PNL

Partidul Național Liberal (abreviat PNL) este un partid politic parlamentar din România, înființat pentru prima dată sub acest nume la 24 mai 1875. Este unul dintre principalele partide din România și totodată cea mai veche formațiune politică din țară.
Din cele 132 de guverne ale României, 33 au fost conduse de prim-miniștri afiliați acestei formațiuni. De numele și istoria Partidului Național Liberal se leagă cele mai importante evenimente din istoria modernă a României: instaurarea monarhiei constituționale (1866), obținerea independenței de stat (1877), ridicarea României la rang de regat (1881), Războiul de întregire a neamului și crearea României Mari (1918), adoptarea Constituției din 1923, și relansarea economică după criza din 1929–1933. În toată această perioadă, liberalismul a devenit fundamentul ideologic pe care s-a construit România modernă.
În plan economic, Partidul Național Liberal este adeptul declarat al capitalismului, al pieței și al economiei de piață. Partidul Național Liberal se pronunță ferm ca între voința consumatorului, individual sau social, și posibilitățile producătorului să existe doar piața și legile ei specifice de reglementare. În activitatea economică, Partidul Național Liberal susține, de principiu, controlul consumatorului asupra producătorului, îngrădirea prin concurență a monopolului și eliminarea ingerințelor administrației și birocrației în promovarea producției. Partidul Național Liberal se pronunță pentru libera circulație a mărfurilor, capitalului și forței de muncă, pentru limitarea autorităților de reglementare și pentru eliminarea birocrației. În activitatea economică statul trebuie să aibă un rol neînsemnat, relativ subsidiar. Rolul statului rămâne important doar în politica monetară, în alocarea resurselor bugetare pentru obiectivele de interes național și în definirea cadrului legislativ bazat pe garantarea dreptului de proprietate.
În plan politic, Partidul Național Liberal este ferm atașat valorilor democrației, pluralismului și statului de drept. Pentru promovarea noii clase politice și a partidelor cu responsabilitate politică, Partidul Național Liberal promovează competiția deschisă în viața politică internă.
Partidul Național Liberal este adversar de principiu al marilor proiecte abstracte, mesianice sau dogmatice. El se pronunță contra oricăror forme de extremism sau radicalism, conștient de faptul că nimeni nu dispune de rețete salvatoare sau de „truse universale”.

Consilul Național al PNL. Cu cine va conduce Cîțu partidul. Lista cu favoriții noului președinte

Consilul Național al PNL. Cu cine va conduce Cîțu partidul. Lista cu favoriții noului președinte

Consiliul Naţional al PNL s-a reunit duminică, la Romexpo, pentru alegerea celorlalte funcţii de conducere din partid, după ce cu o zi în urmă a fost ales noul preşedinte al...

Congresul PNL. Un liberal, specialist în pălincă, a anunțat că vrea la Cotroceni

Congresul PNL. Un liberal, specialist în pălincă, a anunțat că vrea la Cotroceni

Un membru al PNL a anunțat, sâmbătă, că renunță la orice ambiție pentru funcțiile din partid și vrea să candideze la alegerile prezidențiale din 2024. Surpriză la Congresul PNL, desfășurat,...

Marcel Ciolacu, despre Congresul PNL: ”O rușine națională, un festival al Covidului”

Marcel Ciolacu, despre Congresul PNL: ”O rușine națională, un festival al Covidului”

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a criticat dur modul de organizare al Congresului PSD, în plin val patru al pandemiei. El a catalogat reuniunea liberalilor la Romexpo drept o rușine națională....

Pensiile, alocațiile și salariul minim cresc de la 1 ianuarie 2022: ”Așa trebuie să se obișnuiască românii”

Pensiile, alocațiile și salariul minim cresc de la 1 ianuarie 2022: ”Așa trebuie să se obișnuiască românii”

Florin Cîțu a fost ales sâmbătă, 25 septembrie, noul președinte al PNL. Imediat după încheierea Congresului PNL, în care a ieșit învingător în fața lui Ludovic Orban, premierul a prezentat...

