Sorin Grindeanu

Sorin Grindeanu este un politician român, membru al Partidului Social Democrat (PSD), născut la 5 decembrie 1973, la Caransebeș, județul Caraș-Severin.

A deținut mai multe funcții importante în administrația publică și în cadrul partidului, fiind cunoscut în special pentru rolul său de prim-ministru al României între ianuarie și iunie 2017, în primul guvern format după alegerile parlamentare din 2016. Guvernul Grindeanu a fost însă demis prin moțiune de cenzură inițiată chiar de PSD, în contextul conflictului intern privind modificările controversate ale legislației penale.

Ulterior, Grindeanu a revenit în prim-planul politic ca vicepreședinte al PSD și ministru al Transporturilor și Infrastructurii în guvernele conduse de Nicolae Ciucă (2021–2023). În această calitate, a coordonat proiecte majore de infrastructură rutieră și feroviară, inclusiv investiții prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Din 2024, Sorin Grindeanu este considerat una dintre principalele figuri de conducere din PSD, fiind menționat frecvent ca potențial candidat la funcții de vârf în stat, inclusiv la președinția partidului sau la șefia Guvernului.

Pe scurt, Sorin Grindeanu este o figură politică de prim rang a social-democrației românești contemporane, cu experiență în administrație, guvernare și organizare de partid.

Grindeanu şi-a certat miniştrii în şedinţa de Guvern, într-un gest neobişnuit la Palatul Victoria

Grindeanu şi-a certat miniştrii în şedinţa de Guvern, într-un gest neobişnuit la Palatul Victoria

Premierul Sorin Grindeanu i-a atenţionat, joi, pe miniştrii prezenţi la şedinţa de Guvern, să nu mai facă declaraţii publice referitoare la activitatea altor colegi sau la proiectele elaborate de alte...

Grindeanu le-a promis europenilor că nu va sabota lupta împotriva corupţiei

Grindeanu le-a promis europenilor că nu va sabota lupta împotriva corupţiei

Comisia Europeană a anunţat că are "deplină încredere" în Guvernul Grindeanu că va îndeplini toate recomandările din MCV în domeniul luptei împotriva corupţiei şi a reformei judiciare. Premierul s-a angajat...

Grindeanu s-a rupt de PSD şi Liviu Dragnea la îndemnul Bruxelles-ului. Conflict deschis la guvernare din cauza legislaţiei penale

Grindeanu s-a rupt de PSD şi Liviu Dragnea la îndemnul Bruxelles-ului. Conflict deschis la guvernare din cauza legislaţiei penale

Premierul Sorin Grindeanu şi ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, au propriile planuri referitoare la legislaţia penală, diferite de cele ale liderului PSD, Liviu Dragnea. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a răbufnit, joi,...

MOMENT IMPORTANT în Guvernul Grindeanu. O lege mult așteptată, cu IMPACT pentru BUZUNARELE ROMÂNILOR, depusă luni în Parlament

MOMENT IMPORTANT în Guvernul Grindeanu. O lege mult așteptată, cu IMPACT pentru BUZUNARELE ROMÂNILOR, depusă luni în Parlament

Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, a anunțat că proiectul legii salarizării unitare va fi depus în Parlament la începutul săptămânii viitoare. El a adăugat că actul normativ ar putea suferi mici...

Marea bătălie pentru justiţie. Klaus Iohannis, scos din joc de Grindeanu: Guvernul forţează menţinerea politicului în numirea procurorilor-şefi DNA şi DIICOT

Marea bătălie pentru justiţie. Klaus Iohannis, scos din joc de Grindeanu: Guvernul forţează menţinerea politicului în numirea procurorilor-şefi DNA şi DIICOT

Guvernul forţează păstrarea influenţei politice în procedura de numire a procurorilor-şefi ai DNA şi DIICOT. Cabinetul condus de Sorin Grindeanu susţine însă eliminarea totală a rolului Preşedintelui României. Dacă propunerea...

Grindeanu și Firea și-au făcut imagine de Paști

Grindeanu și Firea și-au făcut imagine de Paști

Premierul Sorin Grindeanu și primarul Bucureștiului, Gabriela Firea, s-au dezbrăcat de hainele politice și au vorbit, de sărbătorile pascale, despre viețile lor personale. Ei au pozat în oameni simpli, credincioși...

Grindeanu, contrazice FMI: „Economia românească va înregistra, în acest an, o creştere de 5,2%”

Grindeanu, contrazice FMI: „Economia românească va înregistra, în acest an, o creştere de 5,2%”

Sorin Grindeanu a susținut, după ce FMI a îmbunătăţit estimarea de creştere a economiei României la 4,2% de la ritmul prognozat anterior de 3,8%, că își menține părerea conform căreia...

Ce a spus Meleșcanu despre EXTRĂDAREA lui Ghiță

Ce a spus Meleșcanu despre EXTRĂDAREA lui Ghiță

Teodor Meleșcanu a spus, marți seară, în cadrul unei emisiuni difuzată de România TV, că există temeiuri legale suficiente pentru a se trece la procedura de extrădare a lui Ghiță....

