Nu ai voie să cânți pe munte fără aprobare! Turiștii sunt revoltați

Nu ai voie să cânți pe munte fără aprobare! Turiștii sunt revoltați Sursă Dreamstime

După ce s-a aflat că este interzis cântatul pe munte fără aprobare, turiștii s-au revoltat pe Internet. Aceștia nu înțeleg de ce nu au voie să se simtă bine când merg în drumeții și de ce riscă să fie amendați pentru așa ceva.

Reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei au fost aspru criticați după ce au anunțat că turiștii nu au voie să cânte pe munte fără aprobare și că riscă să fie amendați: „În urma apariției în mediul online a unui videoclip în care d-na AM, care de altfel a și postat acest film pe rețelele de socializare, apare cântând în Poiana Narciselor de pe raza Parcului Național Munții Rodnei, precizăm că această filmare s-a făcut cu încălcarea legislației în vigoare privind ariile naturale protejate, fără a se solicita și a avea avizul Administrației Parcului Național Munții Rodnei.

Administrația Parcului Național Munții Rodnei condamnă orice încalcare a legilor și regulamentelor privind ariile naturale protejate și va lua întotdeanua măsurile prevăzute de lege și va aplica sancțiuni acolo unde este cazul. Suntem siguri ca d-na AM nu a vrut, cu intenție, să aducă niciun prejudiciu Parcului Național Munții Rodnei, dar va trebui totuși să răspundă contravențional pentru fapta ei. Pe viitor, cănd va dorii să se promoveze pe dânsa împreună cu frumusețile Munților Rodnei, sperăm să o facă în mod legal, solicitându-ne avizul și respectând regulamentele noastre!”, au transmis reprezentanții Parcului Național Munții Rodnei.

Oamenii se revoltă

Mai mulți români i-au criticat aspru pe cei care se ocupă de Pacul Național Munții Rodnei și au declarat că nu este normal ca turiștii să fie sancționați pentru că își doresc să cânte atunci când fac drumeții în zonă.

Ne puteți urmări și pe Google News

„La fel să procedați și cu transporturile de material lemnos fără documente!, „După parlament sânteți cea mai mare mafie”, „Ce a făcut? A cântat?” sau „Ai voie să fluieri, dar dacă faci bani din fluierat inseamnă că e o afacere și atunci trebuie să respecți legea și asta inseamnă că trebuie să obții niste hartii”.

Turișii care merg la munte riscă și alte amenzi

„Legea nr. 46 din 2008 (Codul Silvic), la art. 54, alin. 1, prevede accesul public pedestru în pădure ca fiind permis pe răspunderea celui care intră, numai în zone amenajate, pe trasee și poteci marcate în acest sens, pe drumuri forestiere și în păduri cu funcții de protecție predominant sociale (zone forestiere semideschise publicului, pe considerente geografice, geologice, botanice etc). Aceeași lege prevede, la alin. 1, indice 1 al art. 54, faptul că accesul public cu bicicleta este permis pe drumurile forestiere și poteci/trasee marcate și amenajate, pe răspunderea celui care intră, dar cu respectarea condițiilor stabilite de administratorul fondului forestier/proprietar, după caz.

Legea nr. 46 din 2008 (Codul Silvic), la art. 54, alin. 2, prevede interzicerea accesului public cu autovehicule/motociclete/ATV-uri/mopede în fondul forestier național, cu excepția activităților sportive, de recreere și turism, organizate numai cu acordul șefului ocolului silvic în cazul fondului forestier din proprietatea statului sau cu acordul proprietarului, dar cu avizul șefului ocolului silvic care asigură serviciile silvice proprietății forestiere private.

Legea nr. 46 din 2008 (Codul Silvic), la art. 54, alin. 3, prevede că, în cazul reprezentanților ONG-urilor care pătrund în fondul forestier național, indiferent sub ce pretext și care folosesc pentru deplasare autovehicule/motociclete/ATV-uri/mopede, accesul este permis doar în urma semnării unui protocol cu administratorul fondului forestier din proprietatea statului sau a unui protocol semnat cu proprietarului, dar cu avizul administratorului care asigură serviciile silvice proprietății forestiere private.

Legea nr. 46 din 2008 (Codul Silvic), la art. 54, alin. 4 și 5 prevăd că orice amenajare făcută în fondul forestier național pentru poteci, trasee de plimbare, alergare și biciclete se face cu acordul administratorului sau proprietarului, după caz, folosindu-se doar pământ, pietriș și lemn, dar aceste amenajări nu vor face obiectul scoaterii definitive din fondul forestier național (nu necesită autorizație de construcție, amenajarea fiind permisă numai în situațiile în care nu sunt implicate tăieri de arbori/defrișări)”, arată un comunicat al IPJ Sibiu.