mures

Mureș este unul dintre cele mai importante râuri din România, dar și un județ în regiunea Transilvania din România.

A fost înființat în anul 1968 prin reorganizarea teritorială a Regiunii Mureș-Autonomă Maghiară și a Regiunii Brașov (din raioanele Reghin, Târgu Mureș, Luduș, Târnăveni și Sighișoara). Cea mai mare parte a teritoriului județului de azi a făcut parte mai devreme din Județul Mureș (interbelic), din Comitatul Mureș-Turda (antebelic), iar mai devreme din Scaunul Secuiesc al Mureșului, Scaunul Săsesc a Sighișoarei și din Comitatul Turda. Din punct de vedere al culturii tradiționale, actualul județ face parte din mai multe zone (etno-folclorice și istorice) distincte, precum Ținutul Secuiesc, Pământul crăiesc etc. Reședința și centrul cultural, educațional și economic a județului este municipiul Târgu Mureș. Are o suprafață totală de 6.714 km² care reprezintă 2,8% din suprafața totală a țării. Numele județului provine de la râul Mureș, râu care străbate județul de la NE la SV.

Incendiu COLOSAL în județul Mureș! O persoană a murit. SCENARIU-ȘOC: Focul ar fi fost PUS INTENȚIONAT

Incendiu COLOSAL în județul Mureș! O persoană a murit. SCENARIU-ȘOC: Focul ar fi fost PUS INTENȚIONAT

O femeie din Reghin, județul Mureș, a murit, iar alta a suferit arsuri și s-a intoxicat cu fum, după apartamentul în care locuiau a luat foc. Potrivit surselor locale, în...

45 de ani de la prima operație pe cord deschis din România. Interviu cu Horațiu Suciu, „Doctorul inimilor de copii”

45 de ani de la prima operație pe cord deschis din România. Interviu cu Horațiu Suciu, „Doctorul inimilor de copii”

Astăzi se împlinesc 45 de ani de la prima operație pe cord deschis din România, prilej pentru publicarea unor materiale aniversare cu câțiva oameni desosebiți care au revoluționat, la propriu,...

PERICOL de INUNDAȚII în mai multe județe. Cod PORTOCALIU valabil până miercuri. Lista zonelor afectate

PERICOL de INUNDAȚII în mai multe județe. Cod PORTOCALIU valabil până miercuri. Lista zonelor afectate

Mai multe județe sunt în pericol de inundație după ce INHGA a emis un nou avertisment. De data asta, codul este portocaliu, iar avertizarea este valabilă până miercuri, la miezul...

ACCIDENT GRAV în JUDEȚUL MURES. Mai multe persoane au ajuns la SPITAL

ACCIDENT GRAV în JUDEȚUL MURES. Mai multe persoane au ajuns la SPITAL

Un grav accident rutier a fost aproape să se transforme într-o tragedie, în localitatea Cipău, județul Mureș, unde un camion a intrat într-o platformă ce transporta mașini. Un grav accident...

Viorica Dăncilă, contrazisă DUR de un EUROPARLAMENTAR: Românii cinstiți fac CINSTE României

Viorica Dăncilă, contrazisă DUR de un EUROPARLAMENTAR: Românii cinstiți fac CINSTE României

Premierul Viorica Dăncilă se află în conflict deschis cu europarlamentarii români, după ce aceștia din urmă s-au simțit jigniți. Europarlamentarul Siegfried Mureşan o contrazice pe şefa Executivului şi susţine că...

PERCHEZIȚII de amploare în BUCUREȘTI

PERCHEZIȚII de amploare în BUCUREȘTI

Poliţiştii din Mureş fac, miercuri, 32 de percheziţii în Bucureşti şi în şase judeţe, la sediile unor firme şi la domiciliile unor persoane bănuite că au cauzat un prejudiciu de...

NEWS ALERT. O adolescentă de 14 ani din Mureș, DISPĂRUTĂ. IGPR, APEL către toți românii

NEWS ALERT. O adolescentă de 14 ani din Mureș, DISPĂRUTĂ. IGPR, APEL către toți românii

Polițiștii din Mureș sunt în alertă după ce o adolescentă de 14 ani a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Inspectoratul General al Poliției Române face un apel...

AFÂRȘIT DE AN TRAGIC! Două persone INECATE în județul Mureș, într-o singură zi

AFÂRȘIT DE AN TRAGIC! Două persone INECATE în județul Mureș, într-o singură zi

Două persoane au fost descoperite înecate în râul Mureș, pe raza localității Gornești, la această oră intervenind la fața locului patru subofițeri din cadrul Detașamentului Reghin, care s-au deplasat la...

BOMBA sfârșitului de an despre Pomohaci. Abia acum s-a AFLAT: „Copilul era elev in clasa a 8-a. Este o tragedie!”

BOMBA sfârșitului de an despre Pomohaci. Abia acum s-a AFLAT: „Copilul era elev in clasa a 8-a. Este o tragedie!”

