dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Lovitură de teatru în dosarul lui Puiu Popoviciu

Lovitură de teatru în dosarul lui Puiu Popoviciu

Omul de afaceri, condamnat la 9 ani de închisoare pentru fraude cu terenurile Academiei de Ştiinţe Agronomice, ar putea scăpa de închisoare, susţin surse apropiate procesului.  Acesta îşi pune toate...

Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, trimişi în judecată. Salarii de bancheri la Partida Romilor

Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, trimişi în judecată. Salarii de bancheri la Partida Romilor

Procurorii DNA au dat publicităţii rechizitoriul prin care deputaţii Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au fost trimişi în judecată pentru fraude cu fonduri UE şi infracţiuni de corupţie. Din actul...

Un nepot de baron a pus DNA pe urmele fraudei la Evaluarea Națională. Cum l-au prins profesorii din Botoșani pe fiul primarului care a luat nota 10 cu lucrarea scrisă de altcineva

Un nepot de baron a pus DNA pe urmele fraudei la Evaluarea Națională. Cum l-au prins profesorii din Botoșani pe fiul primarului care a luat nota 10 cu lucrarea scrisă de altcineva

În urma dezvăluirilor făcute de „Evenimentul zilei” privitor la fruda de la Evaluarea Națională, aflată în atenția DNA, al cărei beneficiar a fost fiul primarului orașului Salcea, din județul Suceava,...

„Minunile” de la Evaluarea Națională, anchetate de DNA. Băiatul unui primar din Suceava a obținut nota 10 cu o lucrare scrisă de altcineva

„Minunile” de la Evaluarea Națională, anchetate de DNA. Băiatul unui primar din Suceava a obținut nota 10 cu o lucrare scrisă de altcineva

Lucrările de la Evaluarea Națională ale elevilor care au dat examenul împreună cu fiul lui Ilie Lungu, primarul din orașul Salcea, județul Suceava, au intrat în atenția DNA. Elevul Ioan...

Apa a ajuns mai scumpă decât curentul, în județul Buzău

Apa a ajuns mai scumpă decât curentul, în județul Buzău

Preţul apei potabile a transformat judeţul Buzău în teatru de război între Primărie şi Compania de Apă. DNA şi serviciile secrete riscă să fie implicate în scandal Primăria Buzău acuză...

Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au fost TRIMIŞI în JUDECATĂ de procurorii DNA

Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au fost TRIMIŞI în JUDECATĂ de procurorii DNA

Mădălin Voicu şi Nicolae Păun au fost trimişi în judecată de procurorii DNA, în dosarul privind deturnarea de fonduri europene destinate integrării sociale a romilor, informează Agerpres. Deputatul Mădălin Voicu...

100 de milioane de euro pentru combaterea corupției

100 de milioane de euro pentru combaterea corupției

Guvernul a prezentat proiectul noii Strategii Naționale Anticorupție (SNA), pentru 2016-2020 și promite să aloce 437 de milioane de lei pentru implementare. Cel puțin o pagină din acest document este...

Cine este procurorul care a ajuns şef DLAF

Cine este procurorul care a ajuns şef DLAF

Premierul Dacian Cioloş l-a numit pe procurorul DNA Marius Cătălin Văratic, care s-a ocupat de dosare precum Microsoft sau cel al fostului judecător CCR Toni Greblă, a fost numit şeful...

Întrebările la care SIE ar trebui să răspundă cît mai exact în informarea lui Klaus Iohannis despre Situația din Turcia

Întrebările la care SIE ar trebui să răspundă cît mai exact în informarea lui Klaus Iohannis despre Situația din Turcia

Nu demult, împinsă de alţii sau îmboldită de ea însăși, Codruţa Kovesi a atacat SIE, pentru că acesta nu oferă Binomului SRI-DNA informaţii despre banii din conturi şi despre averile...

Mogulul Ilie Carabulea, „spălat” în presa sibiană

Mogulul Ilie Carabulea, „spălat” în presa sibiană

Omul de afaceri Ilie Carabulea- condamnat de prima instanţă la 6 ani şi 6 luni de închisoare în dosarul ASFCarpatica şi arestat preventiv alături de fiul său pentru delapidare şi...

