demisie

Demisie înseamnă actul prin care o persoană renunță voluntar la o funcție, un post sau o calitate pe care o deține, anunțând în mod oficial încetarea raportului de muncă, a mandatului sau a responsabilităților respective.

Termenul provine din limba latină demissio („renunțare”, „retragere”) și este utilizat în mai multe contexte:

În dreptul muncii: demisia este manifestarea unilaterală de voință a salariatului de a înceta contractul individual de muncă. Angajatul are obligația să anunțe angajatorul în scris și să respecte perioada de preaviz prevăzută de lege sau contract.

În viața politică sau publică: demisia reprezintă renunțarea la o funcție de conducere sau demnitate publică (premier, ministru, director etc.), ca gest politic, moral sau juridic.

În sens general: orice retragere voluntară dintr-o poziție sau responsabilitate asumată.

În esență, demisia este un act liber, unilateral și irevocabil, care exprimă voința persoanei de a înceta raportul juridic sau profesional în care se află.

Președintele PNL al CJ Constanța, Florin Mitroi, a demisionat: La baza deciziei mele stă o dezamăgire profundă

Președintele PNL al CJ Constanța, Florin Mitroi, a demisionat: La baza deciziei mele stă o dezamăgire profundă

Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, și-a anunțat astăzi decizia de a renunța la mandat. Potrivit acestuia, hotărârea este una voluntară și a fost luată în urma analizei contextului administrativ...

Social-democrații îi cer demisia Dianei Buzoianu. Mesajul tranșant al lui Sorin Grindeanu

Social-democrații îi cer demisia Dianei Buzoianu. Mesajul tranșant al lui Sorin Grindeanu

Social-democraţii nu o mai susțin pe Diana Buzoianu în funcţia de ministru al Mediului şi solicită înlocuirea acesteia, a declarat preşedintele PSD, Sorin Grindeanu. Grindeanu a mai spus că, dacă...

Stenograma completă a ședinței CPEx din 17 decembrie 1989. Ceaușescu acuză de trădare, demisionează, dar nu cedează

Stenograma completă a ședinței CPEx din 17 decembrie 1989. Ceaușescu acuză de trădare, demisionează, dar nu cedează

17 decembrie 1989. Timișoara este în flăcări, iar la București, în spatele ușilor închise, Nicolae Ceaușescu prezidează una dintre cele mai dramatice ședințe din istoria Partidului Comunist Român. Stenograma discuțiilor...

Grupul POT ar putea dispărea din Camera Deputaților. Opt deputați ar urma să plece din partid

Grupul POT ar putea dispărea din Camera Deputaților. Opt deputați ar urma să plece din partid

Situația formațiunilor suveraniste din Parlament se deteriorează vizibil, iar Partidul Oamenilor Tineri (POT) este cel mai afectat. După ce a intrat surprinzător în Legislativ în urma alegerilor parlamentare, fiind asociat...

Demisii la vârful PNL și PSD Constanța: Primarii sunt debusolați și de contextul acesta politic

Demisii la vârful PNL și PSD Constanța: Primarii sunt debusolați și de contextul acesta politic

Bogdan Huțucă, liderul PNL Constanța, și-a anunțat colegii că demisionează din funcție și că va asigura conducerea doar până la desemnarea unui succesor. O mutare similară are loc și la...

Guvernul Bulgariei a căzut înaintea votului pe moțiunea de cenzură, după săptămâni de proteste contra taxelor

Guvernul Bulgariei a căzut înaintea votului pe moțiunea de cenzură, după săptămâni de proteste contra taxelor

Guvernul Bulgariei condus de premierul Rosen Zhelyazkov și-a anunțat demisia, potrivit declarațiilor publicate de BNT News, în urma unor îndelungate proteste față de creșterea taxelor pentru a mări salariile bugetarilor....

Bulgaria fierbe înainte de aderarea la euro. Mii de oameni au ieșit pe străzile din Sofia și au cerut demisia guvernului

Bulgaria fierbe înainte de aderarea la euro. Mii de oameni au ieșit pe străzile din Sofia și au cerut demisia guvernului

Parlamentul Bulgariei se pregăteşte să supună votului o moţiune de neîncredere împotriva guvernului condus de premierul Rosen Jeleznikov, în contextul în care tensiunile din stradă cresc de la o zi la...

Primarul din Taraclia părăsește corabia Șor. Încă un ales local își anunță demisia. Video

Primarul din Taraclia părăsește corabia Șor. Încă un ales local își anunță demisia. Video

Republica Moldova. Primarul orașului Taraclia, Veaceslav Lupov, urmează exemplul omoloagei sale de la Orhei, Tatiana Cociu, și și-a anunțat demisia, cu un an înainte de finalul mandatului. Decizia vine la...

Demisie la Orhei. Tatiana Cociu părăsește funcția de primar după suspendarea „proiectelor sociale” ale lui Șor. Video

Demisie la Orhei. Tatiana Cociu părăsește funcția de primar după suspendarea „proiectelor sociale” ale lui Șor. Video

Republica Moldova. Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, aleasă din partea partidului Forța de Alternativă și de Salvare a Moldvei (PPFASM), formațiune politică afiliată lui Ilan Șor, și-a anunțat demisia din...

