Cele mai mari băutoare ale planetei
Ţara în care se consumă cea mai mare cantitate de alcool este Belarus, potrivit unei monitorizări efectuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii vreme de 15 ani. Lituania, Cehia, Austria, Irlanda...
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este o agenție specializată a Națiunilor Unite care coordonează răspunsurile la problemele și urgențele de sănătate publică la nivel internațional.
Are sediul central la Geneva, Elveția, și are șase birouri regionale și 150 de birouri locale în întreaga lume. Doar statele suverane sunt eligibile să se alăture și este cea mai mare organizație interguvernamentală de sănătate la nivel internațional.
Scopul OMS este de a atinge cel mai înalt nivel posibil de sănătate pentru toți oamenii lumii, definind sănătatea ca „o stare de completă bunăstare fizică, mentală și socială și nu doar absența bolii sau a infirmității”.
Principalele funcții ale Organizației Mondiale a Sănătății includ promovarea controlului bolilor epidemice și endemice; furnizarea și îmbunătățirea predării și formării în domeniul sănătății publice, al tratamentului medical al bolilor și al aspectelor conexe; și promovarea stabilirii unor standarde internaționale pentru produsele biologice.
OMS a fost înființată la 7 aprilie 1948 și și-a început oficial activitatea la 1 septembrie 1948. Acesta a inclus activele, personalul și atribuțiile Organizației Sănătății a Ligii Națiunilor și ale Oficiului Internațional de Igienă Publică cu sediul la Paris, inclusiv Clasificarea Internațională a Bolilor (CIM).
Activitatea agenției a început cu adevărat în 1951, după o infuzie semnificativă de resurse financiare și tehnice.
Ţara în care se consumă cea mai mare cantitate de alcool este Belarus, potrivit unei monitorizări efectuate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii vreme de 15 ani. Lituania, Cehia, Austria, Irlanda...
Ucraina riscă să se confrunte cu prima epidemie de poliomielită înregistrată în Europa în ultimele decenii, scrie Newsweek. Revista americană citează experiți în sănătate care apreciază că milioane de copii...
Autoritățile internaționale se moblizează într-o campanie provaccinare în cadrul Săptămânii Europene a vaccinării care se va desfășura până vineri. Inițiativa aparține Boriului Regional pentru Europa al OMS. Potrivit unui comunicat...
Boala misterioasă care a ucis 18 persoane din sud-vestul a Nigeriei, fiecare deces survenind brusc, a fost cauzată, cel mai probabil, de erbicide, a declarat duminică Organizaţia Mondială a Sănătăţii...
Întrucât a scăzut dramatic procentul populației vaccinate, depășind în unele zone limita de siguranță a sănătății în comunitate, ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, intenționează să scoată la lumină o lege a...
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat marți o campanie de promovare a securității alimentare, în contextul în care milioane de oameni mor de foame sau din cauza produselor falsificate...
Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Dumitru Băiculescu, a avertizat asupra riscurilor de sănătate la care se expun cei care aleg să cumpere produse comercializate "pe...
De Ziua Mondială a Sănătăţii, premierul Victor Ponta a spus că o temă a acestei zile, în 2015, "este siguranţa alimentaţiei şi prevenirea bolilor prin consumul de alimente preparate cu...
Creșterea rezistenței antimicrobiale ar putea transforma procedurile medicale de rutină în operații cu risc ridicat. Milioane de oameni ar putea muri dacă s-ar produce o epidemie. Margaret Chan, directorul general...
Președintele Societății Române de Microbiologie, prof. dr. Alexandru Rafila, a semnalat sâmbătă riscul de izbucnire a unor epidemii, deoarece acoperirea vaccinală a scăzut. „Acoperirea vaccinală a scăzut, riscul de apariție...
Un borcan de suc de roșii poate conține tot atâta zahăr cât un baton de Mars iar un iaurt cu fructe cât o cutie de Coca-Cola Introducem zilnic în organism,...
Pentru a combate obezitatea și cariile dentare, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recomandat miercuri scăderea consumului de zaharuri, inclusiv a celor din băuturile gazoase sau din sosuri precum ketchup-ul,...
Adrian Onu, managerul care a demisionat de la conducerea Institutului Cantacuzino, vorbește, în premieră, despre cauzele care au adus instituția aproape de faliment: sistemul sărac, decizii politice lente, direcționarea finanțărilor...
Pe motiv că este alertă de virus hemoragic în Africa, iar în Europa sunt cazuri confi rmate, autoritățile de la București iau măsuri de protecție. Inspectoratul General pentru Situatii de...
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a lansat luni un apel la utilizarea seringilor de unică folosință, pentru a lupta împotriva propagării bolilor infecțioase letale, informează agențiile AFP și EFE. OMS...
Zahărul este la fel de nociv ca tutunul. Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că acest aliment acţionează asupra organismului ca un drog şi ia o decizie drastică. OMS a...
Pentru prima dată de la sfârşitul lui iunie s-au înregistrat mai puţin de 100 de cazuri confirmate de Ebola într-o săptămână în cele trei ţări cele mai afectate de această...
“Trebuie să ne pregătim pentru pandemii viitoare care ar putea fi cu mult mai letale și mai contagioase decât ceea ce am văzut până acum în cazul Ebola”, a declarant...
Dr. Florin Băcanu, vicepreședintele Societății Naționale de Oncologie, este unul dintre medicii optimiști în ceea ce privește vindecarea bolilor de cancer. La nivel mondial, aproximativ șapte milioane de oameni mor,...
În SUA și Europa a apărut o nouă tulpină de virus gripal AH3N2, diferită de cea inclusă în vaccinul sezonier. Au fost confirmate trei cazuri de gripă și în România....