lege

Lege este stabilită de o autoritate legislativă, cum ar fi parlamentul, care este obligatorie și se aplică în general pentru a reglementa relațiile sociale, comportamentul și drepturile cetățenilor unui stat. Pentru a proteja ordinea, siguranța și echitatea, legea stabilește ce este permis, interzis sau obligatoriu pentru membrii unei organizații.

1. Caracter obligatoriu: Legea este obligatorie pentru toți cetățenii și instituțiile.
2. Generalitate: se aplică unei categorii largi de oameni, nu unui singur caz.
3. Publicitate: Toată lumea trebuie să poată vedea legea pentru ca oamenii să știe ce li se cere.
4. Stabilitate și claritate: Legea trebuie să fie clară și formulată în mod clar pentru a fi respectată și aplicată corect.

## Cum este adoptată o lege: Parlamentul este cel care elaborează și adoptă legea și poate fi promulgată de un șef de stat, cum ar fi președintele, înainte ca legea să intre în vigoare. Deși acest proces de adoptare diferă de la o țară la alta, de obicei include faze precum dezbaterea, votul și promulgarea.

În funcție de cerințele societății, legea poate fi modificată sau abrogată, iar nerespectarea ei poate duce la sancțiuni legale, cum ar fi amenzi, pedepse cu închisoarea sau alte măsuri corective.

Amenzile contravenționale ar putea fi executate de ANAF. Proiectul se află pe masa senatorilor

Amenzile contravenționale ar putea fi executate de ANAF. Proiectul se află pe masa senatorilor

Sumele provenite din amenzile contravenționale dau bătăi de cap autorităților locale, care se plâng că nu reușesc să recupereze o bună parte din acestea. Acesta este motivul pentru care un...

Modificările proiectului de lege „Darea în plată” au trecut tacit de Senat. Inițiativa, avizată negativ de la BNR și Guvern

Modificările proiectului de lege „Darea în plată” au trecut tacit de Senat. Inițiativa, avizată negativ de la BNR și Guvern

„Darea în plată”, potrivit modificărilor din lege, se va putea folosi și în cazul creditelor luate prin programul Prima Casă. Iar aceste modificări inițiate de PSD trec tacit de Senat...

Președintele Iohannis a promulgat legea care va pune OMV-ul la plată. Ce taxă va achita compania austriacă la bugetul de stat

Președintele Iohannis a promulgat legea care va pune OMV-ul la plată. Ce taxă va achita compania austriacă la bugetul de stat

Legea care prevede instituirea unei taxe de solidaritate pentru marile firme din domeniul extracției și rafinării petrolului, a fost promulgată de președintele României, Klaus Iohannis. În cursul lunii aprilie, șeful...

Un judecător american vrea că tinerii de 18-20 de ani să poată cumpăra pistoale

Un judecător american vrea că tinerii de 18-20 de ani să poată cumpăra pistoale

Un judecător de la Curtea Districtuală din SUA a declarat neconstituționale legile federale care interzic vânzarea de arme de mână de către comercianții autorizați către persoane cu vârsta sub 21...

Codul Rutier va fi modificat din nou. Faza scurtă va fi obligatorie pe toate drumurile publice

Codul Rutier va fi modificat din nou. Faza scurtă va fi obligatorie pe toate drumurile publice

Codul Rutier va suferi o nouă modificare, în baza unei propuneri legislative care urmează să intre la votul decisiv în Camera Deputaților. Șoferii vor fi obligați, dacă actul normativ va...

Parcare gratuită, oriunde în țară! Aproape orice român poate obține asta

Parcare gratuită, oriunde în țară! Aproape orice român poate obține asta

În contextul unei severe crize de donatori de sânge în țara noastră, a fost propus un proiect de lege care are ca scop stimularea numărului de donatori prin introducerea unor...

Exclusiv EVZ. Principalele probleme din Legile Educației, explicate de foști miniștri. Video

Exclusiv EVZ. Principalele probleme din Legile Educației, explicate de foști miniștri. Video

Camera Deputaților a adoptat cele două proiecte de lege ale Educației, propuse de ministrul Ligia Deca. Este vorba despre actele normative ce vor reglementa învățământul preuniversitar și pe cel universitar....

Revin regulile din vremea lui Ceaușescu. Românii vor fi obligați prin lege să-și lase mașinile acasă

Revin regulile din vremea lui Ceaușescu. Românii vor fi obligați prin lege să-și lase mașinile acasă

Numărul autovehiculelor care vor circula în orașe va fi limitat începând cu anul 2026. Măsura a fost votată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional și prevede elaborarea unor...

Exclusiv. Cum explică George Simion protestul contra Observatorului Copilului. Ce problemă are cu Alfred Simonis, de la PSD

Exclusiv. Cum explică George Simion protestul contra Observatorului Copilului. Ce problemă are cu Alfred Simonis, de la PSD

George Simion a explicat la podcastul lui Ionuț Cristache, motivul scandalului în desfășurare la Parlament, cu privire la legea prin care se înființează Observatorul Copilului. „Marea problemă este că la...