Lasconi: Moșteanu trebuie să plece din USR. Are 300.000 de euro în cont, se descurcă

Lasconi: Moșteanu trebuie să plece din USR. Are 300.000 de euro în cont, se descurcă

Elena Lasconi, fost președinte al USR, a declarat că ministrul demisionar al Apărării, Ionuţ Moşteanu, ar trebui să îşi dea demisia şi din partid. „În momentul de faţă, Ionuţ face...

Moșteanu, eroul lui Drulă. Ce l-a impresionat pe candidatul USR la Primăria Capitalei

Moșteanu, eroul lui Drulă. Ce l-a impresionat pe candidatul USR la Primăria Capitalei

Cătălin Drulă, candidat USR la Primăria Capitalei, a declarat că demisia lui Ionuț Moșteanu din funcția de ministru al Apărării reprezintă „un gest de onoare, care merită apreciat”. „A făcut...

Andrii Iermak, fostul șef de cabinet al lui Zelenski, a anunțat că se îndreaptă spre linia întâi a frontului

Andrii Iermak, fostul șef de cabinet al lui Zelenski, a anunțat că se îndreaptă spre linia întâi a frontului

Fostul șef  de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, care a demisionat după percheziția locuinței sale, a a anunțat  că se îndreaptă spre linia frontului, potrivit New York Post....

Peskov atacă Ucraina după demisia șefului de cabinet al lui Zelenski

Peskov atacă Ucraina după demisia șefului de cabinet al lui Zelenski

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat vineri că demisia lui Andrii Iermak, șeful de cabinet al președintelui Volodimir Zelenski, marchează o „criză politică profundă” în Ucraina. Declarația...

Moșteanu, prins în propriul trecut academic. Victor Ciutacu: O dovadă de impostură supremă. Exclusiv

Moșteanu, prins în propriul trecut academic. Victor Ciutacu: O dovadă de impostură supremă. Exclusiv

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a demisionat vineri, 28 noiembrie, la cinci luni după numirea sa în Guvernul Bolojan. Anunțul vine în urma dezvăluirilor referitoare la diploma obținută la Universitatea „Bioterra”,...

Andriy Yermak, omul cheie al lui Zelenski, iese din guvern după percheziții

Andriy Yermak, omul cheie al lui Zelenski, iese din guvern după percheziții

Şeful de cabinet al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Andrii Yermak, a anunţat că a demisionat, după ce autorităţile anti‑corupţie au percheziţionat locuinţa şi, posibil, biroul său, potrivit mai multor agenţii...

Cum comentează presa din Rusia demisia lui Moșteanu

Cum comentează presa din Rusia demisia lui Moșteanu

Demisia lui Ionuț Moșteanu a ajuns în centrul atenției în Federația Rusă, unde principalele publicații au relatat despre plecarea acestuia dintr-un minister-cheie, într-o perioadă de tensiuni la granița României. De...

Deputatul Mihai Fifor avertizează: Situația lui Moșteanu vulnerabilizează România la NATO. Exclusiv

Deputatul Mihai Fifor avertizează: Situația lui Moșteanu vulnerabilizează România la NATO. Exclusiv

Social-democratul Mihai Fifor îl acuză pe Ionuț Moșteanu de lipsă de onestitate de pe urma situației incerte în legătură cu studiile universitare ale oficialului USR. Situația a culminat până în...

Radu Miruță îi va lua locul lui Ionuț Moșteanu. Anunțul făcut de premierul Ilie Bolojan

Radu Miruță îi va lua locul lui Ionuț Moșteanu. Anunțul făcut de premierul Ilie Bolojan

După ce ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, și-a depus demisia, premierul Ilie Bolojan a anunțat că interimatul va fi preluat de Radu Miruță, actualul ministru al Economiei. De asemenea, șeful Executivului a...

Bolojan, despre scandalul studiilor lui Moșteanu: Dacă pleacă, e o decizie pe care el o ia. Eu i-am spus: Capul sus

Bolojan, despre scandalul studiilor lui Moșteanu: Dacă pleacă, e o decizie pe care el o ia. Eu i-am spus: Capul sus

Update 1. Premierul Ilie Bolojan a declarat, în legătură cu scandalul diplomelor lui Ionuț Moșteanu, că miniștrii acestui guvern sunt propuneri ale unor partide politice din arcul guvernamental. E cazul...

Procurorul general al Spaniei a demisionat, după ce a fost condamnat pentru încălcarea secretului judiciar

Procurorul general al Spaniei a demisionat, după ce a fost condamnat pentru încălcarea secretului judiciar

Alvaro Garcia Ortiz, procurorul general al Spaniei, a anunțat luni că demisionează după ce Curtea Supremă l-a găsit vinovat săptămâna trecută de încălcarea secretului judiciar, potrivit Reuters. Alvaro Garcia Ortiz...