ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ. Armata de ocupaţie
Auzi, dom’le, cică Scorseze, Delta Force, Polis, Tiger, Team Guard, InterGuard sau tot felul de iniţiale misterioase: BGS, G4S, NTD, RPD... etc., dar toate cu „Security” în coadă (ceea ce...
Auzi, dom’le, cică Scorseze, Delta Force, Polis, Tiger, Team Guard, InterGuard sau tot felul de iniţiale misterioase: BGS, G4S, NTD, RPD... etc., dar toate cu „Security” în coadă (ceea ce...
În momentul când acela i-a întins steagul ţinutului pe care-l vede slobod, preşedintele a scos de la piept, imediat, cu o forţă de reacţie ultra-rapidă, tricolorul românesc indivizibil. Praf l-a...
Aproape că-i vine să plângă. Căci ştie şi el să joace ping-pong – şi joacă bine – a învăţat la şcoală, ba chiar s-a remarcat printre colegii de-o vârstă cu...
Dar, tot făcându-şi socoteala, farmecul începe să se faneze, apar ridurile, enzima Q 10 nu mai poate face faţă nici pe faţă, rochiile se descos pe ici-pe colo, pantofii încep...
Cosmic, s-ar zice că stă bine (ştie unde-i cerul!). Osmic însă stă rău. La miros, adică. Pute de te trăsneşte, iar dârele pe care le lasă în urmă-i să plutească...
E ca şi cum aţi citi „Cireşarii”, „Huckleberry Finn” sau „Insula misterioasă”. Mai de concediu, aşa, uşor ca spuma mării sau de zmeură, dar cu exemple din lumea celor care,...
De pildă, avem şi ne bucurăm de această zicală ce ne dă, totuşi, un pic de speranţă: „Omul, cât trăieşte, învaţă”. Dar, se poate şi invers: „Omul, cât învaţă, trăieşte”....
Nu cred că a mai existat în ultimii ani un personaj public mai hăituit şi mai prigonit ca Traian Băsescu. Nici Ion Iliescu – de gâtul căruia atârnă un mănunchi...
Interesantă însă nu e atât frecvenţa matematică, precum mecanismul de orologiu (care, oricum, „sună noaptea jumătate”), a apariţiilor lor pe scena publică, negreşit din patru-n patru ani (de asta se...
Despre ce este vorba mai exact? Ne explică însuși autorul, Florin Toma: „Cartea adună 60 de eseuri și cronici scrise de-a lungul vremii, despre 60 de maeștri ai artei contemporane...
„La vie ne vaut rien, mais rien ne vaut la vie”! – spune undeva un spirit încăpăţânat în a crede, ca şi noi, că efemerul nostru terestru este mai durabil...
Din punctul de vedere al direcției, adică al orientării, observăm că nu există decât două ținte posibile: Traian Băsescu și Orice altceva. Spațiul public al deșertării în capul „țintei” a...
Invitații ediției de la ora 17.00, în studioul emisiunii moderate de Mircea Marian: - Marinela Nedelcu, jurnalist - Florin Toma. scriitor - Iulian Chifu, analist Principala temă de discuție: cele...
Nikolaus-Otto Kruch a ajuns de câteva zile la Roma. Ieri era într-o stare de efervescență. În noaptea de duminică, ajutat de doi tineri din România, tocmai finalizase aranjarea expoziției. „Sunt...
Nikolaus-Otto Kruch a ajuns de câteva zile la Roma. Ieri era într-o stare de efervescenţă. În noaptea de duminică, ajutat de doi tineri din România, tocmai finalizase aranjarea expoziţiei. „Sunt...
Trăiește de mulți ani în Germania, dar ne vorbește cu drag despre România, despre limba română, despre povestea spusă de bronzurile sale. Nikolaus-Otto Kruch recunoaște că nu se poate vindeca...
Arcade și clădiri din orașe vechi, medievale, marea în diferite ipostaze, calmă, adormită, legănând uşor bărcile care se odihnesc, peisaje greceşti presărate cu flori cuminţi, picături de altă culoare în...
Autorul operelor expuse este artistul plastic Claudia Popescu. Prezentarea expoziției va fi realizată de scriitorul Florin Toma. Artistul Claudia Popescu este un creator de frumos, pe mai multe planuri: scenografie,...
Invitații ediției de la ora 17.00, moderată de Mircea Marian - Silviu Sergiu, jurnalist - Claudia Boghicevici, PNL - Florin Toma, scriitor Principala temă de discuție: cele mai importante evenimente...
Invitații ediției de la ora 17.00, moderată de Mălin Bot: - Alin Bogdan, consultant politic - Florin Toma, scriitor - Andreea Udrea, jurnalist EVZ Principalele teme de discuție, dosarul Microsoft...