Modificare importantă pentru emiterea cărților de identitate. Ce trebuie să facă românii care sunt vizați

Modificare importantă pentru emiterea cărților de identitate. Ce trebuie să facă românii care sunt vizați

O modificare a legislației care prevede emiterea cărților de identitate a fost propusă de senatori, iar ulterior votată de plenul Senatului României. Legea urmează să fie dezbătută și de Camera...

Prima țară care ar putea pierde accesul la WhatsApp. Proiectul de lege care îi va afecta pe toți utilizatorii aplicației

Prima țară care ar putea pierde accesul la WhatsApp. Proiectul de lege care îi va afecta pe toți utilizatorii aplicației

Aplicația WhatsApp ar putea să nu mai fie disponibilă în Marea Britanie, în condițiile adoptării unui proiect de lege care va reglementa mediul online. Actul normativ care cuprinde peste 250...

Proiect de lege controversat. Plata cash a salariilor ar putea fi interzisă în România

Proiect de lege controversat. Plata cash a salariilor ar putea fi interzisă în România

Un proiect de lege susținut de băncile comerciale, Banca Națională a României și un procesator de carduri, prevede interzicerea plății salariilor în numerar, atât în sectorul public, cât și în...

Liberalii, revoltați după ce premierul Ciucă a dat undă verde pentru înființarea super-agenției de control. Angajații vor fi plătiți cu 50% mai mult decât bugetarii

Liberalii, revoltați după ce premierul Ciucă a dat undă verde pentru înființarea super-agenției de control. Angajații vor fi plătiți cu 50% mai mult decât bugetarii

Parlamentarii PNL s-au revoltat față de proiectul de lege inițiat de guvernul Ciucă cu privire la înființarea super-agenției de control absolut asupra tuturor companiilor cu capital de stat. Angajații acestei...

Va avea România doar 12 județe? Reforma administrativ-teritorială prinde contur

Va avea România doar 12 județe? Reforma administrativ-teritorială prinde contur

România va avea doar 12 județe, în loc de 42, orașe cu minim 10.000 de locuitori și comune cu cel puțin 5.000. Aceasta dacă va fi aprobat un proiect legislativ...

Parlamentul a transformat șoriciul în produs de lux. Legea care îi afectează pe toți crescătorii de porci

Parlamentul a transformat șoriciul în produs de lux. Legea care îi afectează pe toți crescătorii de porci

Un act normativ adoptat de Camera Deputaților cu un număr uriaș de voturi transformă șoriciul de porc într-un produs de lux. Legea prevede condițiile în care animalele pot fi crescute...

Comunitatea de români din Cernăuți cere ajutorul Guvernului. Limba ucraineană va fi impusă în școlile românești

Comunitatea de români din Cernăuți cere ajutorul Guvernului. Limba ucraineană va fi impusă în școlile românești

Fostul primar al comunei Mahala, Elena Nandriş, a cerut autorităților din România să ia măsuri pentru ca interesele comunității românești din Cernăuți să fie apărate. Noua lege a învățământului din...

Românii din Ucraina, apel către autoritățile de la București pentru susținerea educației în limba română în zona Cernăuți

Românii din Ucraina, apel către autoritățile de la București pentru susținerea educației în limba română în zona Cernăuți

Elena Nandriș, fost primar al comunei Mahala și unul dintre liderii importanți ai comunității românești din Ucraina, a cerut autorităților române să ia măsuri mai puternice în protejarea intereselor populației...

Denise Rifai a dat în judecată postul tv. Acuzația e gravă și procesul se poate termina cu condamnări penale

Denise Rifai a dat în judecată postul tv. Acuzația e gravă și procesul se poate termina cu condamnări penale

Cunoscuta jurnalistă Denise Rifai se judecă în prezent, în fond, la Tribunalul București, cu postul de televiziune care i-ar fi furat emisiunea. Prezentatoarea, care în prezent activează la Kanal D,...

Casa Națională de Pensii a fixat un termen limită. Care este prețul pentru un an de vechime în muncă în 2023

Casa Națională de Pensii a fixat un termen limită. Care este prețul pentru un an de vechime în muncă în 2023

Românii își pot cumpăra de mai mulți ani de zile vechimea la pensie. Tarifele au crescut din ce în ce mai mult în ultimii ani, iar tendința pare să se...

Legile Educației. Exmatricularea elevilor nu va fi definitivă și va fi aplicată ca ultimă variantă

Legile Educației. Exmatricularea elevilor nu va fi definitivă și va fi aplicată ca ultimă variantă

Ministrul Educației Ligia Deca a explicat în ce condiții se va face exmatricularea elevilor și când se va apela la o astfel de măsură. Oficialul a precizat că decizia nu...