Şi spionii militari l-au luat pe Iohannis sub control
De 25 de ani de când sunt în presă, am văzut această piesă de nenumărate ori. Cum ajunge un nou preşedinte la Cotroceni, cum vrea să fie el şeful tuturor...
Parlamentul reprezintă corpul legislativ într-un stat democratic, care poate fi compus, de regulă, din una sau două camere, respectiv sisteme (sistem unicameral sau sistem bicameral), dar și cu trei camere (sistem tricameral).
Parlamentul adoptă și respinge legi, pe care le înmânează președintelui statului pentru promulgare. Acesta le poate aproba (promulga) sau le trimite înapoi la Parlament pentru modificări.
De 25 de ani de când sunt în presă, am văzut această piesă de nenumărate ori. Cum ajunge un nou preşedinte la Cotroceni, cum vrea să fie el şeful tuturor...
Parlamentarii au revenit, ieri, din vacanţă, având pe ordinea de zi o listă lungă de „pomeni electorale” precum măriri de salarii, pensii speciale şi sporuri suplimentare. Unul dintre proiecte prevede...
Președintele PMP, Traian Băsescu, a afirmat, joi, că va candida la alegerile parlamentare din iarnă numai dacă va fi nevoie. Liderul formațiunii a adăugat că partidul său îndeplinește toate condițiile...
Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, joi, că partidul pe care îl conduce are 5 senatori şi 33 de deputaţi, astfel că la Camera Deputaţilor se îndeplinesc condiţiile pentru a...
Executivul are obligaţia legală să trimită un proiect de buget în Parlament şi este decizia Legislativului să îşi asume că va începe 2017 cu bugetul anului în curs, a declarat...
Fostul prim-ministru, Victor Ponta a solicitat, în cadrul grupului parlamentar PSD reunit joi, înființarea unei comisii de anchetă în Parlament referitoare la știrea, publicată de Euractiv.com, despre mutarea armelor nucleare...
Nu sunt foarte convins că Victor Ponta va pleca din PSD și se va duce în Partidul România Unită (PRU). Sunt voci care susțin că premierul va face acest anunț...
Ordonanța de Urgență privind cinematografia stârnește valuri de reacții negative, mai ales că taxele incluse în proiectul pus în dezbatere publică vor afecta buzunarele românilor. „Suntem surprinși de decizia autorităților...
Spania începe numărătoarea inversă în ceea ce privește posibila organizare a unui al trei scrutin, anul acesta, iar premierul Mariano Rajoy se află în fața unui not vot de blam...
Fostul premier şi preşedinte al PSD, Adrian Năstase, contestă public "reforma" pe care a anunţat-o Liviu Dragnea în partid. Năstase spune că Dragnea riscă să facă din PSD o masă...
Senatorul Varujan Vosganian, liderul filialei ieşene a ALDE, a declarat, vineri, că luna decembrie nu este potrivită pentru derularea alegerilor parlamentare, existând posibilitatea "să fie un vifor care să oblige...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, aflat astăzi la Constanța, a susținut că Victor Ponta rămâne în continuare "un simbol" și că îşi doreşte ca fostul premier să candideze la alegerile parlamentare...
Liderii PNL le-au făcut de multe ori ochi dulci miniștrilor din Guvernul Cioloș dorind să-i atragă pe listele partidului la alegerile parlamentare. De fapt, în culise liberalii dau semnale că...
Piese grele ale fostei guvernări Victor Ponta riscă să piardă la iarnă un loc în viitorul Parlament. EVZ vă prezintă situația foștilor miniştri PSD intrați într-un con de umbră în...
Călin Popescu Tăriceanu, co-președintele ALDE, a spus că vrea ca după alegerile parlamentare PSD și ALDE să facă o ofertă UDMR, pentru a se constitui o majoritate largă. S-ar putea...
Senatorul Dan Marian, liderul Filialei Teritoriale a PNL Valui, a afirmat că va propune excluderea din partid a colegilor care vor critica public lista candidaților pentru alegerile parlamentare din toamnă,...
Corneliu Coposu a petrecut 17 ani în închisorile comuniste, pentru că „a fost prea rigid“ și puțină lume știe că Ceaușescu i-a oferit șansa să plece în Franța. Surorile cunoscutului...
Ministrul Fondurilor Europene Cristian Ghinea a declarat astăzi,la Digi 24, despre o eventuală candidatură la alegerile parlamentare, că acest lucru va fi într-o formulă pe care o va decide premierul...
Tinerii din cadrul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (TLDE) o acuză pe Alina Gorghiu, copreşedinte al PNL, că este "campioana contractelor cu statul". "Preşedintele impus al PNL, Alina Gorghiu, a devenit...
Fostul ministru al Apărării își menține părerea din 2013 referitoare la Obiectele Zburătoare Neidentificate (OZN) prezente prin spațiul aerian românesc: din punct de vedere legal, ele necesită declanșarea unei misiuni...