PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

MESAJUL unui liberal pentru PNL: „Curaj, hai că se poate!”

MESAJUL unui liberal pentru PNL: „Curaj, hai că se poate!”

Vicepreședintele PNL, Florin Cîțu, a lansat un mesaj către liberali în care îi încurajează să intre la guvernare. El prezintă argumentele politice și economice pentru care formațiunea de dreapta ar...

PNL vrea explicații de la Sevil Shhaideh. VEZI de ce o cheamă liberalii în Parlament

PNL vrea explicații de la Sevil Shhaideh. VEZI de ce o cheamă liberalii în Parlament

Liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, a solicitat joi Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor ca ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, să fie chemată în Parlament, la Ora Guvernului, pentru a da...

De ce nu vrea PNL să intre la guvernare

De ce nu vrea PNL să intre la guvernare

Noul președinte liberal, Ludovic Orban, refuză orice participare la guvernare, chiar și în varianta unui cabinet al Opoziției unite. El va încerca forțarea alegerilor anticipate și o fuziune cu ALDE...

Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni

Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni

Președintele Klaus Iohannis a invitat, astăzi, liderii partidelor politice reprezentate în Parlament la consultările de la Palatul Cotroceni, care vor avea loc luni, în vederea desemnării unui candidat pentru funcția...

Liberalii discută STRATEGIA înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU vrea PNL la guvernare - surse | Exclusiv EvZ

Liberalii discută STRATEGIA înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU vrea PNL la guvernare - surse | Exclusiv EvZ

Liberalii s-au întrunit în Biroul Executiv, joi, la ora 11.00, după ce moțiunea de cenzură a fost votată, ieri, în plenul reunit și Guvernul Grindeanu a picat. Ei discută azi...

Băsescu IRONIZEAZĂ miniștrii demisionari: „Culmea penibilului!”

Băsescu IRONIZEAZĂ miniștrii demisionari: „Culmea penibilului!”

Președintele PMP, Traian Băsescu, a precizat, astăzi, că intenția miniștrilor din Cabinetul Grindeanu de a-și retrage demisiile, demonstrează că PSD nu are nicio legătură cu „bunul simţ politic, simţul ridicolului...

Opoziția își DEZVĂLUIE planurile: „PSD-ALDE nu mai au majoritatea absolută în Parlament”.

Opoziția își DEZVĂLUIE planurile: „PSD-ALDE nu mai au majoritatea absolută în Parlament”.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că PSD și ALDE nu mai au majoritatea absolută în Parlament, ceea ce i-ar permite președintelui Klaus Iohannis să propună un alt candidat pentru...

PRIMA PEDEAPSĂ în Coaliție. Cine este RĂZVRĂTITUL care PLĂTEȘTE cu postul

PRIMA PEDEAPSĂ în Coaliție. Cine este RĂZVRĂTITUL care PLĂTEȘTE cu postul

Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, astăzi, că va propune demiterea deputatului Remus Borza din partid, după ce acesta a votat împotriva moțiunii de cenzură. Tăriceanu a mai precizat că...

Orban DEZVĂLUIE cu ce i-a MOMIT PSD-ALDE pe liberali ca să voteze moțiunea de cenzură

Orban DEZVĂLUIE cu ce i-a MOMIT PSD-ALDE pe liberali ca să voteze moțiunea de cenzură

Noul președinte al PNL, Ludovic Orban, a dezvăluit că lideri de la PSD și ALDE au încercat să convingă parlamentari liberali să voteze moțiunea de cenzură împotriva guvernului Grindeanu. Aleșii...

Un deputat PNL explică DE CE liberalii NU VOTEAZĂ moțiunea de cenzură, dar RĂMÂN în sală

Un deputat PNL explică DE CE liberalii NU VOTEAZĂ moțiunea de cenzură, dar RĂMÂN în sală

Deputatul PNL, Adriana Săftoiu, a prezentat motivele pentru care liberalii vor fi prezenți în plenul reunit de miercuri, însă nu vor vota moțiunea de cenzură împotriva lui Sorin Grindeanu. Ea...

