PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Cine a avut interesul să fie dată știrea cu Pactul dintre Ludovic Orban și Marcel Ciolacu

Cine a avut interesul să fie dată știrea cu Pactul dintre Ludovic Orban și Marcel Ciolacu

Începînd de duminică, 2 ianuarie 2020, circulă pe site-uri și chiar pe televiziuni știrea – procurată, evident, din surse – despre un pact între Ludovic Orban și Marcel Ciolacu, între...

Ponta, trădat! Un șef de filială trece la PNL

Ponta, trădat! Un șef de filială trece la PNL

Paul Gheorghe, șeful filialei Pro România de la Sectorul 3 a anunțat pe Facebook că va pleca din partidul lui Victor Ponta şi se întoarce „acasă”. „Așa cum am spus-o...

Sondajul care dă peste cap toate calculele politicienilor. Surprize incredibile în preferințele românilor

Sondajul care dă peste cap toate calculele politicienilor. Surprize incredibile în preferințele românilor

Ultimul sondaj IMAS arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, doar trei partied ar trece de pragul electoral Clasamentul partidelor în sondajul IMAS: PNL – 47,4% PSD...

Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin, funcții de conducere în PNL. Decizia partidului

Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin, funcții de conducere în PNL. Decizia partidului

În cadrul Consiliului Național al PNL de dumincă, secretarul general al Partidului a supus la vot Protocolul de înglobare a Mișcării Social Liberale în PNL. Sorin Cîmpeanu și Daniel Constantin...

Tăriceanu detonează bomba: chiar PSD va sabota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

Tăriceanu detonează bomba: chiar PSD va sabota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului

Din vasta experiență politică, liderul ALDE reușește să întrevadă cum se va desfășura moțiunea de cenzură pe care PSD o va depune împotriva Guvernului Orban. Călin Popescu Tăriceanu nu crede...

Ciolacu, mesaj pentru liberali: „Îndatorează țara prin împrumuturi pe zeci de ani”

Ciolacu, mesaj pentru liberali: „Îndatorează țara prin împrumuturi pe zeci de ani”

Marcel Ciolacu le cere liberalilor, printr-o postare pe pagina de Facebook, să „lase văicăreala” și să se ocupe de guvernare. „Liberalii trebuie să înceteze cu văicăreală publică! Și-au asumat guvernarea...

Lider PNL, atac la PSD înaintea moțiunii de cenzură. „Gândirea defectă a celor care...”

Lider PNL, atac la PSD înaintea moțiunii de cenzură. „Gândirea defectă a celor care...”

PNL va participa la votul pentru moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban, conform unui comunicat de presă din partea deputatului Florin Roman (PNL) Florin Roman, deputat PNL, a emis un...

Rareș Bogdan le bate obrazul colegilor din Guvern. „Nu știu cum ați fi scos cămașa”

Rareș Bogdan le bate obrazul colegilor din Guvern. „Nu știu cum ați fi scos cămașa”

Prim-vicepreşedintele PNL, europarlamentarul Rareş Bogdan, a declarat că prim-ministrul Ludovic Orban este un „adevărat pompier atomic”, care comunică de multe ori şi pentru alţi membri ai Cabinetului, şi i-a îndemnat...

Guvernul PNL muncește la foc automat! Orban prezintă dezastrul lăsat în urmă de PSD

Guvernul PNL muncește la foc automat! Orban prezintă dezastrul lăsat în urmă de PSD

Duminică, la Consilul Național al PNL, premierul Ludovic Orban a facut o serie de declaratii cu privire la munca pe care o depune Executivul PNL pentru a repara dezastrul lăsat...

Ciucu este noul președinte al PNL Sector 6. Ce-și propune noul lider

Ciucu este noul președinte al PNL Sector 6. Ce-și propune noul lider

Ciprian Ciucu a fost ales preşedinte al filialei PNL Sector 6, în urma unor alegeri interne, după ce a condus organizația ca interimar. Noul președinte își propune, într-o postare pe...

