PRIMA REACȚIE în PSD după demisia Doinei Pană din Guvern
Au început să apară și reacției în rândul social-democraților cu privire la demisia de miercuri a deputatei PSD, Doina Pană, din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor. Fostul ministru...
Ministerul este un organ central al administrației de stat care conduce o anumită ramură a activității statului și care, de obicei, este condus de către un ministru sau de un alt funcționar public de conducere, care poate avea responsabilitate pentru unul sau mai multe departamente, agenții, birouri, comisii sau alte executive inferioare, de consultanță, organizații de conducere și administrare.
Au început să apară și reacției în rândul social-democraților cu privire la demisia de miercuri a deputatei PSD, Doina Pană, din funcția de ministru al Apelor și Pădurilor. Fostul ministru...
Toate bune şi frumoase, dar lipsea ceva ministerului Agriculturii: Presă la cele mai înalte standarde europene. Ministerul Agriculturii va cumpăra servicii de editare, tipărire şi livrare pentru revista ”România Rurală”,...
Florin Iordache a venit, joi seară, cu noi explicații referitoare la traducerile în egleză transmise către ambasade, referitoare la modificările pe legile justiției Preşedintele Comisiei parlamentare speciale pentru legile Justiţiei...
Ministerul Apărării preia, oficial, Institutul „Cantacuzino”, cel mai important producător de vaccinuri din țara noastră. Vineri, va si semnat actul oficial de trecere a celei mai reprezentative unități medicale de...
Coaliția de guvernământ din Austria a încercat, în ultimele zile, să dea asigurări partenerilor din UE că țara va rămâne ferm „pro-europeană”, în contextul îngrijorărilor referitoare la influența populistă din...
Polițiștii au intervenit, în ultimele 24 de ore, la peste 3.200 de evenimente, au aplicat aproape 6.500 de sancțiuni contravenționale și au constatat peste 900 de infracțiuni, potrivit unui comunicat...
Programul Prima Casă va avea în 2018 mai puțini bani comparativ cu acest an, potrivit unui proiect lansat recent de către Ministerul Finanțelor Publice (MFP). În schimb, diminuarea plafonului de...
Asociația Națională a Agențiilor de Turism - ANAT - respinge modificările propuse de Ministerul Transporturilor în cazul legislației referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere şi a activităţilor conexe acestora,...
Parlamentarii coaliției PSD-ALDE au dat, marți, pe repede înainte avize favorabile în comisiile de specialitate ale Legislativului pentru majoritatea bugetelor ministerelor pentru anul viitor. Votul final pentru proiectul de buget...
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va organiza luni o dezbatere publică referitoare la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice. Una dintre...
Procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, a mers, în această dimineață, într-o vizită la ministrul Justiției, Tudorel Toader. Această vizită-surpriză vine la doar o zi după ce Toader...
Tudorel Toader, ministrul Justiţiei în România, a cerut magistraţilor CCR să spună dacă există cumva un conflict de natură juridică în dosarul Belina. Ministrul Justiției susține că procurorii DNA nu...
Averea unui înalt funcţionar din Ministerul de Interne a constituit captura secolului. Peste 120 de milioane de dolari au fost găsite în locuinţa acestuia. Banii erau cash. O captură unică...
Zeci de părinți și pacienți disperați că nu mai găsesc de câteva luni imunoglobulină pe piață au protestat astăzi în fața Ministerului Sănătății. Florian Bodog le-a transmis că va achiziționa...
Avertisment pentru șoferi! Mai exact, conducerea Ministerului de Interne (MAI) avertizează populaţia că meteorologii au emis atenţionări de vreme rea, conform căreia începând de duminică, 29 octombrie a.c., ora 10.00...
Mariana Moţ, secretarul de stat în Ministerul Justiţiei, a anunţat comisia specială a Parlamentului că ministerul lucrează la un proiect legislativ separat, acesta privind abuzul şi neglijenţa în serviciu. „Ministerul...
Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a declarat, marţi, că atmosfera din ministere este una de teamă faţă de procurorii DNA, în contextul în care doi miniştri, dar şi mai...
Propunerea PSD pentru Ministerul Transporturilor, Felix Stroe, este fost comandant de nave de război, în prezent preşedinte al Asociaţiei Române a Apei. El are dublă cetăţenie, română şi moldovenească, şi...
Aflat la secția pentru procurori a CSM, Ministrul Justiției, Tudorel Toader a anunțat că Inspecția Judiciară va trece în subordinea unei instituții a ministerului. „Cel mai probabil voi propune ca...
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a confirmat deplasarea de marți la Washington, împreună cu alți secretari de stat, vizită în care se va întâlni cu reprezentanți ai FMI și ai Băncii...