C.T. Popescu: FIREA a simțit că DRAGNEA vrea să-i pună JUVĂȚUL de GÂT
Cristian Tudor Popescu crede că Dragnea are șanse să câștige războiul cu Gabriela Firea, însă cu pierderi atât de mari, încât va semăna mai mult cu o înfrângere. „Doamna Firea...
Liviu Dragnea, politician român, născut pe 28 octombrie 1962 la Gratia, județul Teleorman.
A absolvit Institutul Politehnic din București, facultatea de Transporturi.
A intrat în politică la PD, apoi a trecut la PSD. A fost consilier local la Turnu Măgurele, prefect și apoi președinte al CJ Teleorman, apoi secretar general al PSD și ministru de Interne și al Dezvoltării, parlamentar și vicepremier.
În mai 2015 a fost condamnat pentru fraude la Referendumul pentru suspendarea președintelui Traian Băsescu, iar în iunie 2018 a fost condamnat cu executare în dosarul angajărilor fictive la Protecția Copiilor, fiind încarcerat la Rahova.
După ieșirea din închisoare a fost apropiat de Alianța pentru Patrie, dar în august-septembrie 2022 între Dragnea și Codrin Ștefănescu, cel care conduce formațiunea, a apărut o ruptură definitivă.
A fost căsătorit cu Bombonica Dragnea, de care a divorțat în 2015, apoi a avut o relație de notorietate publică cu fosta sa secretară, Irina Tănase.
Cristian Tudor Popescu crede că Dragnea are șanse să câștige războiul cu Gabriela Firea, însă cu pierderi atât de mari, încât va semăna mai mult cu o înfrângere. „Doamna Firea...
Joi, la emisiunea „Punctul de întâlnire” difuzată de Antena3, Mircea Geoană a afirmat, că este posibil ca, pe fondul unei nemulțumiri de o anumită nătură, politică sau de orgolii, Gabriela...
Ședința coaliției de guvernare, de joi, a fost precedată de întâlniri la vârf între liderii celor două formațiuni, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu. Nici nu s-a pus în discuție...
Iată că săraca opoziție, disperată să câștige voturi doar lovind în Dragnea și lăudând Statul Paralel nu mai are loc de pesediști. O nouă gălceavă, cu acuzații de tăieri de...
Cabinetul Dăncilă a modificat, printr-o Hotărâre de Guvern, legislaţia în domeniul înregistrării animalelor pentru a fi despăgubiţi şi proprietarii suinelor neînregistrate în Sistemul național de identificare, ceea ce contravine normelor...
Marţi, 4 septembrie 2018, Gabriela Firea a fost invitată lui Ionuţ Cristache la România 9, de pe TVR 1. Subiectul dialogului: Conflictul, iute devenit război în toată regula, între Gabriela...
Pentru că războiul dintre Gabriela Firea și Liviu Dragnea nu se potoleşte, Codrin Ştefănescu intervine şi lansează un mesaj către primarul general al Capitalei în care îi sugerează să se...
Liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, s-au întâlnit, de urgență, în biroul președintelui Camerei Deputaților. Pe agenda discuţiilor s-ar putea afla subiectul legat de candidatul unic la...
Conform postului de televiziune Antena 3, liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, au o şedinţă joi, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor. Conform sursei citate, pe agenda discuţiilor...
Miercuri, site-ul Olt Alert a publicat un atac extrem de dur la adresa lui Darius Vâlcov, lansat de fostul viceprimar al Slatinei. Este o premieră prin prisma faptului că site-ul...
Gabriela Firea, primarul Capitalei, a dezvăluit că liderul PSD, Liviu Dragnea, ar putea da o OUG privind amnistia și grațierea oricând, dar că preferă să își păstreze asul din mânecă....
Liviu Dragnea primește încă o lovitură „sub centură”. Organizația PSD Ilfov a anunțat că o sprijină pe Gabriela Firea în conflictul actual, cu liderul PSD. Oragnizația PSD Ilfov a anunțat...
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, intervine în conflictul dintre primarul Capitalei Gabriela Firea și liderul PSD Liviu Dragnea, după ce a fost dat afară din partid. Edilul din Iași, Mihai Chirica,...
Războiul total dintre Liviu Dragnea și Gabriela Firea cutremură din temelii principalul partid de guvernământ. În timp ce primarul Bucureștiului nu mai contenește cu acuzațiile de o gravitate extremă, proferate...
Invitată în studioul Antena 3, primarul Capitalei, Gabriela Firea, face dezvăluiri despre liderul PSD, Liviu Dragnea. „Dl Dragnea vinde o himeră, le spune unor oameni de afaceri, politicieni, care speră,...
Liderul social-democraților, Liviu Dragnea, s-a întâlnit miercuri cu directorul companiei austriece OMV, Rainer Seele, cel care a fost de curând decorat de Vladimir Putin. Întâlnirea a avut loc în biroul...
Invitată în studioul Antena 3, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că e convinsă că liderul PSD, Liviu Dragnea, o spionează prin diferite persoane din partid. „M-aș fi așteptat ca...
În războiul cu Liviu Dragnea, Gabriela Firea are un aliat de nădejde. Este vorba de nașul de cununie, Gigi Becali. Finanțatorul FCSB s-a dezlănțuit pur și simplu la adresa președintelui...
Doamnele de fier din PSD au pornit un atac devastator împotriva actualului lider al partidului. Mai întâi Ecaterina Andronescu, iar acum Gabriela Firea fac dezvăluiri de-a dreptul uluitoare despre Liviu...
Deputatul PSD Răzvan Rotaru consideră că preşedintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, ar trebui să facă un pas în spate şi se declară nemulţumit că în calitate de parlamentar nu...