PSD i-a stricat cheful lui Florin Cîțu, după Congresul PNL. Mesaj de amenințare transmis de social-democrați

PSD i-a stricat cheful lui Florin Cîțu, după Congresul PNL. Mesaj de amenințare transmis de social-democrați

Conducerea PSD a reacționat după victoria obținută, sâmbătă, de Florin Cîțu, cel care a devenit noul președinte al Partidului Național Liberal (PNL). Reprezentanții PSD au comentat, pe pagina de Facebook,...

Pleacă Ludovic Orban din politică? Declarația care i-a uluit pe liberali

Pleacă Ludovic Orban din politică? Declarația care i-a uluit pe liberali

Liberalii și-au ales noul președinte: pe Florin Cîțu. Marele învins, Ludovic Orban, pleacă de la șefia PNL, dar și de la șefia Camerei Deputaților. Totodată, Orban a anunțat și despărțirea...

Florin Cîțu, primele declarați după ce a devenit președintele PNL. Premierul nu a avut emoții și nu l-a surprins victoria

Florin Cîțu, primele declarați după ce a devenit președintele PNL. Premierul nu a avut emoții și nu l-a surprins victoria

Florin Cîțu a avut un discurs protocolar după ce a câștigat șefia Partidului Național Liberal (PNL) la finalul congresului ce a avut loc sâmbătă la Romexpo. Florin Cîțu (49 de...

BREAKING NEWS. Florin Cîțu este noul președinte al PNL. Orban demisionează de la șefia Camerei Deputaților și rupe parteneriatul cu Iohannis

BREAKING NEWS. Florin Cîțu este noul președinte al PNL. Orban demisionează de la șefia Camerei Deputaților și rupe parteneriatul cu Iohannis

S-a încheiat procesul de votare în cadrul Congresului PNL, iar urma numărării voturilor Florin Cîțu a ieșit câștigător După un congres PNL foarte tensionat, care a început sâmbătă dimineața, la...

Congresul PNL. O tonă de pastă de mititei a sfârâit pe grătare. Care a fost prețul micului la marele eveniment al liberalilor

Congresul PNL. O tonă de pastă de mititei a sfârâit pe grătare. Care a fost prețul micului la marele eveniment al liberalilor

1 tonă de pastă de mici a fost adusă la Romexpo, pentru a potoli foamea liberalilor, pe parcursul zilei de sâmbătă, în timpul Congresului PNL. Participanții la Congresul PNL și-au...

Congresul PNL. Cîțu se roagă de USR PLUS să revină la guvernare. Ce replică a primit premierul

Congresul PNL. Cîțu se roagă de USR PLUS să revină la guvernare. Ce replică a primit premierul

Premierul Florin Cîțu a anunțat, sâmbătă, că va negocia cu USR PLUS pentru întoarcerea la guvernare. Însă reprezentanții USR PLUS au alte planuri, după cum reiese din mesajul pe care...

Ce mesaje secrete se dau la Congresul PNL. Votanții lui Cîțu, puși să voteze la vedere

Ce mesaje secrete se dau la Congresul PNL. Votanții lui Cîțu, puși să voteze la vedere

Evenimentul Zilei a primit mai multe mesaje care circulă în interiorul aripii Cîțu, către votanții obligați să voteze cu actualul premier. Mai multe mesaje au fost trimise către delegații din...

Congresul PNL. Imagini istorice. Cum a rămas Cîțu fără voce și ce a făcut Orban. Cine i-a oprit loc lui Klaus Iohannis. FOTO

Congresul PNL. Imagini istorice. Cum a rămas Cîțu fără voce și ce a făcut Orban. Cine i-a oprit loc lui Klaus Iohannis. FOTO

După un război politic care a blocat ţara generând o criză economică de nedescris, liberalii și-au ales noul președinte: Florin Cîțu. Prezentăm câteva crâmpeie din lupta dusă la Romexpo: huiduieli,...

