Liviu Dragnea

Politican român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

După ce A CRITICAT NATO, Dragnea ÎL FELICITĂ PE TRUMP. Mesajul său marchează un MOMENT ISTORIC

După ce A CRITICAT NATO, Dragnea ÎL FELICITĂ PE TRUMP. Mesajul său marchează un MOMENT ISTORIC

”Îl felicit sincer pe Președintele Statelor Unite ale Americii, domnul Donald Trump, pentru efortul pe care îl face pentru normalizarea planetei și stabilirea unor garanții solide de securitate împotriva pericolului...

ALERTĂ! Inflația, la cel mai ridicat nivel. Clasa politică reacționează DUR la adresa lui Dragnea și Dăncilă

ALERTĂ! Inflația, la cel mai ridicat nivel. Clasa politică reacționează DUR la adresa lui Dragnea și Dăncilă

Fostul premier Victor Ponta a avut un mesaj dur după apariția datelor INS, care arată că rata inflației a urcat în luna mai la 5,41%, cel mai înalt nivel din...

Liviu Dragnea, în CORZI după declarațiile controversate. CNA s-a AUTOSESIZAT

Liviu Dragnea, în CORZI după declarațiile controversate. CNA s-a AUTOSESIZAT

„Liviu Dragnea a făcut afirmații grave, pentru care nu a adus niciun fel de dovezi, iar moderatorul emisiunii nu a intervenit în niciun fel pentru a echilibra situația”, arată Dorina...

Ca să-l suspende pe Iohannis, PSD așteaptă „greșeala fatală”

Ca să-l suspende pe Iohannis, PSD așteaptă „greșeala fatală”

Este pentru prima oară când președintele PSD Liviu Dragnea admite public că este de acord cu o suspendare din funcție a lui Klaus Iohannis. Până acum, el a declarat în...

PNL mizează pe condamnarea lui Dragnea pentru răsturnarea Guvernului

PNL mizează pe condamnarea lui Dragnea pentru răsturnarea Guvernului

Încă din 12 martie, președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că liberalii vor depune în Parlament o moțiune de cenzură atunci când vor avea „cele mai mari șanse” să răstoarne...

Dragnea a fost PUS LA COLȚ de un jurnalist al Antenei 3! ACUZAȚII DURE chiar din INTERIOR

Dragnea a fost PUS LA COLȚ de un jurnalist al Antenei 3! ACUZAȚII DURE chiar din INTERIOR

Radu Tudor a declarat în cadrul emisiunii sale, „Punctul de Întâlnire” că, în urma afirmațiilor despre NATO și UE ale lui Liviu Dragnea, are serioase semne de întrebare în legătură...

Liberalii atacă PSD cu “taxa Dragnea”

Liberalii atacă PSD cu “taxa Dragnea”

“Doar intr-o luna salariile au fost taiate cu 0.2% fata de luna precedenta”, susţine liberalul, citat de portalul www.b1.ro. În aceeaşi lună, aprilie, în timp ce salariile au crecut cu...

Călinescu îi desfiinţează pe Dragnea dar e de acord cu el într-un sens: „Nu prea avem preşedinte iar opoziţie deloc”

Călinescu îi desfiinţează pe Dragnea dar e de acord cu el într-un sens: „Nu prea avem preşedinte iar opoziţie deloc”

Vă redăm postarea integrală a cunoscutului actor Florin Călinescu: "Livulica, cu cât o sa faci adunările astea ale tale mai dese şi mai mari, cu atât şi scăderile vor fi...

De ce a fost Mitingul PSD un semieșec. România lui Cristoiu

De ce a fost Mitingul PSD un semieșec. România lui Cristoiu

Reamintesc faptul că, spre deosebire de optimiștii sinceri sau contracost din presă, eu nu cred în retragerea SRI în cazarmă. Cred că implicarea SRI în politică prin intermediul DNA a...

ATAC la vârful Guvernului. Dragnea va PRIMI MAREA LOVITURĂ înainte de SENTINȚĂ. Orban a CONFIRMAT OFENSIVA

ATAC la vârful Guvernului. Dragnea va PRIMI MAREA LOVITURĂ înainte de SENTINȚĂ. Orban a CONFIRMAT OFENSIVA

Orban a anunțat că este posibil să existe anumite modificări pe textul actual al documentului înaintat de PNL. „Am aprobat de principiu textul moţiunii de cenzură, el va fi practic...