Medicul prins ÎN FLAGRANT LUÂND ȘPAGĂ, cu o săptămână înainte de pensionare, trimis în judecată. Ce mită a pretins

Medicul prins ÎN FLAGRANT LUÂND ȘPAGĂ, cu o săptămână înainte de pensionare, trimis în judecată. Ce mită a pretins

Medicul prins în flagrant când lua șpagă, cu o săptămână înainte de pensionare, a fost trimis în judecată. El este în arest la domiciliu. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție...

Dosarul de mită al primarului din Baia Mare. Chercheș, către denunțător: „Banii ăștia ți-i dau împrumut. O cerut DNA toate deconturile”

Dosarul de mită al primarului din Baia Mare. Chercheș, către denunțător: „Banii ăștia ți-i dau împrumut. O cerut DNA toate deconturile”

Evenimentul zilei continuă seria dezvăluirilor din dosarul de corupție, în care primarul din Baia Mare Cătălin Cherecheș a fost arestat pentru luare de mită Procurorii DNA îl acuză pe primarul...

"Dragnea, hărţuit de sistem pentru Guvernul Meu" - Reacţie dură din PSD după trimiterea în judecată a liderului social-democrat

"Dragnea, hărţuit de sistem pentru Guvernul Meu" - Reacţie dură din PSD după trimiterea în judecată a liderului social-democrat

Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ştefănescu, spune că dosarul în care Liviu Dragnea a fost trimis în judecată de DNA este "o găselniţă a sistemului". "Ştim cu toţii, cel...

REACŢIE DIN PSD. Dragnea, trimis în judecată / Vicepreşedinte: Avem încredere în Justiţie

REACŢIE DIN PSD. Dragnea, trimis în judecată / Vicepreşedinte: Avem încredere în Justiţie

Vicepreşedintele PSD Mihai Tudose a declarat, pentru EVZ, că partidul nu comentează deciziile justiţiei dar prezumţia de nevinovăţie funcţionează, după ce Liviu Dragnea a fost trimis în judecată, vineri, de...

Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul fostei sale soţii

Liviu Dragnea, trimis în judecată în dosarul fostei sale soţii

Liviu Dragnea a fost trimis în judecată, vineri, de procurorii DNA pentru instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual ăn dosarul în care este acuzat că, pe...

E GROASĂ rău cu protestele din închisori, dacă în Presă au luat ARMA ÎN MÂINI însiși COMANDANȚII UNITĂȚILOR DE LUPTĂ ALE BINOMULUI SRI- DNA! SISTEMUL RISCĂ SĂ O PIARDĂ PE RALUCA PRUNĂ!

E GROASĂ rău cu protestele din închisori, dacă în Presă au luat ARMA ÎN MÂINI însiși COMANDANȚII UNITĂȚILOR DE LUPTĂ ALE BINOMULUI SRI- DNA! SISTEMUL RISCĂ SĂ O PIARDĂ PE RALUCA PRUNĂ!

O societate se verifică în înălțarea ei către lumina civilizației moderne prin atitudinea față de pușcăriași și față de pisici. Acolo unde vei vedea pisicile rupînd-o la fugă la vederea...

Apa Nova începe modernizarea rețelei de apă din București

Apa Nova începe modernizarea rețelei de apă din București

Bucureștiul va intra într-un plan de modernizare a rețelei de apă, mai întâi cu două artere importante: Calea Floreasca și Știrbei Vodă. Dincolo de infrastructura stradală, compania Apa Nova ar...

Combaterea corupţiei în penal a ajuns la viteza de croazieră

Combaterea corupţiei în penal a ajuns la viteza de croazieră

Strategia Naţională Anticorupţie (SNA) 2016-2020 se bazează pe prioritatea interesului public, integritate, transparenţă şi voinţă politică, iar în lupta împotriva corupţiei accentul trebuie pus pe prevenţie, în condiţiile în care...

Teodosie al Tomisului şi-a scos crucea la DNA

Teodosie al Tomisului şi-a scos crucea la DNA

Înalt Prea Sfinţia Sa Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, s-a despărţit ieri de crucea arhierească pe care o poartă la gât pentru a trece prin detectorul de metale de la intrarea în...

Denunţătorul Alinei Bica, chemat să dea explicaţii la DNA de ce s-a răzgândit în privinţa delaţiunii

Denunţătorul Alinei Bica, chemat să dea explicaţii la DNA de ce s-a răzgândit în privinţa delaţiunii

Fostul consilier al Alinei Bica - denunţător în dosarul în care fosta şefă a DIICOT este acuzată că a luat mită pe vremea când se afla în funcţie pentru a-l...