dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

DNA cere prelungirea arestului preventiv pentru Sorin Oprescu

DNA cere prelungirea arestului preventiv pentru Sorin Oprescu

Tribunalul Bucureşti judecă astăzi o cerere a procurorilor DNA de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului preventiv pentru Sorin Oprescu, în dosarul în care acesta este acuzat de...

În urmă cu 7 ani. Scutaru și Motreanu și-au pavat drumul spre Parlament cu chinezării de 400.000 de euro

În urmă cu 7 ani. Scutaru și Motreanu și-au pavat drumul spre Parlament cu chinezării de 400.000 de euro

Doi demnitari ai PNL au ajuns în plasa DNA, după ce un coleg de coaliție i-a denunțat. Sute de mii de euro au ajuns la o firmă din China care...

DNA vrea 7 ani pentru Gruia Stoica

DNA vrea 7 ani pentru Gruia Stoica

Procesul GFR se apropie de final. Peste cinci săptămâni va mai fi audiat un martor și ascultată o înregistrare după care judecătorii vor rămâne în pronunțare Milionarul Gruia Stoica s-a...

Liberalii au văzut 12.000 de protestatari

Liberalii au văzut 12.000 de protestatari

Moțiunea de cenzură și mitingul au avut efect de bumerang pentru PNL. Ei au fost criticați de opinia publică pentru un nou demers eșuat, ba chiar au fost acuzați de...

Imperiul de milioane al lui Semenescu, cel care a dat șpagă pentru scumpirea apei reci

Imperiul de milioane al lui Semenescu, cel care a dat șpagă pentru scumpirea apei reci

Firmele controlate de Ovidiu-Traian Semenescu, anchetat de DNA pentru că a dat mită consilierilor locali ca să se scumpească apa în București, își au sediul în două clădiri din Capitală....

Sondaj INSCOP: Armata rămâne cea mai populară instituţie în rândul românilor cu o cotă de 73,8%

Sondaj INSCOP: Armata rămâne cea mai populară instituţie în rândul românilor cu o cotă de 73,8%

Românii nu mai au la fel de multă încredere în justiţie. Potrivit unui sondaj INSCOP realizat la comanda Adevărul, DNA şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au înregistrat o...

Kovesi dă cărţile pe faţă. Cea mai puternică femeie din România vorbeşte despre micile plăceri ale vieţii de zi cu zi, feminism şi fericire | INTERVIU

Kovesi dă cărţile pe faţă. Cea mai puternică femeie din România vorbeşte despre micile plăceri ale vieţii de zi cu zi, feminism şi fericire | INTERVIU

Şefa Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kovesi, desemnată una dintre cele mai puternice femei din România, vorbeşte într-un interviu acordat revistei Psychologies despre omul din spatele imaginii dure pe care...

PULSUL PLANETEI. România a scos din faliment Republica Moldova

PULSUL PLANETEI. România a scos din faliment Republica Moldova

Studii financiare multiple arătau că Republica Moldova se îndreaptă invariabil spre încetarea de plăți, până la sfârșitul acestui an.  Evenimentele de la Chișinău, instabilitatea politică, corupția endemică și șubrezenia coaliției...

Cum ne recuperăm banii furați de Apa Nova

Cum ne recuperăm banii furați de Apa Nova

Dacă toți bucureștenii și prahovenii păgubiți de mărirea nejustificată a tarifelor la apă, de 17 ori, ar da în judecată Apa Nova, compania ar fi nevoită să pună lacătul pe...

Vremea întrebărilor cu Robert Turcescu. Preotul greco-catolic Chris Terheș, mesaj de peste Ocean: „Sunt probleme cu independența judecătorilor și cu modul cum se fac anchetele"

Vremea întrebărilor cu Robert Turcescu. Preotul greco-catolic Chris Terheș, mesaj de peste Ocean: „Sunt probleme cu independența judecătorilor și cu modul cum se fac anchetele"

Preotul greco-catolic Chris Terheș, stabilit de 13 ani în SUA, este liderul „Romanian Community Coalition”, cea mai largă coaliție a românilor- americani, apărută odată cu „Marțea Neagră” când Parlamentul a...

