Liviu Dragnea

Politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.

A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.

A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.

În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.

După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.

A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.

Liviu Dragnea, despre DISCUȚIA ISTORICĂ pe care a avut-o cu Benjamin Netanyahu la Ierusalim: „Este o dorință legitimă”

Liviu Dragnea, despre DISCUȚIA ISTORICĂ pe care a avut-o cu Benjamin Netanyahu la Ierusalim: „Este o dorință legitimă”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi seara că premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a salutat discuțiile avute în România în privința mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. „Premierul...

Acuzațiile lui Dragnea la adresa lui Klaus Iohannis: „Cei îngroziți au făcut ORICE pentru a-l influența”

Acuzațiile lui Dragnea la adresa lui Klaus Iohannis: „Cei îngroziți au făcut ORICE pentru a-l influența”

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că i s-a părut exagerat faptul că Klaus Iohannis le-a cerut judecătorilor CCR să nu se grăbească să dea un verdict în ceea ce...

DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Dragnea a fost la mare cu o mașină cu ITP-ul EXPIRAT! Ce PEDEAPSĂ riscă șeful PSD

DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Dragnea a fost la mare cu o mașină cu ITP-ul EXPIRAT! Ce PEDEAPSĂ riscă șeful PSD

Informații incredibile ies la iveală, după ce președintele PSD, Liviu Dragnea și-a declarat nemulțumirea că nu a putut să achite taxa de pod prin SMS, făcând public bonul pe acre...

Ședință de GRADUL ZERO în biroul lui Dragnea. Discuția poate avea un efect MAJOR asupra României

Ședință de GRADUL ZERO în biroul lui Dragnea. Discuția poate avea un efect MAJOR asupra României

După mai multe episoade tensionante între reprezentanții BNR și Guvernul României, aceștia au decis să se întâlnească pentru a discuta problemele de ordin financiar din România. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu...

Dragnea n-a uitat de Ziua Mondială a Libertății Presei. Mesaj cu TÂLC al liderului PSD

Dragnea n-a uitat de Ziua Mondială a Libertății Presei. Mesaj cu TÂLC al liderului PSD

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis un mesaj jurnaliștilor, de Ziua Mondială a Libertății Presei. Liderul PSD crede că democrația nu poate exista fără o presă liberă, dar libertatea înseamnă...

Ponta devoalează MISTERUL mașinii care NU apare în declarația de avere a lui Dragnea. De unde este BMW-ul condus de șeful PSD

Ponta devoalează MISTERUL mașinii care NU apare în declarația de avere a lui Dragnea. De unde este BMW-ul condus de șeful PSD

Victor Ponta face o nouă dezvăluire despre Liviu Dragnea, după ce liderul PSD a fost acuzat că ar conduce un BMW care nu apare în declaraţia sa de avere. Deputatul...

Fumează Isărescu pipa păcii cu PSD?

Fumează Isărescu pipa păcii cu PSD?

Premierul Viorica Dăncilă și guvernatorul BNR Mugur Isărescu încearcă, joi, să găsească cea mai bună variantă de colaborare după ce social-democrații au acuzat deschis banca centrală că le sabotează guvernarea....

Proiect ținut la secret: Lista scurtă a schimbărilor pregătite de Guvern în legea pensiilor

Proiect ținut la secret: Lista scurtă a schimbărilor pregătite de Guvern în legea pensiilor

Guvernul ia în calcul să introducă în calculul pensiei toate categoriile de venituri obținute de salariați înainte de anul 2001, precum prime, sporuri și veniturile suplimentare obținute prin „acord global”....

Conferința lui Iohannis a produs AGITAȚIE în PSD. Se cere un MITING de PROPORȚII

Conferința lui Iohannis a produs AGITAȚIE în PSD. Se cere un MITING de PROPORȚII

Poza oferită de Liviu Dragnea celor care îl urmăresc pe rețelele de socializare nu a fost primită cu zâmbete și de Liviu Pleșoianu. Deputatul Liviu Pleşoianu i-a lansat şefului PSD...

14 MAI. ZIUA în care Dragnea s-ar putea întâlni cu Trump. Jurnalistul Florian Bichir devoalează care este  MOTIVUL

14 MAI. ZIUA în care Dragnea s-ar putea întâlni cu Trump. Jurnalistul Florian Bichir devoalează care este MOTIVUL

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat marţi că, în luna mai ar putea călători la Ierusalim, în Israel, unde SUA îşi mută ambasada de la Tel Aviv. Noul sediu...

