judecator

Judecătorul este magistratul care exercită funcția de judecată, independent de orice influență, subordonat exclusiv legii și conștiinței sale, având rolul de a asigura supremația legii și înfăptuirea actului de justiție.

Atribuții principale:

Examinează cauzele civile, penale, comerciale, administrative sau constituționale;

Analizează probele și aplică normele juridice în fiecare caz concret;

Pronunță hotărâri (sentințe, decizii, ordonanțe) în numele legii;

Asigură echitatea și imparțialitatea procesului;

Respectă principiile procesuale: prezumția de nevinovăție, contradictorialitatea, dreptul la apărare.

Statut și principii:

Independența – judecătorii nu pot fi influențați politic sau administrativ;

Imparțialitatea – trebuie să trateze părțile în mod egal;

Inamovibilitatea – nu pot fi mutați sau revocați fără consimțământul lor;

Responsabilitatea – răspund disciplinar și, în unele cazuri, penal pentru abateri grave.

Lia Savonea, atacată de un fost jurnalist de casă al Laurei Codruța Kovesi

Lia Savonea, atacată de un fost jurnalist de casă al Laurei Codruța Kovesi

Propusă pentru o funcție la Curtea Supremă, judecătoarea Lia Savonea este atacată de o organizație la care activează și o jurnalistă ce a făcut parte din cercul de apropiați ai...

Lupta pentru Schengen! De ce trebuie ajutat Eugen Tomac

Lupta pentru Schengen! De ce trebuie ajutat Eugen Tomac

Este de notorietate că România nu a fost primită în spațiul Schengen. După iată aproape 15 ani de cînd suntem membri cu drepturi depline în Uniunea Europeană se demonstrează că...

Exclusiv. Reforma justiției, un vis imposibil? Un faimos avocat dezvăluie cum pot fi trași la răspundere, de fapt, magistrații. Video

Exclusiv. Reforma justiției, un vis imposibil? Un faimos avocat dezvăluie cum pot fi trași la răspundere, de fapt, magistrații. Video

Martor direct al istoriei post-decembriste, în calitate de apropiat al fostului președinte Ion Iliescu și co-fondator al FSN, personaj important în conducerea PSD, Șerban Nicolae nu este doar un martor,...

Gigi Becali, despre noul dosar în care este judecat pentru fraudă la vot: „De la neomarxişti a pornit”

Gigi Becali, despre noul dosar în care este judecat pentru fraudă la vot: „De la neomarxişti a pornit”

Trimis în judecată pentru că ar fi încălcat o interdicție impusă de judecători și ar fi votat la „Referendumul pentru familie”, Gigi Becali susține că este victima „neomarxiștilor”. El a...

Curtea de Apel București a hotărât ca frații Tate să rămână în arest preventiv. Decizia este definitivă

Curtea de Apel București a hotărât ca frații Tate să rămână în arest preventiv. Decizia este definitivă

Frații Andrew și Tristan Tate rămân în arest preventiv, potrivit deciziei de luni a Curții de Apel București. Hotărârea este definitivă. Update: Fraţii Tate au fost reţinuţi şi, ulterior, arestaţi,...

Vești bune pentru românii din Marea Britanie. Instanța a anulat o restricție care afecta milioane de lucrători străini

Vești bune pentru românii din Marea Britanie. Instanța a anulat o restricție care afecta milioane de lucrători străini

Românii care doresc să lucreze sau să se stabilească în Marea Britanie primesc o veste bună. O decizie a instanței din regat obligă autoritățile să renunțe la o serie de...

Dezastru la admiterea în magistratură. Nu se ocupă toate posturile scoase de CSM, în contextul deficitului major de magistrați

Dezastru la admiterea în magistratură. Nu se ocupă toate posturile scoase de CSM, în contextul deficitului major de magistrați

Nu mai puțin de 140 de posturi de judecători și procurori au fost scoase la concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii. Mai ales în contextul în care numai în...

Postările cu iz obscen l-au costat funcție pe un judecător. Retrogradat din cauza poziției „69”

Postările cu iz obscen l-au costat funcție pe un judecător. Retrogradat din cauza poziției „69”

Judecătorul Mihai Radu Român de la Judecătoria Buftea a explicat apariția postărilor cu iz obscen pe contul său de Facebook. Aceste postări au dus la retrogradarea profesională a magistratului ca...

Oana Zăvoranu, încă o executare silită. Banca este cea care i-a pus gând rău de această dată

Oana Zăvoranu, încă o executare silită. Banca este cea care i-a pus gând rău de această dată

Magistrații Judecătoriei sectorului 1 au mai admis o executare silită pe numele Oanei Zăvoranu. De această data o bancă este cea care cere acest lucru, cel mai probabil din cauza...

