Autoritățile se mobilizează într-o campanie provaccinare
- Daniela Șerb
- 21 aprilie 2015, 15:57
Autoritățile internaționale se moblizează într-o campanie provaccinare în cadrul Săptămânii Europene a vaccinării care se va desfășura până vineri. Inițiativa aparține Boriului Regional pentru Europa al OMS.
Potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul DSP Bucureşti, Săptămâna Europeană a Vaccinării este o iniţiativă regională condusă şi coordonată de Biroul Regional pentru Europa al OMS şi implementată de Statele Membre ale Regiunii europene.
În cadrul acestei săptămâni vor avea loc activităţi de informare şi implicare a publicului-ţintă şi de abordare a provocărilor legate de vaccinare, precum şi organizarea de puncte şi sesiuni de vaccinare accesibile comunităţilor cu risc.
"A 10-a ediţie a Săptămânii Europene a Vaccinării oferă o oportunitate de a creşte gradul de conştientizare cu privire la progresele care au fost realizate de programele de imunizare, precum şi necesitatea de a creşte angajamentul pentru imunizare. Este nevoie de un angajament crescut faţă de imunizare, la nivel politic, profesional şi personal, pentru a proteja beneficiile obţinute de sănătatea publică şi pentru a evita golurile imunitare. Tema campaniei este: Angajament pentru imunizare - cum poate Europa să elimine bolile care pot fi prevenite prin vaccinare? Scopul campaniei este: Creşterea acoperirii vaccinale prin vaccinarea unui număr cât mai mare de copii rămaşi nevaccinaţi / vaccinaţi incomplet (restanţieri) cu vaccinuri ROR şi polio, în principal", susține sursa citată mai sus.
Potrivit DSP, lipsa cunoştinţelor privind vaccinarea este un motiv-cheie pentru care mulţi adulţi decid, în mod conştient, să nu se vaccineze sau să nu-şi vaccineze copiii.
În România, campania de celebrare a Săptămânii Europene a Vaccinării este coordonată de Ministerul Sănătăţii prin Institutul Naţional de Sănătate Publică.