Ludovic Orban, preşedintele PNL: „PNL va fi forța politică de dreapta care va învinge PSD” | Puterea cuvântului

Ludovic Orban, preşedintele PNL: „PNL va fi forța politică de dreapta care va învinge PSD” | Puterea cuvântului

Ludovic Orban a câștigat, sâmbătă, șefia PNL la un scor de trei ori mai mare față de contracandidatul său, Cristian Bușoi. Într-un interviu acordat Evenimentului zilei, noul președinte al liberalilor vorbește despre șocul prin care a trecut partidul după parlamemntare, despre reformele absolut necesare care urmează în PNL, dar și despre marile sale dezamăgiri în politica post-decembristă

- Evenimentul zilei: Care este planul dumneavoastră politic?

- Ludovic Orban: Să transform PNL în cea mai serioasă și cea mai puternică forță de dreapta. În timp ce pe stânga întotdeauna a fost avatarul Partidului Comunist, indiferent cum s-a numit el - FSN, PDSR, PSD, pe dreapta nu s-a constituit o forță solidă, autentică. Cred că PNL va deveni această forță politică de dreapta care va învinge PSD, pentru că prea mult am sărit pe piciorul stâng.

- Competiția care a existat în PNL pentru ocuparea funcțiilor de conducere va lăsa vreo urmă?

- Eu nu am tolerat niciodată delictul de opinie în partid. Orice membru al partidului are dreptul la orice fel de poziție, orice fel de opinie și la orice fel de vot. Nimeni nu va avea repercursiuni din cauza poziționării politice pe care o are.

- Obiectivele dvs. declarate sunt câștigarea alegerilor prezidențiale, locale și parlamentare și formarea Guvernului de către PNL. Dar cum recâștigați electoratul pierdut?

- Simplu: îmbunătățirea comunicării și reprezentarea autentică a celor care ne împărtășesc ideile, valorile, principiile care stau la baza dreptei liberale.

- Mai exact, cum îmbunătățiți comunicarea?

- Mă simt foarte bine între oameni, am cunoscut personal zeci, sute, mii de oameni, în toate acțiunile, campaniile, evenimentele la care am participat relaționez foarte ușor cu oamenii, sunt foarte receptiv, accesibil, oricine poate să vorbească cu mine. Iar acest stil pe care îl am de apropiere efectivă de oameni o să-l imprim tuturor colegilor mei. Nu voi accepta stilul ăsta care s-a cam format din păcate după Revoluție, tipul acesta de politicieni care promit în campanie luna de pe cer și după aia oferă oamenilor praful de pe tobă. Voi impune stilul meu la toți acei liberali care vor înțelege că oamenii au nevoie de o altă poziție a celor pe care îi aleg în raport cu ei.

„Partidul a fost în stare de șoc, membrii partidului fi ind foarte nemulțumiți, frustrați, dezorientați”

- Evenimentul zilei: Ce reforme considerați că sunt absolut necesare în PNL?

- Ludovic Orban: Unu: instituirea meritocrației. E nevoie de stabilirea unor proceduri și criterii clare pe baza cărora membrii PNL să fie susținuți și promovați în funcții. Doi: asigurarea unei depline libertăți de opinie în PNL. Și trei: schimbarea mecanismului de luare a deciziilor, în sensul că deciziile să nu mai fie luate numai într-un cerc restrâns, la București. Deciziile trebuie luate cu consultarea amplă și largă a bazei PNL, adică a primarilor, a președinților de organizații locale, a acelor colegi ai noștri care sunt cel mai aproape de firul ierbii, de comunitățile locale, și știu foarte bine pulsul din aceste comunități

- Privind înapoi, la perioada USL, cum se împacă liberalismul cu socialismul? A fi de drepta nu înseamnă și refuzul oricărei forme de socialism?

- Sunt singurul membru al Delegației Permanente a PNL care a votat împotriva acestei alianțe nenaturale, acestei asocieri cu actualul partid de guvernământ. Mai mult decât atât, aproape trei ani de zile cât a funcționat USLul eu am fost un critic constant al deciziilor și acțiunilor politice ale PSD și, uneori, și ale USL, în ansamblul său. „Marțea Neagră”, Roșia Montană etc. - toate pozițiile mele publice sunt cunoscute. Nu m-am simțit deloc confortabil în această alianță, care nu a făcut bine decât socialiștilor, comuniștilor, și care a făcut foarte mult rău PNL-ului și dreptei în ansamblu.

- Pe seama cui sau a ce puneți declinul PNL?

