Ponta merge mai departe. Cât ne va costa?
Votul de ieri din Camera Deputaților arată că Ponta are în spate o majoritate confortabilă pe care liberalii, după șase luni cu Iohannis la Cotroceni, nu au fost în stare...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Votul de ieri din Camera Deputaților arată că Ponta are în spate o majoritate confortabilă pe care liberalii, după șase luni cu Iohannis la Cotroceni, nu au fost în stare...
Mă feresc să vorbesc despre dosare penale, chiar și după soluționare, cu atît mai mult cînd se află în faza de instrucție, pentru că știu cît de mult poți greși...
Parlamentul a respins cu un scor zdrobitor cererea DNA de începere a urmăririi penale împotriva lui Victor Ponta. Divizia Presă a Binomului SRI-DNA s-a năpustit asupra Parlamentului cu deja obositele...
Deputatul UNPR Marin Anton s-a prezentat, marţi, pentru a doua oară la DNA, fără a dori să precizeze în ce calitate şi în ce dosar. După ce în cursul zilei...
Ambasada Olandei la Bucureşti a transmis, în urma votului din Camera Deputaţilor, că Olanda crede cu tărie că toţi oamenii sunt egali în faţa legii, apreciind că "evoluţiile recente din...
Avocata premierului Victor Ponta, Loredana Radu, s-a prezentat astăzi la DNA pentru a studia dosarul în care acesta este urmărit penal de procurori. Potrivit Agerpres, Loredana Radu s-a prezentat la...
Co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, după ce deputaţii au decis că Victor Ponta nu poate fi urmărit penal, că premierul este laş şi a comandat majorităţii PDL pentru a...
Ambasada SUA precizează că, așa cum a spus anterior, nu comentează cazuri individuale. „Orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe,...
Judecătorul Horaţius Dumbravă îi cere premierului Victor Ponta, printr-o scrisoare deschisă, să renunţe la imunitatea parlamentară privind cererea procurorului general referitoare la declanşarea urmăririi penale. Dumbravă este membru CSM. ...
Ziua de duminică, 7 iunie 2015, m-a convins încă o dată că Sloganul Un altfel de a face politică, slogan cu care Rața mecanică a fost instalată la Cotroceni de...
Milionarul a fost încarcerat, aseară, la Penitenciarul din Timișoara. Avocații lui Tender au declarat că vor contestat „decizia aberantă”, care le-a trimis clientul după gratii. Ei spun că vor face...
Destinul are un mod interesant de a aranja lucrurile cu foarte mult tâlc. Luni, Traian Băsescu a câştigat încă un proces cu Dan Voiculescu. Unul care îşi are originea în...
Specialiștii au analizat, pentru „Evenimentul zilei”, posibilele consecințe ale deciziei premierului de a rămâne în fruntea Guvernului, în ciuda faptului că DNA a început urmărirea penală împotriva sa pentru o...
Un eveniment mai puțin prizat de către presa română a trecut neobservat printre chemări la DNA și crize de guvern: secretarul Pentagonului, Ash Carter, a declarat că relația cu Rusia...
Fostul consilier prezidențial Sebastian Lăzăroiu a revenit în paginile „Evenimentului zilei” cu o nouă rubrică. În fiecare marți puteți citi diagnosticul pe care „Chirurgul politic” îl pune pe cele mai...
Judecătorii au decis, ieri, că acuzațiile fostului șef al statului, la adresa președintelui fondator al PC, că vrea să controleze Justiția, nu au fost defăimătoare După trei ani de procese,...
Camera Deputaților, altfel spus, Parlamentul României, e chemat marți, 9 iunie 2015, să răspundă cererii DNA de începere a urmării penale împotriva lui Victor Ponta. Ne aflăm în fața unui...
Chiar şefii sistemului de Justiţie poartă răspunderea pentru presiunea politică asupra Justiției şi pentru erodarea credibilităţii publice în lupta anticorupţie. Şi chemarea ca publicul să facă zid în jurul Justiției,...
Premierul Victor Ponta refuză să-și dea demisia din fruntea Guvernului. El a subliniat că nu va face "justiţie la televizor" şi că nu va demisiona deoarece deşi acest gest de...
Fostul preşedinte Traian Băsescu a câştigat definitiv, la Curtea de Apel Bucureşti, procesul în care a fost dat în judecată de Dan Voiculescu, pentru afirmaţiile făcute de şeful statului în...