Reuniune PSD la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Evenimentul Zilei îți prezintă cele mai importante evenimente ale zilei de vineri, 16 septembrie. Şedinţa de judecată de mâine de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) e prilejul...
Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.
A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.
La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.
Evenimentul Zilei îți prezintă cele mai importante evenimente ale zilei de vineri, 16 septembrie. Şedinţa de judecată de mâine de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) e prilejul...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că DNA vrea să-i compromită imaginea publică până la alegerile parlamentare. "Scopul vădit al conducerii DNA manifestat în ultima vreme este încercarea de a-mi compromite...
Primarul Braşovului George Scripcaru este urmărit penal de procurorii anticorupţie alături de fostul şef al Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Aristotel Căncescu, fostul consilier al acestuia, Gavril Matei, şi de administratorul...
Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, este acuzat de DIICOT că a pus la cale operațiunea organizată de firma de securitate BlackCube, după ce a fost trimis în judecată de procurorii...
Ultima postare pe Facebook a lui Daniel Dragomir a fost făcută luni, 12 septembrie, la ora 12,57. Simţindu-se amuzat, el a scris:”Încurca-te sunt căile Domnului…Şi mai ales ale serviciilor. Aşa,...
Procurorul-şef al DNA Laura Codruţa Kovesi susținea, pe 9 aprilie, referindu-se la acţiunile de spionaj, puse la cale de fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir şi israelienii de la „Black Cube”,...
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au admis, ieri, cererea DNA de suspendare pe o durată de 30 de zile a procedurii de dizolvare şi lichidare a...
Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir, care a fost reţinut dosarul Black Cube de către DIICOT, are mari probleme cu justiţia. El este judecat pentru trafic de influenţă, spălare a banilor...
La o lună după reţinerea celor doi cetăţeni israeleni implicaţi în scandalul Black Cube, un fost şef din Serviciul Român de Informaţii (SRI) lansa un mesaj dur la adresa şefei...
Fostul ministru de Interne, Gabriel Oprea, va fi audiat, miercuri, în Comisia juridică, în Parlament. În cazul acestuia, procurorii DNA au solicitat Senatului încuviinţarea începerii urmăririi penale pentru ucidere din...
Fostul primar al Sectorului 4, Crsitian Popescu Piedone este suspectat de noi fapte penale, constatate de Agenția Națională de Integritate (ANI). Fostului edil i se aduc acuzații de conflict de...
S-a discutat mult în aceste zile despre un Dosar DIPI de la DNA. S-au publicat și fragmente dintr-un Rechizitoriu, de regulă în chip tendențios. Divizia Presă a Binomului SRI-DNA s-a...
De câteva zile, am impresia că ”secretizare” și ”desecretizare” sunt cele mai folosite cuvinte din limba română. Evident, ele apar în multiplele dezvăluiri sau comentarii despre dosarul DIPI – Gabriel...
Alina Gorghiu, co-președintele PNL, a declarat, marți, că senatorii liberali vor vota la vedere pentru începerea urmăririi penale în cazul lui Gabriel Oprea, informează Agerpres. Ea a mai spus că...
Traian Băsescu a fost prezent luni seară în studiourile postului de televiziune România TV, unde a precizat că România dispune de un Parlament decredibilizat ca instituție. Fostul președinte al României...
Procurorii DNA vor să redeschidă un dosar în care este implicat generalul Dorelu Gavrilă Tărmureanu. Acesta este general de brigadă în rezervă la Serviciul de Telecomunicații Speciale. Cererea DNA a...
Audieri în familie. Cam așa se poate numi episodul de azi din dosarul lui Bogdan Olteanu. Procurorii DNA au decis ca părinții acestuia, precum și fosta soție, să fie audiați....
Fostul premier al României şi-a început săptămâna cu o nouă vizită la poliţie. În ciuda cerinţelor sale, Victor Ponta, aflat sub control judiciar, a obţinut doar jumătate din ce a...
Ce este acela Om de Stat? Acest titlu-distincție, acordat de percepția publică și larg recunoscut fără vreo formalitate oficială, onorează personalitățile politice care s-au evidențiat la modul superlativ în demnitățile...
Corpul de Control al Ministerului Transporturilor cere sesizarea DNA şi MAI Un Raport al Corpului de Control al Ministerului Transporturilor aruncă în aer CNADNR: auditul de siguranţă rutieră (ASR) pentru...