Unul dintre dosarele Petromservice s-a închis. Cei acuzați au scăpat de condamnări prin prescrierea faptelor

Unul dintre dosarele Petromservice s-a închis. Cei acuzați au scăpat de condamnări prin prescrierea faptelor

Curtea de Apel București a decis încetarea procesului penal într-unul din dosarele Petromservice deoarece „a intervenit prescripția răspunderii penale”. Judecătorii de la Curtea de Apel București au hotărât să achite...

Pensie de peste 10.000 de euro în România. Ce a muncit persoana care încasează, lunar, această sumă

Pensie de peste 10.000 de euro în România. Ce a muncit persoana care încasează, lunar, această sumă

Mulți pensionari din România pot doar să viseze la această sumă uriașă pe care o încasează un pensionar în fiecare lună. Dar ce a muncit această persoană la viața ei....

Cel mai vechi dosar din țară e pe rolul Judecătoriei Oradea

Cel mai vechi dosar din țară e pe rolul Judecătoriei Oradea

Conform raportului Inspecției Judiciare, în 2021, pe rolul instanțelor din Oradea erau 44 de dosare mai vechi de 10 ani. La nivel național erau 645 de dosare. Cel mai vechi...

Ancheta EVZ. Violatorul de la Dej a plecat din sediul Judecătoriei fără să fie oprit de nimeni. Judecătorul și procurorul se acuză reciproc

Ancheta EVZ. Violatorul de la Dej a plecat din sediul Judecătoriei fără să fie oprit de nimeni. Judecătorul și procurorul se acuză reciproc

După cazul foarte grav de la Dej, când un bărbat în vârstă de 44 de ani, acuzat de comiterea infracțiunii de viol, a plecat din sediul Judecătoriei, deoarece i-a expirat...

Nicușor Dan nu pune în aplicare deciziile judecătorești. Cazul Adrian Găzdaru, identic cu cel al Doinei Lazăr

Nicușor Dan nu pune în aplicare deciziile judecătorești. Cazul Adrian Găzdaru, identic cu cel al Doinei Lazăr

Au trecut aproximativ doi ani de când Nicușor Dan acuza fosta conducerea a Primăriei Municipiului București că nu respectă deciziile judecătorești în dosarul Doinei Lazăr. Cazul se repetă, doar că...

Decizie definitivă luată în cazul fraților Tate. Ce au anunțat magistrații de la Curtea de Apel București

Decizie definitivă luată în cazul fraților Tate. Ce au anunțat magistrații de la Curtea de Apel București

Frații Tate încearcă orice variantă care ar putea părea câștigătoare pentru a ieși de după gratii. Acum au apelat la serviciile Tinei Glandian, care face parte din celebra casa de...

A început apelul în dosarul fostului procuror „Portocală”. Declarațiile magistraților și polițiștilor dezvăluie mecanismul prin care acționa Mircea Negulescu

A început apelul în dosarul fostului procuror „Portocală”. Declarațiile magistraților și polițiștilor dezvăluie mecanismul prin care acționa Mircea Negulescu

La Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a început apelul în dosarul fostului procuror Mircea Negulescu, zis și „Portocală”, după ce primise o sentință de achitare în cauza în...

Judecătorul din dosarul fraților Tate: „Au o profundă lipsă de respect față de legile din România”

Judecătorul din dosarul fraților Tate: „Au o profundă lipsă de respect față de legile din România”

Judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul din București a criticat atitudinea fraților Tate față de femei. Andrew și Tristan au fos arestați pentru următoarele 30 de zile. Celor...

Românii care primesc pensii de 12 ori mai mari decât restul, în 2023. Cine sunt acești privilegiați

Românii care primesc pensii de 12 ori mai mari decât restul, în 2023. Cine sunt acești privilegiați

Casa de Pensii a anunțat cine sunt românii care vor beneficia de pensii mult mai mari din 2023. Majoritatea pensionarilor din țară doar visează la acești bani. Casa Națională de...

Lovitură pentru Culiță Sterp la început de an. Ce urmează pentru cântăreț, după accidentul provocat în Cluj-Napoca

Lovitură pentru Culiță Sterp la început de an. Ce urmează pentru cântăreț, după accidentul provocat în Cluj-Napoca

După două luni de la provocarea unui accident în Cluj-Napoca, urmează clipe dificile pentru cântărețul Culiță Sterp. Procurorii l-au trimis în judecată în dosarul accidentului. În următoarele zile urmează să...

Cine este românul cu cea mai mare pensie din ţară. În octombrie a încasat o pensie de 41.350 de lei

Cine este românul cu cea mai mare pensie din ţară. În octombrie a încasat o pensie de 41.350 de lei

Multă lume se va întreba cum e posibil ca într-o ţară în care sărăcia predomină, să existe asemenea diferențe între pensiile speciale şi cele ale pensionarilor de rând care au...