăriceanu, spunând că a minţit întreg partidul cu privire la convocarea Congresului, aceasta fiind o manevră pentru a prelua...

USR va ataca la CCR proiectul dezincriminării conflictului de interese

USR va ataca la CCR proiectul dezincriminării conflictului de interese

O sesizare de neconstituționalitate pentru proiectul de lege referitor la dezincriminarea conflictului de interese este în pregătire de Uniunea Salvați România. USR motivează că inițiativa golește de conținut textul din...

SANCŢIUNI SEVERE pentru DEPUTAŢI!

SANCŢIUNI SEVERE pentru DEPUTAŢI!

Deputaţii care au lipsit nemotivat din Parlament au fost sancţionaţi. Salariul a 11 deputaţi a fost micşorat cu 1% prentru absenţa lor. Printre cei care au lipsit cel mai mult...

Grindeanu: Mă uit la PNL cu umor

Grindeanu: Mă uit la PNL cu umor

Premierul Sorin Grindeanu a ridiculizat miercuri partidele de opoziţie din Parlament, PNL, USR şi PMP, spunând că nu par preocupaţi să critice constructiv Guvernul. Întrebat dacă opoziţia parlamentară reprezintă o...

Liberalii ACUZĂ coaliția de guvernare că CIOPÂRȚEȘTE Codul penal

Liberalii ACUZĂ coaliția de guvernare că CIOPÂRȚEȘTE Codul penal

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, este de părere că PSD, ALDE şi UDMR "ciopârţesc" Codul penal. Ea a precizat că modificările aduse acestuia în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor...

Consilier județean PNL acuzat că și-ar fi bătut soția cu care nu mai stă împreună de un an

Consilier județean PNL acuzat că și-ar fi bătut soția cu care nu mai stă împreună de un an

Finul Olguței Casilescu, consilier județean PNL într-un mare oraș, e acuzat că și-ar fi lovit cu bestialitate nevasta. Aceasta a postat pe Facebook o fotografie în care are ochiul vânăt...

PNL joacă PING PONG cu legea salarizării unice: Guvernul să-și asume răspunderea

PNL joacă PING PONG cu legea salarizării unice: Guvernul să-și asume răspunderea

Chiar dacă liberalii anunțau, în februarie, că vor depune în Parlament un proiect de lege care să pună capăt inechităților din domeniul salarizării bugetare, acum ei pasează responsabilitatea Guvernului Grindeanu....

Solicitarea preşedintelui PNL, Raluca Turcan, i-a lăsat MASCĂ pe toţi!

Solicitarea preşedintelui PNL, Raluca Turcan, i-a lăsat MASCĂ pe toţi!

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, solicită Guvernului să își asume răspunderea pe Legea salarizării unitare. ”PNL a decis să solicite Guvernului României să-şi asume responsabilitatea pe legea salarizării unitare....

Ce îi cere un deputat PNL premierului Grindeanu: Este o obligaţie a actualei clase politice

Ce îi cere un deputat PNL premierului Grindeanu: Este o obligaţie a actualei clase politice

Deputatul PNL Ovidiu Raeţchi i-a adresat o scrisoare deschisă premierului Sorin Grindeanu. Prin aceasta, Raeţchi îi solicită sprijin pentru înfiinţarea Muzeului Victimelor Comunismului la Fortul 13 Jilava şi salvarea acestui...

Liberalii spun că ministrul Finanțelor e "tumefiat de disperare". VEZI motivul

Liberalii spun că ministrul Finanțelor e "tumefiat de disperare". VEZI motivul

Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunțat, luni, că liberalii vor cere audierea, pe tema situaţiei economice a României, în comisiile parlamentare și în plenul Camerei Deputaților a lui...

De ce mi se bat liberalii pe funcții în Capitală - Exclusiv EVZ

De ce mi se bat liberalii pe funcții în Capitală - Exclusiv EVZ

În mai multe filiale din țară a fost scandal între liberali, unii dintre ei contestând corectitudinea alegerilor interne sau acuzându-se de blat cu PSD de-a lungul anilor. Nota discordantă este...

Finala pentru șefia PNL se va juca între Orban și Bușoi

Finala pentru șefia PNL se va juca între Orban și Bușoi

La alegerile pentru șefia PNL, bătălia se va da între Ludovic Orban și Cristian Bușoi, care, potrivit surselor EVZ, se va înscrie și el în cursă după ce va fi...

PMP i-ar deschide ușa lui Dacian Cioloș

PMP i-ar deschide ușa lui Dacian Cioloș

Fotografia postată recent de către deputatul PMP, Robert Turcescu, de la Congresul PPE de la Malta, în care delegația partidului apare alături de fostul premier, Dacian Cioloș, a stârnit speculații...

Ludovic Orban a vorbit despre alegerile PNL. Ce nevoi are partidul

Ludovic Orban a vorbit despre alegerile PNL. Ce nevoi are partidul

Liberalul Ludovic Orban a afirmat, astăzi, că membrii PNL sunt chemaţi să ia soarta partidului în mâna lor şi a explicat de ce candidează la funcţia de preşedinte al formaţiunii....

Cristian Bușoi: "Ne trebuie o coordonare mai bună cu preşedintele Klaus Iohannis"

Cristian Bușoi: "Ne trebuie o coordonare mai bună cu preşedintele Klaus Iohannis"

PNL are nevoie de o coordonare mai bună cu preşedintele României, pentru a aborda cu şanse maxime alegerile prezidenţiale din 2019, a declarat duminică, la Piatra Neamţ, secretarul general interimar...

SCANDALUL continuă în PNL: "Solicităm conducerii centrale a PNL să intervină"

SCANDALUL continuă în PNL: "Solicităm conducerii centrale a PNL să intervină"

Fostul preşedinte interimar al PNL Constanţa, senatorul Vergil Chiţac, a solicitat conducerii centrale a partidului să demită noua conducere a filialei şi să numească una interimară. “Precizăm că, nu recunoaştem...