Unii vin, altii pleaca. Ce e, de fapt, fluctuatia de personal si cum anume o putem combate?
Atunci cand angajat se decide sa plece de la un loc de munca, in companie au loc o serie de schimbari, care au efecte atat in plan financiar, cat si...
Atunci cand angajat se decide sa plece de la un loc de munca, in companie au loc o serie de schimbari, care au efecte atat in plan financiar, cat si...
La mai puţin de 48 de ore de la deschiderea urnelor pentru balotajul de la prezidenţialele franceze, ISIS, în ultimul număr al revistei sale Rumiyah a amintit ''oricărui bun musulman...
Guvernul a aprobat, în ședința de astăzi, o OUG prin care drepturile salariale ale personalului din domeniul sănătăţii plătit din fonduri publice vor fi menţinute şi după 1 martie 2017...
Personalul nedidactic din învăţământul universitar şi preuniversitar va primi, din această lună, un salariu cu 20% mai mare, a decis ieri Guvernul. Astfel, îngrijitori, administratorii, contabilii, bucătarii, spălătoresele, supraveghetorii de...
Guvernul a aprobat, joi, prin ordonanţă de urgenţă, mărirea salariilor personalului nedidactic din învăţământ începând cu luna februarie 2017. Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, actul normativ va soluţiona...
Simion Hănescu, preşedintele Sindicatelor Libere din Învăţământ, a anunţat că salariile personalului nedidactic din şcoli urmează să fie majorate cu 20% prin acordarea unui spor de vechime. Acesta a subliniat...
Potrivit unui comunicat al PMB, la secţia respectivă nu sunt luate în considerare nici reducerea numărului de pături, nici diminuarea schemei de personal. Consilierii primarului general, care au avut, joi,...
Precizările conducerii spitalului au venit în urma apariției în spațiul public a unor acuzații privind activitatea din cadrul unității medicale. Actualul manager interimar al Spitalului Clinic Colentina nu a anunțat...
O bunică din Columbia și-a dus nepotul nou-născut înapoi la clinica unde acesta venise pe lume, acuzând personalul că au schimbat copilul, deoarece nepotul său nu poate fi atât de...
Liviu Dragnea a transmis un mesaj pe Facebook, astăzi, după ce personalul din administraţia publică a descis să protesteze. Funcţionarii publici şi personalul contractual din administraţia publică au decis să...
Inspectorii IGSU au aplicat, în această săptămână, peste 500 de amenzi în cuantum total de peste 2,2 milioane de lei în urma unor controale la nivel național în cluburi, baruri,...
Conducerea companiei aeriene franceze Air France i-a informat, luni, pe angajați că are de gând să elimine aproape 3.000 de locuri de muncă în decurs de doi ani. Aceasta după...
Salariile personalului nedidactic din învăţământul preuniversitar şi universitar ar urma să fie majorate cu 12%, de la 1 august 2015, potrivit unui proiect pus în dezbatere de Ministerul Educaţiei. "Începând...
În județul Vaslui, pacienții care au nevoie de ajutor medical sunt sfătuiți de conducerea Serviciului de Județean de Ambulanță să meargă pe propriile picioare la medic. Cu alte cuvinte, să...
Hillary Clinton a încălcat regulile folosind adresa personală de email, pentru corespondența de serviciu, scrie The Guardian. În timpul mandatului de secretar de Stat, Clinton și-a desfășurat corespondența oficială prin...
Rezultatul unui studiu realizat recent în Marea Britanie asupra a 338 de oncologi cu vârsta sub 40 de ani a reliefat faptul că 59% dintre aceștia au recunoscut că le...
Diana Dumitrescu a ajuns la concluzia că bărbații sunt niște ființe lipsite de sentimente găsind astfel răspunsul la mai multe întrebări legate de modul cel mai rapid de a pica...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a pus la dispoziție aproximativ 800 de persoane pentru desfășurarea celui de-al doilea tur de scrutin, se arată într-un comunicat de presă. "Ministerul Afacerilor Externe informează...
Cântăreața Adela Popescu a abordat de curând, pe blogul său, un subiect mai delicat, igiena intimă feminină. Artista a mărturisit că din cauza stilului ei de viaţă zilnic este nevoită...
Neînțelegerile dintre managerii și salariații Tarom scot la lumină și problemele cu care se confruntă compania de stat, după aproape doi ani de management privat, în care reformele majore, cum...