- Principala problemă pe care am avut-o în partid este că nu am desăvârșit fuziunea cu PDL repede și nu am organizat alegeri în partid. Asta a permis menținerea unei granițe invizibile între grupările celor două foste partide. Vă aduc aminte că o lungă perioadă am stat cu co-președinți. Și, practic, s-au făcut alinieri în spatele fiecărui co-președinte, iar osmoza care trebuia să se producă între membrii celor două partide a durat foarte mult. Apoi, nu au fost alegeri. S-a mers cu cei care erau numiți deja în funcții de la nivel național până la nivel local, nu cu oameni care să fie legitimați prin vot de baza PNL. Acest lucru a dus la un leadership lipsit de legitimitate, lipsit de credibilitate și care nu a avut capacitatea să ia deciziile potrivite pentru partid. De asemenea, am avut și probleme de identitate și de pozițiomare politică în raport cu actualul partid de guvernământ.

- Subliniați identitatea liberală. Credeți că amețeala doctrinară a partidului explică inclusiv absenteismul și deruta alegătorilor?

- Foarte mulți oameni care au fost alături de noi de-alungul timpului, care nu sunt de acord cu avatarurile partidului comunist și care și-au dorit un partid de dreapta, nu au mai venit la vot pentru că nu s-au simțit reprezentați. Nu au văzut în PNL forța politică care să-i poată reprezenta, care să le pună în practică obiectivele, interesele, aspirațiile. Asta vreau să devenim: un partid, care prin toată acțiunea sa politică, toate mesajele pe care le transmite, să reprezinte partea dinamică a societății, partea sănătoasă, oamenii care trăiesc din munca lor, din fructificarea proprietății, oamenii care muncesc, care creează, care inițiază, care construiesc, produc, realizează servicii pentu ceilalți.

- Rezultatele alegerilor parțiale vi se par încurajatoare?

- După alegerile parlamentare, cam vreo lună și jumătate- două, partidul a fost în stare de șoc, membrii partidului fiind foarte nemulțumiți, frustrați, dezorientați. Dar pe măsură ce s-a declanșat campania pe alegeri interne și pe măsură ce candidații la diferite funcții au început să meargă în filiale, să se reîntrunescă forurile statutare ale partidului, să li se dea membrilor partidului dreptul de a-și alege conducătorii și liderii, partidul a revenit la viață și s-a și văzut. Am avut un scor de peste 30% la aceste alegeri, am câștigat 16 sau 17 primării, printre care Târgu Jiu, Râșnov. Asta arată că PNL nu numai că nu s-a predat, ci luptă și e capabil de victorie.

„Am eșuat în realizarea unei infrastructuri moderne compatibile cu UE, Sănătate și Educație”

- Evenimentul zilei: În jurul nostru domnesc stagnarea și deziluzia, începuturile neterminate, politica murdară, manipularea televizată. Lipsește o viziune, lipsește harta viitorului. Cum evaluați, fără menajamente, cele mai bine de două decenii de libertate din viața noastră?

- Ludovic Orban: Știți cum e, la inundații când dă viitura aduce și gunoaie. Până se retrag apele și până apele bogate să fertilizeze solul, și solul să rodească, trece o perioadă. Simt semnele unei politici în curs de schimbare, simt că la cetățeni există o mai mare exigență și o mai mare presiune a opiniei publice asupra prestației oamenilor politici. Sunt încrezător că democrația în România va avea roade. Există un public care începe să privească cu mult mai multă atenție asupra a ceea ce se întâmplă în spatele ușilor închise din cabinetele puterii și care dorește cu adevărat să schimbe relația dintre alegători și cei aleși.

- Nu de puține ori am auzit spunându-se că politicienii de acum sunt cei mai incompetenți, mai lacomi și mai aroganți din istoria României. Astăzi, constatăm, într-adevăr, că industria este lichidată, agricultura e la pământ, sistemul de sănătate în colaps, învățământul în criză etc.

- Nu-mi plac etichetările globale. Sunt oameni care au făcut lucruri bune și oameni care nu au făcut lucruri bune. Oameni care au stat degeaba în funcțiile publice pe care le-au deținut, dar și oameni care chiar s-au străduit să aibă realizări. Nu aș privi atât de dramatic acest peisaj. În mod evident, calitatea prestației oamenilor care sunt implicați în viața publică trebuie să crească

- În altă ordine de idei, nu se mai pot câștiga alegerile doar cu vorbe frumoase?

- Nu. Oamenii sunt atenți la promisiuni concrete. Marea problemă pe care am avut-o noi în campania de la parlamentare a fost că nu am făcut angajamente concrete, pentru diferitele chestuni sociale, spre deosebire de adversarii noștri, care au promis marea cu sarea pe gratis. Mai aveau puțin și promiteau ce or să facă 100 de ani de-acum încolo, numai ca să le ia votul oamenilor. Timpul va dovedi în ce măsură promisiunile formulate de cei care se află astăzi vremelnic la putere sunt sau nu realizabile.

„Nu aș fi crezut niciodată să-l văd pe Călin Popescu Tăriceanu în postura de servant al cooperativei vechililor roșii”

- Evenimentul zilei: Vă simțiți parte a eșecului oamenilor politici?

- Ludovic Orban: Nu, sub nicio formă.