Mai multe persoane care sunt implicate în domeniul dreptului de muncă al imigranților, în vizorul procurorilor DNA

Mai multe persoane care sunt implicate în domeniul dreptului de muncă al imigranților, în vizorul procurorilor DNA

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, asupra unor persoane implicate...

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce s-a amînat Procesul Referendumului  cu două luni? Pentru ca Liviu Dragnea să poată fi monitorizat de Binomul SRI-DNA!

ROMÂNIA LUI CRISTOIU. De ce s-a amînat Procesul Referendumului cu două luni? Pentru ca Liviu Dragnea să poată fi monitorizat de Binomul SRI-DNA!

Luni, 28 septembrie 2015, a avut loc prima ședință a procesului de la ÎCCJ al lui Liviu Dragnea. După cum era de așteptat, prima ședință s-a încheiat cu o amînare....

Ponta: Cel mai bine e ca preşedintele să nu vorbească de procese

Ponta: Cel mai bine e ca preşedintele să nu vorbească de procese

Premierul Victor Ponta a declarat luni că ar fi bine ca preşedintele Klaus Iohannis să nu vorbească despre procesele din justiţie. "Eu doar am întrebat, ştiţi foarte bine (dacă Iohannis...

Dragnea va fi ales șef la PSD după rețeta lui Ceaușescu

Dragnea va fi ales șef la PSD după rețeta lui Ceaușescu

Liviu Dragnea și-a anunțat candidatura pentru șefia PSD la Teleorman, cu 24 de ore înainte de primul termen în recursul din dosarul „Referendumul” Actualul președinte interimar al PSD, Liviu Dragnea,...

Investițiile „Stăpânului” apei reci. Semenescu dorea să-și facă televiziune din banii de șpagă de la Apa Nova

Investițiile „Stăpânului” apei reci. Semenescu dorea să-și facă televiziune din banii de șpagă de la Apa Nova

Relațiile financiare cu mass-media și consilierii locali din Capitală i-au permis lui Ovidiu-Traian Semenescu să-și ridice un imperiu de afaceri de milioane. Chiar președintele țării este un obișnuit al unui...

Daniel Savu: „Eu am atacat Sistemul foarte tare. Nu m-a pus Sistemul să candidez la președinția PSD”

Daniel Savu: „Eu am atacat Sistemul foarte tare. Nu m-a pus Sistemul să candidez la președinția PSD”

Senator PSD, fost ofițer SRI, Daniel Savu susține: „Am ajuns la „nivelul de experiență să-mi pot permite, să vreau și să pot și să fiu șef al PSD” - Dan...

Victor Ciorbea, Sorin Oprescu și legătura lor cu Nea Ghiță - din neam de hoți

Victor Ciorbea, Sorin Oprescu și legătura lor cu Nea Ghiță - din neam de hoți

Indulgența nu este o iertare a vinei, propovăduiește Biserica Creștină. Să fim indulgenți în fața bolii cu Sorin Oprescu și alți indivizi care au încălcat legea, greșind față de societate?...

Fără primarii Videanu și Oprescu, n-am fi fost furați până și la robinet! | ANTI-OPINIE

Fără primarii Videanu și Oprescu, n-am fi fost furați până și la robinet! | ANTI-OPINIE

Până la urmă, „Jos Ponta!”, „Vreau Guvernul Meu!” sau „Băse Informator!” nu sunt altceva decât încăierări menite să decidă cui i-a venit rândul să ne fure.  Două subiecte ivite în...

Tăriceanu înfiinţarea unei agenţii pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie

Tăriceanu înfiinţarea unei agenţii pentru recuperarea prejudiciilor din dosarele de corupţie

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a spus că va cere Coaliţiei de guvernare adoptarea prin Ordonanță de Urgență a unei agenții pentru recuperarea prejudiciilor din marile dosare de corupție. Declaraţia...

Acuzaţii din dosarul Apa Nova au fost plasaţi sub control judiciar

Acuzaţii din dosarul Apa Nova au fost plasaţi sub control judiciar

Costin Berevoianu, fost consilier personal al primarului general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, şi oamenii de afaceri Vlad Moisescu şi Ovidiu Semenescu vor fi plasaţi sub control judiciar în dosarul Apa...