dna

Direcția Națională Anticorupție (DNA) este un parchet specializat în combaterea corupției, la nivel mediu și înalt, o organizație juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Instituția se ocupă cu combaterea și prevenirea infracțiunilor de corupție care au cauzat daune mai mari de 200.000 de euro sau dacă obiectul infracțiunii îl reprezintă bunuri sau sume de bani în valoare de peste 10,000 euro.

A fost înființată în anul 2002 prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002 a Guvernului României.

La înființare parchetul a fost numit Parchetul Național Anticorupție, iar între octombrie 2005 - martie 2006 a fost denumit Direcția Națională Anticorupție, ambele organizații funcționând ca o organizație autonomă pe lângă Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Modelul de organizare a DNA a fost inspirat după structuri similare din Spania, Norvegia și Belgia.

Înalta Curte a oprit JAFUL de la Nadăș. Un sat întreg fusese retrocedat illegal unor falși moștenitori

Înalta Curte a oprit JAFUL de la Nadăș. Un sat întreg fusese retrocedat illegal unor falși moștenitori

Înalta Curte de Casație și Justiție a dat sentința definitivă în controversatul dosar privind satul arădean Nadăș care a fost retrocedat, cu tot cu păşuni, fâneţe şi pădure, unor falși...

GREŞEALA din scrisoarea trimsă de KOVESI Parlamentului

GREŞEALA din scrisoarea trimsă de KOVESI Parlamentului

Mari Dragomir, a semnalat pe contul personal de Facebook o greşeală imensă comisă de Kovesi în răspunsul formulat pentru Parlamentul României. Laura Codruţa Kovesi a fost citată de către Parlamentul...

De ce refuză Kovesi să depună mărturie în Parlament

De ce refuză Kovesi să depună mărturie în Parlament

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a anunțat ieri comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 că nu va depune mărturie pentru că magistrații nu sunt obligați...

Tăriceanu o DESFIINȚEAZĂ pe Kovesi: Refuzul de a veni la comisia de anchetă este o recunoaștere involuntară că a fost la celebra întâlnire

Tăriceanu o DESFIINȚEAZĂ pe Kovesi: Refuzul de a veni la comisia de anchetă este o recunoaștere involuntară că a fost la celebra întâlnire

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că prin refuzul șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, de a se prezenta la audieri în comisia parlamentară de anchetă a alegerilor prezidențiale, se arată...

BREAKING NEWS! Magistrații au decis eliberarea condiționată a lui dan Voiculescu

BREAKING NEWS! Magistrații au decis eliberarea condiționată a lui dan Voiculescu

Cererea de eliberare condiționată, formulată de Dan Voiculescu a fost aprobată de magistrații judecătoriei Sectorului 5. Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare în dosarul Ica. Decizia...

Șefa DNA, Laura Codruța KOVESI, REFUZĂ să meargă la Comisia Parlamentară pentru alegerile din 2009, formată după dezvăluirile din serialul „Noi Suntem Statul!”

Șefa DNA, Laura Codruța KOVESI, REFUZĂ să meargă la Comisia Parlamentară pentru alegerile din 2009, formată după dezvăluirile din serialul „Noi Suntem Statul!”

Șefa DNA, Laura Codruța KOVESI, REFUZĂ să meargă la Comisia Parlamentară pentru alegerile din 2009, formată după dezvăluirile din serialul „Noi Suntem Statul!” Procrurorul-șef al Departamentului Național Anticorupție a trimis...

Elena Udrea audiată la Parchetul General unde a depus o înregistrare din interiorul DNA

Elena Udrea audiată la Parchetul General unde a depus o înregistrare din interiorul DNA

Potrivit informațiilor noastre, scriu cei de la stiripesurse, Elena Udrea a fost audiată peste jumătate de oră și a predat unui tehnician criminalist în prezența procurorului de caz telefonul care...

Presa RUSĂ prevede căderea ”Reginei”, Laura Codruța Kovesi, șefa DNA

Presa RUSĂ prevede căderea ”Reginei”, Laura Codruța Kovesi, șefa DNA

Portalul rusesc Sputnik, principalul mijloc de propagandă al Moscovei, anunță plecarea Laurei Codruța Kovesi din fruntea DNA, scriu cei de la inpolitics.ro citând ziarul rusesc. RELATAREA SPUTNIK: ”Un fapt care...

Nicolicea ANUNȚĂ că vor fi dezbateri cu privire la pragul pentru abuzul în serviciu

Nicolicea ANUNȚĂ că vor fi dezbateri cu privire la pragul pentru abuzul în serviciu

Preşedintele Comisiei juridice de la Camera Deputaţilor, Eugen Nicolicea, a declarat, astăzi, că vor fi dezbateri cu privire la pragul ce va fi stabilit pentru abuzul în serviciu, dar și...

DNA: Dan Voiculescu foloseşte o modalitate VICLEANĂde a ieşi din PENITENCIAR

DNA: Dan Voiculescu foloseşte o modalitate VICLEANĂde a ieşi din PENITENCIAR

Nu există dovezi că Dan Voiculescu ar fi redactat lucrările ştiinţifice în penitenciar, acesta fiind un "profitor al carenţelor legislative", a spus joi procurorul DNA care le-a cerut j magistraţilor...

