mures

Mureș este unul dintre cele mai importante râuri din România, dar și un județ în regiunea Transilvania din România.

A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a Regiunii Mureș-Autonomă Maghiară și a Regiunii Brașov (din raioanele Reghin, Târgu Mureș, Luduș, Târnăveni și Sighișoara). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din Județul Mureș (interbelic), din Comitatul Mureș-Turda (antebelic), iar mai devreme din Scaunul Secuiesc al Mureșului, Scaunul Săsesc a Sighișoarei și din Comitatul Turda. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ face parte din mai multe zone (etno-folclorice și istorice) distincte, precum Ținutul Secuiesc, Pământul crăiesc etc. Reședința și centrul cultural, educațional și economic a județului este municipiul Târgu Mureș. Are o suprafață totală de 6.714 km² care reprezintă 2,8% din suprafața totală a țării. Numele județului provine de la râul Mureș, râu care străbate județul de la NE la SV.

Polițist EROU: a sărit în Mureș ca să salveze o fată de 11 ani, fără să stea pe gânduri I VIDEO

Polițist EROU: a sărit în Mureș ca să salveze o fată de 11 ani, fără să stea pe gânduri I VIDEO

Un agent de poliție a acționat ireproșabil, azi la prânz. Și-a smuls hainele și s-a aruncat în apele învolburate ale unui râu, să salveze o fetiță care era la un...

ZECI de PERCHEZIŢII DGA. Cum a ajuns un pădurar ŞEF peste POLIŢIŞTI

ZECI de PERCHEZIŢII DGA. Cum a ajuns un pădurar ŞEF peste POLIŢIŞTI

Zeci de percheziţii ale DGA au loc, la această oră, la un Ocol Silvic, la Serviciul de Înmatriculări şi la domiciliile unor persoane implicate într-un caz de corupţie, din judeţul...

Prefectura a cerut Primăriei Târgu Mureș să demonteze plăcuțele bilingve cu denumirile străzilor. UDMR intervine

Prefectura a cerut Primăriei Târgu Mureș să demonteze plăcuțele bilingve cu denumirile străzilor. UDMR intervine

Prefectura Mureş a cerut Primăriei Târgu Mureş să demonteze în trei zile plăcuţele bilingve cu denumirile străzilor din oraş, operaţiunea fiind în derulare. UDMR a reacționat și acuză prefectul de...

DECIZIE FULMINANTĂ! Medicii angajaţi în spitalele NU MAI AU VOIE voie să primească bani de la pacienți

DECIZIE FULMINANTĂ! Medicii angajaţi în spitalele NU MAI AU VOIE voie să primească bani de la pacienți

Conform Deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 19 din 4 iunie, care a apărut în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 590, medicii angajaţi în spitalele din sistemul public...

Cel mai bine conservat VAS MEDIEVAL DE BRONZ cu trei picioare! Aflați unde puteți admira această bijuterie

Cel mai bine conservat VAS MEDIEVAL DE BRONZ cu trei picioare! Aflați unde puteți admira această bijuterie

Cel mai bine conservat vas din bronz din secolul al XVI-lea, care a reprezentat România în cadrul Expoziției Comorile României în China, aparține Muzeului Județean Mureș și a fost achiziționat...

Ce sumă RISCĂ Republica Moldova să piardă dacă nu respectă avizul Comisiei de la Veneția

Ce sumă RISCĂ Republica Moldova să piardă dacă nu respectă avizul Comisiei de la Veneția

Eurodeputatul PMP, Siegfried Mureșan, a declarat aseară, în cadrul dezbaterii din plenul Parlamentului European despre situația din Republica Moldova, că autoritățile de la Chișinău vor trebui să respecte și să...

Cod galben de vreme rea în judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov şi Dâmboviţa

Cod galben de vreme rea în judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov şi Dâmboviţa

Meteorologii au emis duminică seara noi atenţionări nowcasting Cod galben de vreme rea în judeţele Sibiu, Mureş, Ilfov şi Dâmboviţa, valabile până la ora 20:00. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie...

Șocant! O fetiță de 12 ani a fost atacată de un urs. Ultimele informații despre starea sa de sănătate

Șocant! O fetiță de 12 ani a fost atacată de un urs. Ultimele informații despre starea sa de sănătate

O copilă de doar 12 ani din comuna Răstolița, județul Mureș, a fost atacată de un urs în timp ce se afla într-o curte. Micuța a fost transportată la spital....

SCANDALUL în PMP continuă: Cine a furat trebuie să plătească

SCANDALUL în PMP continuă: Cine a furat trebuie să plătească

Europarlamentarul PMP, Siegfried Mureșan, a scris pe pagina sa de Facebook că persoanele care au furat trebuie să plătească. Tot astăzi, Deputatul PMP, Robert Turcescu, l-a criticat pe liderul partidului,...