Liviu Dragnea a DEZVĂLUIT ce face în mașină cu prietena lui, când se află la drum lung

Liviu Dragnea a DEZVĂLUIT ce face în mașină cu prietena lui, când se află la drum lung

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a dezvăluit ce face în mașină cu iubita lui, Irina, când sunt la drum lung. Într-o postare pe Facebook, Dragnea le-a mulțumit agenților de la Poliția...

Dragnea a RĂBUFNIT de 1 mai: Este INADMISIBIL așa ceva!

Dragnea a RĂBUFNIT de 1 mai: Este INADMISIBIL așa ceva!

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, s-a adresat autorităților prin rețeaua de socializare Facebook, după ce liderul PSD a primit mai multe mesaje care semnalau probleme la Fetești. Liviu Dragnea a...

PRIMUL SONDAJ despre referendumul pentru familie. Ce au răspuns românii la întrebarea  „Dumneavoastră personal veți participa la vot la un astfel...”

PRIMUL SONDAJ despre referendumul pentru familie. Ce au răspuns românii la întrebarea „Dumneavoastră personal veți participa la vot la un astfel...”

Mihai Gâdea a prezentat în Sinteza Zilei primul sondaj despre referendumul pentru familie. Sondajul realizat de Avangarde, în perioada 10.04-26.04, volumul eșantionului: 1350 de persoane de 18 ani și peste....

Dragnea: Iohannis a încălcat o lege nescrisă / Scandalul ambasadei din Israel

Dragnea: Iohannis a încălcat o lege nescrisă / Scandalul ambasadei din Israel

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat în seara în care s-a întors din Israel că în România a funcționat o „lege nescrisă” respectată inclusiv de fostul președinte Traian Băsescu și...

Președintele Israelului, Reuven Rivlin pe Twitter: Aștept să urez bun venit și ambasadei lor(României) la Ierusalim!

Președintele Israelului, Reuven Rivlin pe Twitter: Aștept să urez bun venit și ambasadei lor(României) la Ierusalim!

Nu s-au stins încă ecourile vizitei premierului Viorica Dăncilă în Israel. Președintele Israelului, Reuven Rivlin a scris pe Twitter: #România este unul dintre cei mai buni prieteni ai noștri în...

Mesajul în ROMÂNĂ al președintelui israelian Rivlin. „Așteptăm cu bucurie mutarea Ambasadei la Ierusalim”

Mesajul în ROMÂNĂ al președintelui israelian Rivlin. „Așteptăm cu bucurie mutarea Ambasadei la Ierusalim”

Președintele Israelului a postat, pe pagina personală de Twitter, un mesaj în urma vizitei intreprinse de Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea în Israel. Reuven Rivlin s-a adresat celor care îl...

Dragnea și Dăncilă, despre rolul VITAL al VETERANILOR de RĂZBOI: „Au luptat să fim noi LIBERI”

Dragnea și Dăncilă, despre rolul VITAL al VETERANILOR de RĂZBOI: „Au luptat să fim noi LIBERI”

Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă au transmis un mesaj cu ocazia Zilei Veteranilor de Război, ambii precizând că România nu ar fi existat fără sacrificiile celor care au crezut...

EXPLOZIV! Dăncilă a vrut să își prezinte DEMISIA. Dragnea a recurs la AMENINȚĂRI

EXPLOZIV! Dăncilă a vrut să își prezinte DEMISIA. Dragnea a recurs la AMENINȚĂRI

Ipoteză-bombă lansată în spațiul public de editorialistul EVZ, Rareș Bogdan. Acesta susține că Viorica Dăncilă a dorit să își depună demisia, lucru refuzat de șeful său, Liviu Dragnea. În urma...

Dezvăluire din Israel: Înțelegerea despre care Dăncilă - Dragnea - Meleșcanu nu au suflat o vorbă la București

Dezvăluire din Israel: Înțelegerea despre care Dăncilă - Dragnea - Meleșcanu nu au suflat o vorbă la București

Guvernul israelian a postat, vineri, pe contul său oficial de Facebook, un anunț potrivit căruia în „lunile următoare" va avea loc, la București, o reuniune comună a guvernelor României și...

Scenariu: PSD îl va suspenda pe Iohannis. Referendum de demitere în mai-iunie

Scenariu: PSD îl va suspenda pe Iohannis. Referendum de demitere în mai-iunie

Refuzul președintelui Klaus Iohannis de revocare din funcție a procurorului-șef DNA, Laura Codruța Kovesi, dublat de solicitarea adresată vineri premierului PSD Viorica Dăncilă de demisie din funcție, a readus în...