- Ce nu ați face niciodată în politică?

- Nu aș minți, nu aș promite lucruri care nu sunt realizabile, nu aș trăda niciodată oamenii care mi-au încredințat votul, nu aș avea o agendă ascunsă, nu aș încerca să manipulez oamenii.

- Ați avut vreun moment în care ați dorit să plecați din PNL?

- Am avut multe momente în care conducerea partidulul m-a nedreptățit și a luat niște decizii care au fost contrare voinței mele. Eu am intrat în PNL din convingere, din respect față de înaintașii noștri și cu dorința și obiectivul de a folosi ideologia liberală pentru a transforma în bine România.

- Cum ați trăit perioada drumurilor la DNA în dosarul care v-a scos din cursa pentru Primăria Capitalei?

- Am fost profund nedreptățit. Sunt un om care în 27 de ani nu am fost nici măcar suspectat că aș fi săvârșit vreo faptă de corupție. Cei care au lucrat cu mine și care mă cunosc știu că am fost un exemplu de legalitate, de corectitudine, de cinste și de modestie în virarea funcției publice. Evident că am fost nedreptățit de faptul că s-a făcut un dosar penal pentru o faptă care nu există. Dar cu toate astea am făcut ceea ce am considerat eu că este normal și până nu am obținut achitarea de către instanța de fond, am făcut un pas în spate.

- Care au fost pentru dvs. marile dezamăgiri în politica post-decembristă?

- Confiscarea Revoluției de grupul Iliescu, care a împiedicat democratizarea României și înscrierea rapidă pe traiectoria occidentală. Apoi, am sperat ca în 1992 să câștigăm alegerile și nu am reușit. După aia, când am câștigat alegerile, m-a dezamăgit faptul că am fost într-un conglomerat extrem de eterogen, care nu a avut capacitatea să fixeze iremediabil pilonii democrației și ai capitalismului în România. Am avut dezamăgirea cumplită ca în 2000 să fie în turul doi Iliescu și cu Vadim. Urmează marea dezamăgire a USL-ului și mare parte din ceea ce e PSD-ul astăzi i se datorează și faptului că a fost recredibilizat și adus la putere cu ajutorul celor care au condus PNL. Tot la capitolul dezamăgiri - nu aș fi crezut niciodată să-l văd pe Călin Popescu Tăriceanu în postura de servant al cooperativei vechililor roșii.

- Cum comentați scandalul Dragnea-Grindeanu?

- Pur și simplu sunt niște mofturi ale lui Liviu Dragnea, care vrea să controleze tot în actul de guvernare, și în momentul în care premierul sau vreun ministru îndrăznește să aibă o inițiativă fără să ceară voie de la stăpânire reacțioează foarte urât. Nu poate să depindă stabilitatea guvernamentală și politică a României de mofturile unui singur om. Asta arată cât de vicios este partidul de guvernământ și câtă lipsă de democrație și de normalitate este în actualul partid de guvernământ.

- Care credeți că mai este rolul monarhiei în România modernă?

- Dacă rezolvă problema succesiunii poate să joace în continuare un rol foarte important. Eu am fost adeptul monarhiei. Dacă majestatea sa, pe 23 ianuarie, ar fi venit și ar fi apărut la televiziunea publică să spună că s-a întors și să revenim la vechea Constituție, soarta României ar fi fost cu totul și cu totul alta și am fi fost mult mai departe decât suntem astăzi.

PNL își schimbă liderul, dar năravul ba

Ieri, la alegerea conducerii centrale care va conduce activitatea partidului pentru următorii 4 ani, liberalii nu au ratat ocazia de a se acuza că încearcă să controleze votul. Șeful PNL Timiș, Alin Popoviciu, l-a atacat pe liderul PNL Arad, Gheorghe Falcă, insinuând că încearcă să-și obțină fraudulos voturile. Ambii foști PDL-iști au candidat pentru funcția vicepreşedinte regional pentru zona de Vest. „Dacă ești tare într-un partid, nu trebuie și nu ai voie să-ți obligi oamenii să-ți dea buletinele de vot ca să votezi tu pentru ei și nu ai voie să ceri președinților de organizații să le controlezi votul”, a spus Popoviciu, fost deputat care nu a mai prins un mandat de parlamentar în decembrie. Popoviciu a fost huiduit de unii liberali din sală.

Echipa lui Orban, răsplătită

Deputatul Robert Sighartău, de profesie economist, este noul secretar general al PNL. El este singurul liberal pe care Orban l-a propus pentru această funcție.

Au fost aleși și cei patru prim-vicepreședinți, care s-au numărat printre susținărorii moțiunii câștigătoare a lui Orban: Mircea Hava, Ilie Bolojan, Ilie Dumitrescu și fostul președinte interimar al PNL, Raluca Turcan. Biroul Politic al PNL are 36 membrii. (

Ne puteți urmări și pe Google News