Predoiu: „Vom face o opoziție fermă față de derapajele antiromânești ale PSD”

Predoiu: „Vom face o opoziție fermă față de derapajele antiromânești ale PSD”

Cătălin Predoiu, a declarat, marți la Parlament, că liberalii vor face o opoziție fermă tentantivelor antiromânești și antinaționaliste ale PSD. Afirmațiile deputatului PNL vin în contextul în care Biroul Permanent...

SOLICITARE de ULTIMĂ ORĂ a PNL: Dragnea să facă public acordul PSD-UDMR

SOLICITARE de ULTIMĂ ORĂ a PNL: Dragnea să facă public acordul PSD-UDMR

Deputatul liberal, Laurențiun Leoreanu, îi solicită lui Liviu Dragnea, să facă public acordul pe care PSD îl are cu UDMR. Vicepreședintele PNL a precizat că liderul social-democraților ar fi în...

Strategia Dragnea: Enclavizarea Transilvaniei vs. încă puțină libertate

Strategia Dragnea: Enclavizarea Transilvaniei vs. încă puțină libertate

Disperarea lui Liviu Dragnea de a-l pulveriza pe Sorin Grindeanu, sperând că noul premier desemnat va fi ori maseuza, ori șoferul, ori frizerul său, plasează PSD într-un risc enorm.  Statutul...

INCENDIAR! Aripa DRAGNEA din PSD a încercat să CUMPERE parlamentarii PNL

INCENDIAR! Aripa DRAGNEA din PSD a încercat să CUMPERE parlamentarii PNL

Ludovic Orban, noul președinte PNL, a declarat luni seara că cea mai mare parte a parlamentarilor liberali au fost abordaţi de lideri PSD, dar niciunul nu a "cedat la niciun...

Ce DECIZIE a luat PNL în privința moțiunii de cenzură împotriva lui Grindeanu

Ce DECIZIE a luat PNL în privința moțiunii de cenzură împotriva lui Grindeanu

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, astăzi, că liberalii vor fi prezenți miercuri la dezbaterea moțiunii de cenzură, dar nu vor vota. El a mai spus că PNL este atât...

EMOȚII pentru Kovesi și Coldea. Ce se poate ÎNTÂMPLA la Comisia de anchetă a prezidențialelor din 2009

EMOȚII pentru Kovesi și Coldea. Ce se poate ÎNTÂMPLA la Comisia de anchetă a prezidențialelor din 2009

Președintele Comisiei parlamentare de anchetă a prezidențialelor din 2009, Mihai Fifor, a declarat, astăzi, că șefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, nu au confirmat...

Votul pentru alegerea lui Liviu Dragnea în fruntea PSD a fost marcat de fraude. Un dosar penal conține probe potrivit cărora Alina Gorghiu, ex-președinte PNL, „a votat” pentru alegerea sa | „NOI SUNTEM STATUL!” (XXIII)

Liviu Dragnea a devenit președintele PSD printr-un vot marcat de posibile fraude. Sau cel puțin așa susțin sursele și documentele pe care le-am consultat. Este, de altfel, o lungă tradiție...

Ludovic Orban, preşedintele PNL: „PNL va fi forța politică de dreapta care va învinge PSD” | Puterea cuvântului

Ludovic Orban, preşedintele PNL: „PNL va fi forța politică de dreapta care va învinge PSD” | Puterea cuvântului

Ludovic Orban a câștigat, sâmbătă, șefia PNL la un scor de trei ori mai mare față de contracandidatul său, Cristian Bușoi. Într-un interviu acordat Evenimentului zilei, noul președinte al liberalilor...

PNL, Ludovic Orban și „Cuțitele fratricide” din PSD

PNL, Ludovic Orban și „Cuțitele fratricide” din PSD

PSD și showul „Cuțitele fratricide” au lăsat într-un con de umbră marele eveniment din tabăra liberală: Congresul PNL. Interesul publicului a fost canalizat, cu destulă măiestrie, spre lupta pentru însușirea...

Liberalii își aleg azi CONDUCEREA CENTRALĂ. Cine sunt CANDIDAȚII

Liberalii își aleg azi CONDUCEREA CENTRALĂ. Cine sunt CANDIDAȚII

Circa 2000 de delegați își aleg, duminică, la Romexpo, în cadrul Consiliului Național, cei 36 de membri ai Biroului politic, dintre care patru prim-vicepreședinți. Liberalii l-au ales, sâmbătă, pe Ludovic...