Ce a DECLARAT Cezar Preda cu privire la numirea sa la șefia SIE
Vicepreşedintele PNL Cezar Preda a declarat sâmbătă că nu a existat nicio discuţie cu privire la numirea sa la şefia SIE, dar că oricine ar fi onorat să primească această...
Liviu Dragnea, politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Vicepreşedintele PNL Cezar Preda a declarat sâmbătă că nu a existat nicio discuţie cu privire la numirea sa la şefia SIE, dar că oricine ar fi onorat să primească această...
Dragnea face noi alianțe. Sau se preface. Publicam în urmă cu câteva zile un soi de informație pe Facebook potrivit căreia noul consilier al lui Liviu Dragnea este fostul general...
Președintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a comentat pe pagina sa de Facebook proiectul de lege al deputatului PSD, Tudor Ciuhodaru. „Iată o nouă confirmare că PSD rămâne inamicul principal...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi-a împins partidul într-o legătură specială cu Israelul. În febra campaniilor electorale pentru alegerile locale şi parlamentare din 2016, alegeri de care atârna soarta liderului PSD...
Site-ul Rise Project a publicat o un clip video care anunță noi dezvăluiri care vor arăta unde duc oamenii de afaceri și politicenii controversați sume importante de bani, iar ancheta...
USR propune şapte măsuri de transparentizare a activităţii Parlamentului, pentru a facilita accesul cetăţenilor la informaţii. Cele şapte propuneri vizează înregistrarea şi transmiterea live video a tuturor şedinţelor comisiilor parlamentare,...
Liviu Dragnea a fost toboşar în timpul facultăţii, într-o formaţie compusă din trei membri, a dezvăluit ziarul Adevărul. Colegii de trupă şi de facultate au fost acţionari majoritari ai societăţii...
Președintele PSD Liviu Dragnea îi propune președintelui Klaus Iohannis să inițieze consultări cu partidele politice. PSD consideră că România trebuie să își exprime o poziție fermă pentru susținerea principiului egalității...
Consilierul personal pe probleme de macro-economie al fostului premier Victor Ponta, economistul Cristian Socol, ar putea fi propus de coaliţia de guvernare pentru postul de viceguvernator BNR. Coaliţia de guvernare...
Localnicii dintr-o staţiune de la malul Atlanticului au povestit ce face Liviu Dragnea când merge acolo Rise Project a mers pe urmele afacerilor din Brazilia ale unui milionar român care...
Surse apropiate premierului Sorin Grindeanu au relatat EVZ că prim-ministrul se „consultă periodic” cu fostul premier PSD Victor Ponta, pe teme legate de guvernare şi politică externă. Întâlnirile sunt solicitate...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat ieri la Parlament, referitor la vacantarea postului lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE, că îşi asumă pentru toată lumea „scăparea” că această...
Într-un mesaj scurt și la obiect, îndrăgita actriță Oana Pellea comentează pe seama promisiunilor fără acoperire făcute de politicienii aflați la putere Redăm, mai jos, mesajul integral al Oanei Pellea...
O investigație Rise Project îl acuză pe președintele PSD Liviu Dragnea că și-ar ascunde o impresionantă avere într-un orășel turistic din Brazilia. EvZ vă invită să vă spuneți părerea. Citește...
Senatorul PNL Răducu Filipescu a depus la Parlament o propunere legislativă prin care funcţionarii publici să nu mai fie suspendaţi din funcţie dacă sunt trimişi în judecată pentru infracţiuni de...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat miercuri că susţine mai multe iniţiative legislative, printre care şi una a liberalilor. Întrebat cum vede proiectul de lege depus de liberali care...
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost întrebat în Parlament dacă este un "dictator", după ce i s-a reproşat în partid că ia deciziile de unul singur. Liviu Dragnea a spus...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a spus că președintele Klaus Iohannis trebuie să înceapă o discuție cu privire la numirea directorului Serviciului de Informații Externe, informează Agerpres. "Cred că preşedintele...
Lia Olguța Vasilescu a reacționat la criticile din ultima perioadă ale lui Victor Ponta la adresa PSD. Olguța Vasilescu spune că reacțiile de acest gen nu trebuie să apară în...
Într-o conferință de presă susținută la Parlament, președintele Camerei Deputaților a fost întrebat de mai multe ori despre afaceri și proprietățile pe care le-ar avea în Brazilia și despre legătura...