Din showbiz în politică! Actrița a făcut anunțul. Orban i-a stat alături

Din showbiz în politică! Actrița a făcut anunțul. Orban i-a stat alături

Ioana Ginghină se bagă în politică. Actrița a postat recent imagini de la un eveniment al PNL. Pe ecusonul de la gâtul ei scrie „delegat - PNL sector 1” Cunoscuta...

Ministrul Culturii sub presiunea străzii. Gheorghiu reia înscrierea Roșiei Montana la UNESCO

Ministrul Culturii sub presiunea străzii. Gheorghiu reia înscrierea Roșiei Montana la UNESCO

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu a anunțat că a relua procedura pentru înscrierea sitului Roșia Montană în Patrimoniul mondial UNESCO. El a precizat că a luat această decizie împreună cu premierul...

Ciolacu îl atacă pe Orban cu o scrisoare: ”Mă refer la trei aspecte”

Ciolacu îl atacă pe Orban cu o scrisoare: ”Mă refer la trei aspecte”

Cele expuse reprezintă mai mult decât un derapaj nefericit de la normele constituționale și democratice. Aceste trei atacuri în serie pe care le-ați exercitat în ultima perioadă ne arată că...

Război pe față între Tăriceanu și Rareș Bogdan. Se întoarce ALDE în PNL?!

Război pe față între Tăriceanu și Rareș Bogdan. Se întoarce ALDE în PNL?!

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, joi seară, la TVR1, că europarlamentarul Rareș Bogdan este „domnul cu batistuță” care a fost „parașutat” în PNL și se visează președintele partidului....

Atac la sediul PNL. Documente sensibile au fost distruse

Atac la sediul PNL. Documente sensibile au fost distruse

Sediul organizației PNL Argeș a fost spart în noaptea trecută, de persoane necunoscute. Acestea au spart geamurile locației, în care se află și mai multe birouri parlamentare și au intrat...

Orban vrea șefia Senatului. „Noi vom avea candidat”

Orban vrea șefia Senatului. „Noi vom avea candidat”

Premierul Ludovic Orban a declarat miercuri seară, la Realitatea Plus, că PNL își dorește șefia Senatului și va încerca să își impună candidatul. „Aici au probleme că-s mulţi care-şi doresc....

Ludovic Orban știe pe câte voturi mizează PSD. Cade Guvernul la moțiunea de cenzură?

Ludovic Orban știe pe câte voturi mizează PSD. Cade Guvernul la moțiunea de cenzură?

Primul-ministru afirmă că, din calculele PNL, nu există voturile necesare pentru ca moţiunea de cenzură anunţată de PSD să fie votată. „Pe evaluarea mea actuală, nu trece. Păi, PSD cu...

Cade Guvernul? Ciolacu a dezvăluit câte voturi îi lipsesc. „Categoric, mâine”

Cade Guvernul? Ciolacu a dezvăluit câte voturi îi lipsesc. „Categoric, mâine”

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat miercuri seară că partidul pe care îl conduce va depune joi moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban. „Categoric, mâine vom depune moțiunea...

Rămân copiii expuși pedofililor de pe drumuri? Scandal politic pe transportul elevilor

Rămân copiii expuși pedofililor de pe drumuri? Scandal politic pe transportul elevilor

Liderul deputaților PNL, Florin Roman, a acuzat miercuri PSD că a blocat inițiativa Guvernului Orban de asigurare a trasportului elevilor la școală. „PSD a blocat demersul Guvernului Ludovic Orban de...

Primul pas spre alegeri anticipate a fost făcut! Se întâmplă joi în Parlament

Primul pas spre alegeri anticipate a fost făcut! Se întâmplă joi în Parlament

Președintele PSD și al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu a anunțat la scurt timp, după ce premierul Ludovic Orban a terminat discursul din Parlament, că partidul pe care îl conduce va...