Ce l-a determinat pe Grindeanu să intre în PSD! Un lider politic a avut un cuvânt decisiv

Ce l-a determinat pe Grindeanu să intre în PSD! Un lider politic a avut un cuvânt decisiv

Premierul Sorin Grindeanu a precizat, la TVR, cum a ajuns să intre în PSD și să ocupe funcția pe care o deține astăzi. Întrebat dacă este timid, Grindeanu a spus...

Ce a DECLARAT Grindeanu după arestarea lui Ghiță

Ce a DECLARAT Grindeanu după arestarea lui Ghiță

Sorin Grindeanu a ținut să felicite, într-un interviu în exclusivitate acordat Ştirilor TVR, Poliția Română pentru că și-a făcut datoria. „Eu doresc să felicit Poliția Română pentru că și-a făcut...

Un ministru din Guvernul Grindeanu pregăteşte o lege istorică

Un ministru din Guvernul Grindeanu pregăteşte o lege istorică

Ministrul Dezvoltării, Sevil Shhaideh, vrea să modifice legea Republicii Socialiste România Experţii angajaţi în Ministerul Dezvoltării au elaborat un proiect de lege, pe motiv că organizarea administrativ- teritorială din anul...

Ce ministru a declarat azi: “Specia care consumă acest furaj minunat este porcina, porcul"

Ce ministru a declarat azi: “Specia care consumă acest furaj minunat este porcina, porcul"

Premierul Sorin Grindeanu a precizat joi că Programul guvernamental "Tomate" s-a dovedit un succes, până la această oră fiind înregistrate la Ministerul Agriculturii condus de Petre Daea 6.500 de cereri...

REACȚIA PNL la amendarea NN Pensii: "E josnic servilismul șefului ASF faţă de PSD"

REACȚIA PNL la amendarea NN Pensii: "E josnic servilismul șefului ASF faţă de PSD"

Senatorul PNL, Alina Gorghiu, cataloghează despre "atroce" amendarea NN Pensii de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), cu suma de 750.000 lei, din cauza scrisorii adresate clienților, prin care anunțau...

Cu ce SUMĂ se laudă Guvernul că a ABSORBIT din fonduri europene

Cu ce SUMĂ se laudă Guvernul că a ABSORBIT din fonduri europene

Premierul Sorin Grindeanu a declarat astăzi că din suma de 5,2 miliarde euro pe care coaliţia de guvernare şi-a asumat-o ca nivel de absorbţie de fonduri europene în 2017 s-a...

Guvernul Grindeanu a adoptat descentralizarea lui Dragnea

Guvernul Grindeanu a adoptat descentralizarea lui Dragnea

Cabinetul Grindeanu a scos de la naftalină vechiul proiect al descentralizării propus de Liviu Dragnea, în 2013 (ulterior blocat, în 2014, de CCR, care a decis că legea asumată de...

Vizităm, vizităm, dar pe banii cui?

Vizităm, vizităm, dar pe banii cui?

De la actualul guvern, nu se înțelege că ar fi nevoie de vreo reformă în România, administrativă, în sănătate sau alt domeniu. Cu toate că lunile de acomodare au cam...

Premierul îi solicită ministrului de Interne să găsească SOLUŢII URGENTE pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră

Premierul îi solicită ministrului de Interne să găsească SOLUŢII URGENTE pentru fluidizarea traficului în punctele de frontieră

Premierul Sorin Grindeanu i-a cerut, miercuri, ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, să găsească soluţii urgente, inclusiv prin deplasări în teren şi discuţii cu autorităţile din Ungaria şi Bulgaria, pentru asigurarea...

La Guvern a fost azi o ședință ALTFEL. VEZI ce musafiri a avut Sorin Grindeanu

La Guvern a fost azi o ședință ALTFEL. VEZI ce musafiri a avut Sorin Grindeanu

Îniante de ședința de guvern de astăzi, Sorin Grindeanu a avut o ședință specială, la care au fost invitați copii. "Azi am avut Ședință de Guvern Altfel. Toți miniștrii şi-au...

Guvernul va adopta miercuri strategia de descentralizare a administraţiei publice/ Marea descentralizare, propusă de Liviu Dragnea la sfârşitului 2013 şi blocată de CCR, scoasă de la sertar

Guvernul va adopta miercuri strategia de descentralizare a administraţiei publice/ Marea descentralizare, propusă de Liviu Dragnea la sfârşitului 2013 şi blocată de CCR, scoasă de la sertar

Premierul Sorin Grindeanu a anunţat marţi, la Bistriţa-Năsăud, că în şedinţă de Guvern va fi adoptată strategia de descentralizare a administraţiei publice, ceea ce va însemna o mai mare implicare...

Mesajul lui Grindeanu pentru primari: "Să lăsăm deoparte, circul!"

Mesajul lui Grindeanu pentru primari: "Să lăsăm deoparte, circul!"

Premierul Sorin Grindeanu i-a îndemnat pe edilii de pe Valea Bârgăului să treacă dincolo de politică şi să se ocupe de administraţie, lăsând "cearta şi circul" pentru alţii. "Eu vă...