Reacție DE ULTIMĂ ORĂ a lui Orban, după acuzațiile lui Dragnea! RĂZBOIUL POLITIC de-abia a început: „Să se apuce de deratizare”

Reacție DE ULTIMĂ ORĂ a lui Orban, după acuzațiile lui Dragnea! RĂZBOIUL POLITIC de-abia a început: „Să se apuce de deratizare”

Ludovic Orban a făcut referire la declarațiile lui Liviu Dragnea, care a declarat că NATO și UE ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru că au finanțat parțial statul paralel. „Pozițiile...

Planul SECRET al PNL. Cum vrea ORBAN să BLOCHEZE planul lui DRAGNEA

Planul SECRET al PNL. Cum vrea ORBAN să BLOCHEZE planul lui DRAGNEA

„Îndrăznim şi noi să avem amendamente, de regulă amendamente care sunt solicitate din zona asociaţiilor profesionale din justiţie sau amendamente pe care le-am gândit noi şi Dragnea înţelege prin susţinerea...

CSM a declanșat VERIFICĂRILE privind DECLARAȚIILE lui Liviu Dragnea privind posibila afectare a independenței SISTEMULUI judiciar

CSM a declanșat VERIFICĂRILE privind DECLARAȚIILE lui Liviu Dragnea privind posibila afectare a independenței SISTEMULUI judiciar

COMUNICAT    privind poziția publică a Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii referitoare afirmațiile domnului Nicolae Liviu Dragnea, președintele Camerei Deputaților "Urmarea a afirmațiilor făcute în spațiul public...

RĂZBOI TOTAL între DIICOT și Dragnea. Mutare de ULTIMĂ ORĂ. „Dacă nu mor, nu mă vor ÎNVINGE”

RĂZBOI TOTAL între DIICOT și Dragnea. Mutare de ULTIMĂ ORĂ. „Dacă nu mor, nu mă vor ÎNVINGE”

Conform ultimelor informații, vor fi depuse două sesizări la forul magistraților: una care vizeaza apărarea reputației procurorilor care se ocupă de dosarul Dăncilă și alta referitoare la un atac la...

RĂZBOI în toată regula între Ludovic Orban şi Guvernul Dăncilă. Atacuri cu lovituri dure între lideri de partide.

RĂZBOI în toată regula între Ludovic Orban şi Guvernul Dăncilă. Atacuri cu lovituri dure între lideri de partide.

Eventuala modificare a Codului Penal şi a celui de Procedură Penală prin Ordonanţă de Urgenţă ar fi absurdă, a declarat, luni, la RFI, liderul PNL, Ludovic Orban. El a spus...

Liviu Dragnea a aflat cine este în spatele plângerii făcute de Ludovic Orban împotriva premierului: “Este o comandă de la Klaus Iohannis”

Liviu Dragnea a aflat cine este în spatele plângerii făcute de Ludovic Orban împotriva premierului: “Este o comandă de la Klaus Iohannis”

„Nu știu dacă merge mai departe, dar este o comandă foarte fermă. Nu degeaba a fost pus Horodniceanu interimar. Sper să nu fie niciun procuror să riște așa mult să...

Dragnea îl ameninţă pe Iohannis cu suspendarea: “Se poate ajunge la orice”

Dragnea îl ameninţă pe Iohannis cu suspendarea: “Se poate ajunge la orice”

"Eu am spus ieri (sâmbătă - n.r.), şi nu numai eu, mai mulţi au spus că noi suntem hotărâţi să mergem până la capăt şi cu normalizarea legilor justiţiei şi...

APARIȚIE SURPRINZĂTOARE la MITINGUL PSD. Cum a venit îmbrăcata IUBITA președintelui PSD, Liviu Dragnea - FOTO

APARIȚIE SURPRINZĂTOARE la MITINGUL PSD. Cum a venit îmbrăcata IUBITA președintelui PSD, Liviu Dragnea - FOTO

Îmbrăcată în alb complet, din cap până în picioare, alături de alte femei din PSD, inclusiv de Rovana Plumb și premierul Viorica Dăncilă, Irina Tănase, iubita lui Liviu Dragnea, a...

AUDIENȚE. Ce post de televiziune a SPART TOPURILE difuzând MITINGUL PSD

AUDIENȚE. Ce post de televiziune a SPART TOPURILE difuzând MITINGUL PSD

Cifrele de audiențe arată un interes mai mare la nivel național și la orașe, unde Antena 3 și România TV au avut locurile doi și trei, imediat după Pro TV....