Exclusiv. Dezvăluirile unui procuror care a îndurat prigoana lui Horodniceanu: M-a exclus din magistratură pe aceleași fapte comise de el
- Antonia Hendrik
- 10 mai 2023, 11:06
Procurorul Vasilescu Mihai-Laurentiu, suspendat și exclus, temporar, pentru a doua oară din magistratură de către Horodniceanu, face câteva dezvăluiri incredibile cu privire la calvarul prin care a trecut.
Procurorul Vasilescu Mihai-Laurentiu s-a adresat redacției evz.ro, mulțumind în primul rând pentru modul cum a fost tratat cazul Horodniceanu şi, de asemenea, a făcut câteva dezvăluiri cu privire la necazurile pricinuite de acest procuror.
„Stimați domni, va felicit pt prezentarea cazului Horodniceanu. Iată ca exista justitie divină, sau cum se zice în popor- Dumnezeu nu doarme. Iată de ce in data de 08. 03 2023, Horodniceanu Daniel, în calitate de șef al sectiei pentru procurori CSM( nîcepând de anul acesta), m-a exclus din magistratură cu pretextul unui incident mult mai puțin grav, însă tot cu polițiști rutieri (din aria mea de competentă), din anul 2018, ignorând noile legi ale justiției, ignorând prescripția, așadar nelegal, abuziv și, mai ales, nedrept, pentru ca am şi un copil de 4 ani, care s-a născut cu o tumoare benigna pe creier și epilepsie ce necesită operație (nu e exclus ca aceasta să se fi produs chiar din cauza sistemului, însă probabil ca nu au rost aceste detalii aici).
Exclus cu pretextul unor pretinse abateri din 2018, pe care, în realitate, le comite acum chiar el
Asadar, în Postul Paștelui, acelasi Horodniceanu m-a exclus din magistratură (comunicnâdu-mi hotărârea chiar în Joia Mare, „creștinește”), cu pretextul unor pretinse abateri din 2018, pe care, în realitate, le comite acum chiar el, REAL( prevalare de calitate de procuror, comportament, amenințare cu influenţa asupra polițiștilor rutieri etc), în condițiile în care pretinsele fapte în cazul meu au fost probate nu video, ca în cazul sau, ci prin martori mincinoși, fiind şi prescrise (datate 2018).
De fapt am mai fost o dată suspendat din cauza SIIJ în ianuarie 2019 (în urma unui linșaj mediatic în care punctul meu de vedere a lipsit cu desăvârșire), iar acum, din cauza răzbunării unor „oameni”(repet, îmi trebuie serviciul în primul rând pentru copil, respectiv pentru operați copilului meu, de doar 4 ani, basca nelegalitatea excluderii; cei 5 ani de prigoana în cazul meu au venit în urma deconspirării unor nelegalități flagrante din sistem, inclusiv operate de către secția de procurori din cadrul CSM-transferuri şi delegări pe „prietenii”, încă din anul 2017), m-au suspendat din nou, pentru aceleași fapte, în temeiul unor legi abrogate, excludere care va fi invalidată de către Înalta Curte, pentru că dacă mai există încă o urma de justiție, desigur că aaş va fi, mai ales că iată, justiția divină exista în acest caz”, a mai scris procurorul Vasilescu Mihai-Laurentiu.
„Horidniceanu a lăsat în Postul Patşelui un copil de 4 ani fără bani pentru intervenție chirurgicală pe creier”
Şi continuă în scrisoarea trimisă redacţiei: „Iată fariseismul, iată dubla măsură și iată mâna lui Dumnezeu sau karma, deşi în aceasta din urma cred hindușii. Poate ar fi fost mai bine să precizați calitatea actuală a d-lui Horodniceanu, acela de șef secție procurori CSM( vicepreședinte CSM), calitate în care dispune excluderi din magistratură a magistraților incomozi, pentru pretinse fapte, în timp ce chiar el săvârșește, REAL, faptele respective.
Cei care au procedat astfel în cazul meu oare cred in Dumnezeu? (...) Oare Horidniceanu care, nelegal, indirect, dar sigur, lasă în Postul Patşelui un copil de 4 ani fără bani pentru intervenție chirurgicală pe creier, comunicând hotărârea de excludere în Săptămâna Mare (aceasta în străinătate ajunge și la 60000 Euro, deci argumentul cinic: du-te și angajează-te în alta parte, la 43 de ani, nu tine), pentru pretinse fapte, vechi de 5 ani, respingându-mi orice martor pentru apărare (ascultând doar martori pentru acuzare, mincinoși, ca în procesele staliniste), oare el o crede în Dumnezeu, dvs ce credeți? Retoric întrebând.
Nietzsche spunea că Dumnezeu nu există, iar după ce Nietzsche a murit, i s-a scris, ironic: „Nietzsche a murit. Semnat, Dumnezeu”. Cred că aceleași cuvinte sunt valabile, păstrând proporțiile, mutatis mutandis, și în cazul lui Horodniceanu, sau principiul lupul paznic la oi ori uite cine vorbește și cine exclude din magistratură”, mai scrie procurorul.
Pentru unii legea e mumă ( Horodniceanu) şi pentru aliţi ciumă
Oare își va dispune singur excluderea din magistratură??? Oare nu a afectat real grav imaginea justiției, asa cum pretinde altora, mai mici (3 ani de procuratură aveam eu, basca girul prim-procurorului Florian Tănase, versus 25 de ani de procuratură și funcția de șef al procurorilor din cadrul „garantul independenţei justiției”, CSM), pentru ceea ce a făcut chiar el? Pentru că în cazul sau faptele sunt probate, reale și, din păcate pentru el, RECENTE.
Oare se afectează justiția numai retroactiv, doar prin întoarcere în timp în urmă cu vreo 5 ani, după mii de reprezentări ale Ministerului Public în justiție de la data comiterii pretinselor fapte, în schimb nu se afectează imaginea justiției în prezent, la un nivel mult mai înalt? Pe principiul pentru unii legea e mumă ( Horodniceanu) şi pentru alții ciumă?
Cu stimă, un procuror suspendat și exclus, temporar, pentru a doua oară din magistratură, după 5 ani, recent, nedefinitiv, însă chiar de către procurorul Horodniceanu, dantologul șef din CSM, a relatat Vasilescu Mihai-Laurentiu în scrisoarea adresată redacţiei evz.ro.