Statul dă bani companiilor pentru noi locuri de muncă
Din 2015 până în 2020, companiile românești ar avea la dispoziție, în fiecare an, un program de ajutor de stat prin care pot obține bani pentru a plăti noii angajați....
Din 2015 până în 2020, companiile românești ar avea la dispoziție, în fiecare an, un program de ajutor de stat prin care pot obține bani pentru a plăti noii angajați....
Ieri a fost prima zi în care primăriile au putut depune cereri de finanțare pentru efectuarea lucrărilor de cadastrare. Costurile vor fi decontate de stat Cadastrarea imobilelor este un proiect...
Ministerul Economiei a lansat astăzi Programul naţional multianual de microindustrializare, prin care se va acorda un ajutor financiar mai mare beneficiarilor decât până acum. “Programul de microindustrializare este unul dintre...
Proiectul de act normativ privind modificarea și completarea legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, ce vizează modificări majore în sportul românesc, în sensul excluderii de la finanțarea publică, în...
Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) a semnat astăzi trei contracte, cu Ministerul Finanţelor Publice, cu Ministerul Fondurilor Europene şi cu Agenţia Naţională de Achiziţii Publice, prin care acordă o finanţare...
Aplicaţia online de înscriere a planurilor de afaceri în programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă a fost deschisă astăzi începând cu ora 10,...
E abia jumătatea anului, dar la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara nu mai sunt bani pentru medicamente, utilități sau plata salariilor. Totul dintr-o greșeală din vârful pixului: bugetul se subestimează....
La inițiativa ministrului sportului românesc, Elisabeta Lipă, mai multe federații sportive naționale vor fi excluse de la finanțarea Ministerului Tineretului și Sportului, asa cum rezultă din proiectul de act normativ...
Hotărârea Înailte Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) cu referire la menținerea sechestrului instituit de DIICOT pe bunurile KMG Internațional ar putea afecta investițiile societății comerciale și planurile de dezvoltare...
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, a contractat anul acesta un împrumut bancar de 50.000 de lei pentru finanțarea campaniei electorale. Acesta a câștigat alegerile locale pentru al patrulea mandat. Conform...
Autorităţile române doresc un parteneriat public privat pe fondurile Planului Juncker pentru modernizarea rutei Constanţa – Mangalia, a spus astăzi Marius Chiper, directorul general al CFR SA. Valoarea investiţiilor este...
Înainte de a aplica la un program de finanțare din fonduri UE, trebuie făcute bine calculele, deoarece orice finanțare vine cu costuri, a spus astăzi Laurențiu Stelea, fost secretar de...
Executivul aşteaptă din partea Parlamentului precizări cu privire la sursele de finanţare necesare pentru aplicarea legii prin care se elimină plafonul maxim al indemnizaţiei lunare pentru creşterea copilului, a precizat,...
Circulaţia pe autostrada Orăştie-Sibiu se va relua în august-septembrie, după refacerea tronsonului care a fost demolat din cauza fisurilor, iar finanţarea acestor lucrări se va realiza pe garanţia de bună...
După destrămarea Iugoslaviei, la sfârşitul războiului, în 1999, pe teritoriul fostei provincii sârbe Kosovo erau în jur de 200 de moschei. Astăzi sunt peste 800, trei noi moschei ridicându-se practic...
Execuţia bugetului general consolidat la finele lui noiembrie 2015 s-a încheiat cu un excedent de 5,3 miliarde de lei, respectiv 0,76% din PIB. În aceeaşi perioadă din 2014, deficitul a...
În zilele de după atacurile teroriste ISIS de la Paris, zgârie-norii din Riad, capitala Arabiei Saudite au fost luminate în roșu – alb – albastru, în semn de solidaritate cu...
Unicredit Țiriac a obţinut în 2014 o creștere de 27% față de anul precedent, în timp ce instituția de leasing estimează pentru 2015 un volum de finanţări acordate acestui sector...
Autoritățile române nu vor reuși, cel mai probabil, să obțina un nou acord cu FMI, așa cum își doresc, înaintea alegerilor de anul viitor, consideră analiștii ING Bank România. Misiunea...
Formaţiunea premierului ungar Viktor Orban, Fidesz, l-a acuzat, azi, pe miliardarul american de origine maghiară, George Soros, că oferă sprijin financiar pentru „imigraţia ilegală necontrolată” în Ungaria. Declaraţia a venit...