Congresul PNL. Klaus Iohannis dă de pământ cu liberalii: Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată

Congresul PNL. Klaus Iohannis dă de pământ cu liberalii: Astfel de atitudini nu trebuie să mai vedem niciodată

Congresul PNL, în care liberalii trebuie să-și aleagă președintele, a reunit 5.000 de delegații la Romexpo. La congres a venit și președintele Klaus Iohannis, care și-a început discursul cu reproșuri...

CTP a explicat de ce nu merge la Congresul PNL, deși a fost invitat: ”Un teatru, un spectacol de bâlci”

CTP a explicat de ce nu merge la Congresul PNL, deși a fost invitat: ”Un teatru, un spectacol de bâlci”

Cristian Tudor Popescu a declarat că nu va participa la acest „spectacol prost de bâlci” pentru care cetățenii plătesc deja biletul, deși a fost invitat. În opinia jurnalistului, există, totuşi,...

CONGRESUL PNL. A început scandalul. Oamenii lui Orban rup perdelele de la cabinele de vot pentru a acuza că votul nu este secret

CONGRESUL PNL. A început scandalul. Oamenii lui Orban rup perdelele de la cabinele de vot pentru a acuza că votul nu este secret

Zi decisivă pentru viitorul PNL. Liberalii se reunesc în congres pentru a alege noul preşedinte al partidului, dintre actualul lider, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu. La reuniunea liberalilor, care...

LIVE TEXT. Congresul PNL. Liberalii și-au ales președintele. Ludovic Orban a pierdut în fața lui Cîțu

LIVE TEXT. Congresul PNL. Liberalii și-au ales președintele. Ludovic Orban a pierdut în fața lui Cîțu

Astăzi, 25 septembrie, liberalii se reunesc în congres pentru a alege noul președinte al PNL. Bătălia se dă între actualul lider, Ludovic Orban, şi premierul Florin Cîţu. Congresul PNL are...

Anunț oficial. Președintele Iohannis participă la Congresul PNL. Ce surprize îl pot aștepta

Anunț oficial. Președintele Iohannis participă la Congresul PNL. Ce surprize îl pot aștepta

Administrația Prezidențială a confirmat vineri participarea lui Klaus Iohannis la Congresul PNL de sâmbătă, 25 septembrie, care are loc la Romexpo. Iohannis anunțase acest lucru, cu trei zile în urmă,...

Exclusiv. Avem DOVADA! Ultrașii lui Orban au schimbat tactica: Va fi huiduit doar Florin Cîțu! UPDATE

Exclusiv. Avem DOVADA! Ultrașii lui Orban au schimbat tactica: Va fi huiduit doar Florin Cîțu! UPDATE

Două mesaje au circulat ieri printre susținătorii lui Ludovic Orban. Într-unul din ele se spune: Fără duritate, adio! Congresul PNL care se va desfășura astăzi la Romexpo va fi un...

Congresul USL PLUS se va desfășura în sistem hibrid. Doar 150 de persoane se vor afla în octombrie la Romexpo

Congresul USL PLUS se va desfășura în sistem hibrid. Doar 150 de persoane se vor afla în octombrie la Romexpo

Biroul Naţional al USR PLUS a anunțat vineri că va organiza congresul din 2-3 octombrie în condiţii de maximă siguranţă, cu maxim 150 de persoane simultan în sala mare de...

Sondaj de opinie cu rezultate dezastruoase. Două partide s-au prăbușit, două au crescut. Cine e politicianul cel mai de încredere

Sondaj de opinie cu rezultate dezastruoase. Două partide s-au prăbușit, două au crescut. Cine e politicianul cel mai de încredere

Un sondaj de opinie realizat de cei de la Avangarde arată că întreaga clasă politică este percepută negativ de români. PSD ar câștiga dacă ar avea loc alegeri duminică. În...