Accident GRAV pe DN13! Patru persoane au fost rănite

Accident GRAV pe DN13! Patru persoane au fost rănite

Patru persoane au fost rănite, joi după-amiază, în urma unui accident care s-a produs în județul Mureș, pe DN13, între localitățile Vânători şi Saschiz. Un autocar, un camion și un...

Ionuț Chirilă a povestit prin ce a trecut la Târgu Mureș. Un jucător stabilea peste antrenor când au loc ședințele de pregătire

Ionuț Chirilă a povestit prin ce a trecut la Târgu Mureș. Un jucător stabilea peste antrenor când au loc ședințele de pregătire

Ionuț Chirilă a vorbit despre experiența de coșmar pe care a avut-o la Târgu Mureș și a dezvăluit că un jucător făcea antrenament când avea chef. Ionuț Chirilă a fost...

Adrian Năstase, pe vremea când purta bentiţă | POVESTEA UNEI FOTOGRAFII

Adrian Năstase, pe vremea când purta bentiţă | POVESTEA UNEI FOTOGRAFII

Când îşi numără pasiunile, pe blogul său, Adrian Năstase lasă tenisul la urmă, după vânătoare, pescuit, muzică clasică, arta modernă şi colecţionarea de antichităţi. Fotografia alăturată, din arhiva personală a...

INFRACTORI prinși după ce au FURAT un SEIF. Cum au cheltuit HOȚII o sumă mare de BANI

INFRACTORI prinși după ce au FURAT un SEIF. Cum au cheltuit HOȚII o sumă mare de BANI

Infractori prinși după ce au furat un seif cu bani, în urmă cu două săptămâni, aflat într-un club din Târgu Mureș. Hoții au cheltuit banii pe lucruri banale. Polițiștii au...

1936. Congresul studențesc de la Târgu Mureș. Jurământul „echipelor morții” de pedepsire a „trădătorilor şi canaliilor

1936. Congresul studențesc de la Târgu Mureș. Jurământul „echipelor morții” de pedepsire a „trădătorilor şi canaliilor

La începutul lunii aprilie 1936 s-a organizat, la Târgu- Mureş, un congres studenţesc. De fapt, respectiva manifestare s-a dovedit a fi legionară, într-un moment în care autorităţile aveau o atitudine...

Parlamentul European alocă sute de milioane de euro pentru Republica Moldova. Pentru ce vor fi folosiți banii

Parlamentul European alocă sute de milioane de euro pentru Republica Moldova. Pentru ce vor fi folosiți banii

Comisia pentru bugete a Parlamentului European a aprobat solicitarea eurodeputatului PMP, Siegfried Mureșan, de a condiționa finanțări europene pentru Republica Moldova de rezultate în combaterea corupției și întărirea statului de...

Rujeola face ravagii în România

Rujeola face ravagii în România

Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile a emis vineri, 31 martie, un raport conform căruia la nivel naţional se înregistrează în acest moment 4.025 de cazuri de...

Cioloş la PMP? Poza care va stârni VALURI în politica românească

Cioloş la PMP? Poza care va stârni VALURI în politica românească

Delegaţia PMP care a participat la Congresul PPE de la Malta, a profitat de prilej pentru a-şi face o fotografie cu fostul premier, Dacian Cioloş, lăsând loc de interpretări. „Ne-am...

Se suceşte Cuza în mormânt. Copii romi, robi la cămătari cu acordul părinţilor

Se suceşte Cuza în mormânt. Copii romi, robi la cămătari cu acordul părinţilor

O familie din Târgu Mureş înrobea persoane sărace din ţigănie prin acordarea de împrumuturi cu dobândă uriaşă O familie de cămătari analfabeţi din Târgu Mureş acorda împrumuturi, cu dobândă de...

Bani UE pentru Moldova

Bani UE pentru Moldova

Republica Moldova va primi în 2017 un ajutor de 100 de milioane de euro din partea UE. Eurodeputatul Siegfried Mureșan, raportor în Comisia pentru buget a PE, a declarat că...

ÎNGROZITOR! Copii sechestraţi, SCLAVI în slujba unor CĂMĂTARI ANALFABEŢI. Detalii ŞOCANTE despre INFRACTORII FĂRĂ INIMĂ

ÎNGROZITOR! Copii sechestraţi, SCLAVI în slujba unor CĂMĂTARI ANALFABEŢI. Detalii ŞOCANTE despre INFRACTORII FĂRĂ INIMĂ

Copii ai mai multor familii din judeţul Mureş au fost ţinuţi ca scalvi în slujba unor cămătari, chiar cu acordul părinţilor. Detaliile şocante ale acestei situaţii îngrozitoare, în care copii...