Orice act sexual cu un copil de până la 16 ani va fi considerat viol. S-a votat legea

Orice act sexual cu un copil de până la 16 ani va fi considerat viol. S-a votat legea sursa foto: pexels.com

O lege prin care pragul de consimțământ pentru actul sexual de la 14 la 16 ani a fost adoptată marți de Camera Deputaților. Astfel, orice relație cu o persoană sub 16 ani va fi considerată viol și pedepsită cu pușcăria.

Ministrul Justiției, Alina Gorghiu, care este și unul dintre inițiatorii proiectului legislativ, a anunțat adoptarea actului normativ.

„Actul sexual cu un copil e viol. Punct.

Astăzi, propunerea legislativă care va asigura această realitate a fost adoptată de Camera Deputaților, for decizional.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin această lege, vârsta consimțământului sexual se ridică de la 14 la 16 ani! Infracțiunea de viol asupra unui minor va fi incriminată distinct, la fel și cea de agresiune sexuală săvârșită asupra unui minor.

E proiectul la care am lucrat împreună cu fosta senatoare Laura-Iuliana Scântei și colegele mele, Claudia Mihaela BanuRaluca IoanLaura VicolLaura Mihaela Moagher. Și este șansa României de a nu mai fi țara din Europa cu cel mai mare număr de victime ale infracțiunilor sexuale, 80% dintre acestea fiind femei și copii.

„O obligație morală față de toți copiii abuzați sexual”

A avea această lege este o obligație morală față de toți copiii abuzați sexual cărora, după traume incomensurabile, li se spune că au consimțit”, a scris, pe Facebook, ministrul.

„De astăzi, orice act sexual cu un minor sub 16 ani este incriminat ca viol! Am depus în iunie 2022 acest proiect, împreună cu alte colege parlamentar. Un an mai târziu, această lege devine realitate. Orice zi fără această lege a constituit o portiță de scăpare pentru agresorii sexuali”, mai spunea Gorghiu la depunerea proiectului.

„De acum, se va asigura un mediu mai sigur pentru copii, iar infractorii condamnați de viol nu vor mai beneficia de amânarea sau suspendarea pedepsei. Nimeni nu va mai putea invoca vreodată, în nicio sală de judecată, că un minor sub 16 ani a consimțit la un act sexual cu un adult.

Datoria noastră ca legiuitori este să ne asigurăm că legea face un lucru limpede și anume că apără victimele și sancționează agresorii! Am lucrat împreună cu colegii parlamentari din PNL cu gândul la sutele de copii abuzați sexual astfel încât vinovații trebuie să suporte consecințele legii pe măsura faptelor lor abominabile”, a adăugat actualul ministru.

„Această măsură și celelalte pe care le adoptăm prin această lege sunt absolut necesare și solicitate de grupuri reprezentative ale societății civile, de părinți, de activiști din sfera socială, de profesioniștii din domeniul protecției copilului. Și mulțumesc societății civile pentru parteneriatul constant și tot sprijinul acordat pentru această lege.

România se plasează în topul listei cu cel mai mare număr de victime ale infracțiunilor sexuale din Europa, 80% dintre aceste victime fiind femei și copii. Parlamentul avea obligația să corecteze hibele legislative care oferă posibilitatea vinovaților să scape fără să fie pedepsiți pe măsura faptei.

Până acum, România era între cele 8 state care aveau ca vârstă a consimțământului sexual 14 ani în timp ce alte 7 state aveau 15 ani, iar 11 state europene (plus SUA, Canada și Israel) optaseră deja pentru vârsta de 16 ani”, a încheiat Alina Gorghiu