Cristian Pomohaci a lipsit fără să dea nici un fel de explicații de la un spectacol pe care trebuia să îl susține în Piața Amzei din București. Fanii care aveau...

Mureş: 2500 de oamenii au rămas fără curent electric din cauza viscolului

Mureş: 2500 de oamenii au rămas fără curent electric din cauza viscolului

În tot mai multe localităţi din ţară, iarna pare a-şi fi intrat în drepturi. 7 localităţi din Defileul Topliţa-Deda au făcut deja cunoştinţă cu zăada şi viscolul, dar şi cu...

ATAC DUR la PREMIER. Tudose NU a fost nici la Bruxelles, nici în vreo capitală europeană, nici în SUA

ATAC DUR la PREMIER. Tudose NU a fost nici la Bruxelles, nici în vreo capitală europeană, nici în SUA

Avem un premier care fuge de lumea civilizată, care nu a făcut nicio vizită externă de când este în funcție, acuză negociatorul-șef al PE pentru bugetul UE, Siegfried Mureșan. România...

Un europarlamentar ACUZĂ coaliția PSD-ALDE că a ratat găzduirea EMA

Un europarlamentar ACUZĂ coaliția PSD-ALDE că a ratat găzduirea EMA

Coaliția de guvernare PSD-ALDE este direct responsabilă de faptul că România a ratat găzduirea Agenției Europene pentru Medicamente, susține europarlamentarul Siegfried Mureșan. „România a ratat astăzi, oficial, oportunitatea de a...

ERASMUS pentru jurnaliști în proiectul de buget al UE pe 2018

ERASMUS pentru jurnaliști în proiectul de buget al UE pe 2018

În proiectul de buget al Uniunii Europene pe 2018 de 160 de miliarde de euro, buget votat săptămâna aceasta la Strabsbourg, în Parlamentul European, au fost alocate 1,2 milioane euro...

MILIOANE de euro alocați din bugetul UE pe 2018 pentru COMBATEREA PROPAGANDEI ruse

MILIOANE de euro alocați din bugetul UE pe 2018 pentru COMBATEREA PROPAGANDEI ruse

Parlamentul European a decis, miercuri, la Strasbourg, alocarea sumei de 3 milioane de euro din bugetul Uniunii Europene pe 2018 pentru finanțarea unui proiect pilot care va avea ca scop...

Bugetul UE pe 2018, votat în Parlamentul European. Uniunea alocă PRIORITAR bani pentru locuri de muncă și securitate

Bugetul UE pe 2018, votat în Parlamentul European. Uniunea alocă PRIORITAR bani pentru locuri de muncă și securitate

Plenul Parlamentului European (PE) a votat miercuri raportul privind poziția Parlamentului asupra bugetului Uniunii Europene (UE) pentru anul viitor, realizat de către eurdeputatul român Siegfried Mureșan, în calitate de negociator-șef...

TURCIA, faultată în NEGOCIERILE bugetului Uniunii Europene pentru 2018

TURCIA, faultată în NEGOCIERILE bugetului Uniunii Europene pentru 2018

Chiar dacă reprezentanții Consiliului Europei a fost mai blând cu Turcia, luând în calcul o reducere cu 20 de milioane de euro a fondurilor de pre-aderare alocate țării, Parlamentul European...

ANM este în alertă! COD GALBEN de VÂNT puternic în trei județe din România

ANM este în alertă! COD GALBEN de VÂNT puternic în trei județe din România

Meteorologii au emis, marţi dimineaţa, atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru trei județe din România Judeţele vizate de meteorologi sunt Mureş, Tulcea şi Constanţa, însă situația se apropie...

Hoţ de lemne, ÎMPUŞCAT MORTAL de un POLIŢIST din ROMÂNIA

Hoţ de lemne, ÎMPUŞCAT MORTAL de un POLIŢIST din ROMÂNIA

Un poliţist a împuşcat mortal un bărbat care fura lemne, incidentul având loc într-o localitate din judeţul Mureş. Ce la împins la un asemenea gest? Un bărbat, prins la furat...

FIUL UNUI AFACERIST CELEBRU ameninţă că se SINUCIDE. SCENE DE COŞMAR PE O macara din centrul Capitalei. NEWS ALERT!

FIUL UNUI AFACERIST CELEBRU ameninţă că se SINUCIDE. SCENE DE COŞMAR PE O macara din centrul Capitalei. NEWS ALERT!

Fiul omului de afaceri Sever Mureşan ameninţă că se sinucide. Acesta s-a urcat pe o macara din centrul Capitalei, la aproximativ 20 de metri, şi susţine că se va arunca....

CRIMĂ într-o SECȚIE de POLIȚIE din MUREȘ. Detalii ȘOCANTE

CRIMĂ într-o SECȚIE de POLIȚIE din MUREȘ. Detalii ȘOCANTE

Un bărbat arestat preventiv pentru furt calificat, Jonas Jozsef, este acuzat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş că şi-ar fi ucis, prin ştrangulare, un coleg din camera de detenţie,...