Cum ar putea fi "IERTATĂ" Elena Udrea de către Laura Codruţa Kovesi? Iată soluţia găsită

Cum ar putea fi "IERTATĂ" Elena Udrea de către Laura Codruţa Kovesi? Iată soluţia găsită

În intervenţia telefonică a fostului preşedinte Traian Băsescu, la emisiunea "România 9", TVR1, printre altele a avut un comentariu în legătură cu procesele Elenei Udrea. Fostul preşedinte  nu a ratat...

Kovesi, chemată la AUDIERI în comisia de anchetă a prezidențialelor din 2009

Kovesi, chemată la AUDIERI în comisia de anchetă a prezidențialelor din 2009

Președintele comisiei parlamentare de anchetă a alegerilor prezidențiale din 2009, senatorul PSD Mihai Fifor, a anunțat că șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, va fi chemată la audieri miercurea viitoare. De...

Exploziv: Kovesi ii santajeaza pe americani: "Voi m-ați pus să fac asta, voi apărați-mă acum, e și vina voastră"

Exploziv: Kovesi ii santajeaza pe americani: "Voi m-ați pus să fac asta, voi apărați-mă acum, e și vina voastră"

Procurorul sef DNA Laura Codruta Kovesi i-ar santaja pe oficialii de la ambasada americana din Bucuresti, cerandu-le sa o apere in contextul in care tot mai multe abuzuri ale procurorilor...

Percheziții de amploare ale DNA în două județe

Percheziții de amploare ale DNA în două județe

Procurorii DNA efectuează percheziţii în 12 locaţii din care patru sunt sedii ale unor instituţii publice din judeţele Botoşani, Iaşi şi Neamţ? într-un dosar privind suspiciuni de fapte de corupţie...

ABUZUL ÎN SERVICIU era metoda folosită de JUSTIŢIA STALINISTĂ. Asemănarea ŞOCANTĂ cu practica procurorilor DNA. Ce a păţit un paznic care şi-a BĂTUT SOACRA

ABUZUL ÎN SERVICIU era metoda folosită de JUSTIŢIA STALINISTĂ. Asemănarea ŞOCANTĂ cu practica procurorilor DNA. Ce a păţit un paznic care şi-a BĂTUT SOACRA

Abuzul în serviciu era o metodă folosită de procurori, în anii 50, prin care îi trimiteau la închisoare pe funcţionarii pe care nu-i puteau bagă la delapidare, furt, gestionare frauduloasă...

Elena Udrea: " Nu are sens să mă mai apăr în dosarul alegerilor din 2009"

Elena Udrea: " Nu are sens să mă mai apăr în dosarul alegerilor din 2009"

Fostul ministru al MDRT, Elena Udrea a fost invitată în acestă seară la TVR1, în emisiunea "România 9" alături de jurnalistul Ion Cristoiu şi moderatorul Ionuţ Cristache unde a făcut...

Mirel Palada, despre furtuna din PSD: „Pe locuri, fiți DNA, start!”

Mirel Palada, despre furtuna din PSD: „Pe locuri, fiți DNA, start!”

Sociologul Mirel Palada apreciază că ruptura dintre premierul și președintele PSD, Sorin Grindeanu și Liviu Dragnea, atacul Gabrielei Firea la adresa propriului cabinet și intervenția fostului premier Victor Ponta au...

Cazul Horia Dumitrescu. Cum face DNA-ul dosare istoricilor!

Cazul Horia Dumitrescu. Cum face DNA-ul dosare istoricilor!

Am trăit să o văd și pe asta: Direcția Generală Anticorupție face dosare oamenilor pentru că au editat cărți! “Ziarul de Vrancea” ne-a informat că la sfărșitul lunii mai a.c.:...

Brațul Binomului. Generalul „Anaconda” reorganizează SRI cu rețeaua lui Coldea

Brațul Binomului. Generalul „Anaconda” reorganizează SRI cu rețeaua lui Coldea

Elena Istode, ofițerul despre care jurnalistul Ion Cristoiu a dezvăluit că a petrecut vacanțe de lux alături de fostul deputat Cristian Rizea, cercetat penal de procurorii DNA, este acuzată că...

FILIERA COLDEA din SRI se reorganizează prin „ANACONDA”. Braţul Binomului pune la cale salvarea ex-procurorului DNA „Portocală”. DEZVĂLUIRI INCENDIARE

FILIERA COLDEA din SRI se reorganizează prin „ANACONDA”. Braţul Binomului pune la cale salvarea ex-procurorului DNA „Portocală”. DEZVĂLUIRI INCENDIARE

Filiera Coldea din SRI impune şefi locali prin intermediul generalului de brigadă Elena Istode, zisă „Anaconda”, şefa acoperiţilor din presă, ANAF și alte instituții, cea despre care Ion Cristoiu a...