Gabriel Oprea a anunţat pe Facebook că demisionează din Senat pentru a putea merge în instanţă ca să-şi pledeze nevinovăţia. Desigur, demisia din Senat nu dă dreptul DNA în chip automat să-l ancheteze penal. Potrivit Legii responsabilităţii ministeriale, DNA urmează să înainteze prin Procurorul general Preşedintelui o solicitare de acceptare a urmăririi penale a lui Gabriel Oprea. Abia după aprobarea dată de Preşedinte, DNA poate începe urmărirea penală a lui Gabriel Oprea.

Chiar dacă formalităţile vor mai dura puţin, putem considera Scandalul încheiat.

Cel care i-a pus capăt a fost Klaus Iohannis care a susţinut public că tensiunea va fi dezamorsată doar dacă Gabriel Oprea demisionează din Senat.

La scurt timp, Gabriel Oprea şi-a anunţat demisia din Senat.

Toată lumea a făcut o legătură între declaraţia lui Klaus Iohannis şi demisia lui Gabriel Oprea. S-a speculat şi că Gabriel Oprea a executat ordinul Preşedintelui. Nu cred că aşa s-a întîmplat.

Din cîte-mi dau seama, Gabriel Oprea a sperat într-o reluare a votului fără a fi nevoie să demisioneze.

Refuzul lui Liviu Dragnea de a face ceva pentru reluarea votului l-a pus pe gînduri. A sperat într-o acţiune a PNL. Cum PNL e un fel de accelerator pe care apasă Klaus Iohannis cu piciorul (nu e nevoie de mînă în cazul slugilor din PNL), Gabriel Oprea şi-a dat seama că nu mai poate să rămînă în Parlament.

Anunțul lui Gabriel Oprea a curmat brusc mișcările de protest din Capitală.

Cea anunțată pentru vineri seara, abia dacă a reușit să strîngă în Piața Universității 50 de inși.

Și aceștia părînd a veni aici întîmplător, cîtă vreme fiecare a strigat ce i-a trecut prin cap.

Cum adică?

Mult invocata și mult cîntata ieșire în stradă a avut țel demisia lui Gabriel Oprea din Parlament?

Noi credeam că protestul de joi seara a dat expresie indignării populare față de votul din Senat.

Doar o asemenea semnificație merita osteneala unei coborîri în stradă pentru care au tras din greu jurnaliștii Diviziei Presă a Poliției Politice.

Să credem că între încetarea bruscă a protestelor și declarația lui Klaus Iohannis e o legătură?

De ce spun aceasta?

Klaus Iohannis, în acord cu isteria creată de Divizia Presă a Binomului SRI-DNA, a exagerat proporţiile mişcării de protest din Bucureşti:

“Am fost îngrijorat când am văzut câtă lume a ieşit să protesteze. ”

Să fim serioşi!

Votul din Senat a stîrnit o indignare sinceră a opiniei publice.

Nu împotriva lui Gabriel Oprea, ci împotriva Senatului.

Pe fondul unei campanii duse de 16 ani de demonizare a Parlamentului, votul din Senat a trecut în ochii tuturor drept o sfidare adusă bunului simţ.

DNA, care a preluat Dosarul pentru că mai avea nevoie de un Breaking News (că doar n-o să-l facă urmărind structurile de corupţie!), a intuit exact potenţialul exploziv al provocării făcute Senatului.

Desigur, juriştii din Senat, analiştii subtili, au dreptate invocînd dreptul Senatului de a respinge anchetarea de către Dna a unui accident mortal de circulaţie.

Opinia publică nu numai de la noi, dar şi de oriunde din lume, nu lucrează însă cu subtilităţi.

Din acest punct de vedere, dacă ar fi fost o acuzaţie de corupţie indignarea n-ar fi fost atît de mare, deoarece, de regulă, Rechizitoriile în acest caz conţine multe chestiuni complicate.

În cazul lui Gabriel Oprea acuzaţia era pe înţelesul tuturor.

Un tînăr poliţist a murit într-un accident.

O persoană: Gabriel Oprea – e acuzată de DNA c-a provocat moartea fără să vrea.

În aceste condiţii, cetăţenii, indiferent de pregătire, chiar şi analfabeţi fiind, au în faţă o realitate perfect inteligibilă.

Acuzat pe drept sau pe nedrept, persoana Gabriel Oprea trebuie să ajungă în faţa unui judecător.

Experienţa fiecărui cetăţean simplu îi spune acestuia că, dacă ar fi fost el acuzat de procurori, ar fi ajuns în instanță, chiar dacă acuzaţia ar fi fost neîntemeiată.

Votul din Senat li s-a părut românilor o porcărie fără seamăn.

Parlamentarii au votat pentru ca persoana acuzată de omor din culpă să n-ajungă în faţa unui judecător.

Ar fi fost de așteptat ca joi seara să fi ieșit în stradă zeci de mii de bucureșteni.

Mai mulți chiar decît în cazul Colectiv. Nu de alta, dar dacă în cazul Colectiv, era greu de făcut o legătură între tragedie și guvern, în cazul Gabriel Oprea aveam de a face cu o decizie revoltătoare a unei instituții:

Senatul.

La manifestaţia de joi seara au ieşit 2000 de inşi (după adversari) 4000 (după susţinători) .

Bucureştiul are peste 1 milion 800.000 de cetățeni cu drept de vot.

Procedînd precum Caragiale, adică adunînd cele două cifre şi împărţindu-le la doi, avem cel mult 3.000 de protestatari.

3000 de protestatari faţă de 1.800. 000 de cetățeni cu drept de vot.

E această cifră un motiv de îngrijorare pentru Klaus Iohannis?

E o cifră enorm de mică faţă de nivelul indignării populare.

Din acest punct de vedere Klaus Iohannis supralicitează.

Dar nu numai atît.

Demonstrația trebuia să obțină un lucru mult mai important decît demisia lui Gabriel Oprea:

Reluarea votului din Senat.

Aceasta deoarece indignarea populară a vizat votul din Senat și nu demisia lui Gabriel Oprea.

Protestul de joi seara a fost un eșec.

Un eșec care anunță moartea așa ziselor mișcări spontane de protest.

În ţările cu democraţie autentică, astfel de manifestaţii sînt organizate de ONG-uri sau chiar de partide.

Se asigură prin asta:

Legalitatea demonstraţiei. Forţa demonstraţiei (se ţin discursuri, se pregătesc cei care vor vorbi la televiziuni şi cei care vor merge în studiouri). Se pregătesc lozincile. Cel mai important: Se stabilesc revendicările demonstrației, care trebuie îndeplinite de autorități. Fără promisiunea autorităților că se vor îndeplini revendicările, demonstrația nu încetează. Nimic din toate acestea nu s-a întîmplat joi seara.

Ca şi în alte situaţii, manifestaţia n-a fost asumată de nimeni. Prilej de a spune c-a fost pusă la cale de Servicii.

N-au fost revendicări, n-au fost lideri, n-au fost slogane concentrate pe un scop anume.

Simpla ieşire în stradă se dovedeşte ineficientă.

Dacă ar fi fost organizată, manifestaţia ar fi fost scos la iveală lideri autentici, asupra cărora să cadă atenţia partidelor.

Prin raportare la indignarea populară, manifestația de joi seara a fost un eşec.

Un eşec al democraţiei româneşti.

Pentru că e mai mult decît îngrijorător că în România simplii cetăţeni n-au ONG-uri şi partide în stare să-i mobilizeze la mișcări de protest.