Crima de la Sibiu, de o violență extremă. Filmul complet, făcut de anchetatori
Omul de afaceri Adrian Kreiner ar fi fost supus torturii și chiar sufocat cu un covor de cei trei agresori care au pătruns în locuința sa. Polițiștii au dat detalii...
Crima este cel mai adesea sinonimă cu infracțiunea de omor (uciderea ilegală a unei ființe umane de către o altă ființă umană, de obicei cu intenție).
Definiția Juridică (Drept Penal)
Din punct de vedere juridic, în sistemele de drept penal care folosesc clasificarea tripartită (istorică în România și actuală în Codul Penal Francez), crima desemnează:
O infracțiune care prezintă cel mai înalt grad de pericol social și care este sancționată de lege cu pedepsele cele mai mari (excluzând, de obicei, delictele și contravențiile, care sunt fapte mai puțin grave).
Deși în Noul Cod Penal român (intrat în vigoare în 2014) clasificarea formală în "crime" și "delicte" a fost abandonată în favoarea noțiunii unitare de infracțiune, termenul de "crimă" este încă folosit în context internațional și academic, referindu-se la:
Omorul (Crima de sânge)
Crimele împotriva umanității (ex: genocidul, sclavajul, persecuția)
Crimele de război (încălcarea gravă a legilor și uzanțelor războiului)
Metaforic, termenul crimă depășește sensul juridic de omor și se referă la o greșeală gravă, impardonabilă, sau la o distrugere majoră a unui principiu, a unei valori sau a unei stări de fapt esențiale.
Omul de afaceri Adrian Kreiner ar fi fost supus torturii și chiar sufocat cu un covor de cei trei agresori care au pătruns în locuința sa. Polițiștii au dat detalii...
Al treilea presupus autor în cazul crimei de la Sibiu, Cosmin Zuleam, este în continuare de negăsit. Procurorii au analizat probele video luate de pe camerele de supraveghere și, după...
Doi dintre indivizii implicați în cazul crimei de la Sibiu au fost deja capturați, în timp ce al treilea suspect este încă căutat de autorități. Un mandat de arestare internațional...
Crima de la Sibiu. Au apărut noi imagini cu indivizii care l-au torturat și ucis pe Adrian Kreiner. S-a aflat unde se ascunde coordonatorul jafului de la Sibiu. Crima de...
Un fost polițist Marian Răduinea, a publicat lista „secretă” a „presupușilor criminali” care l-ar fi torturat şi jefuit pe omul de afaceri Adrian Kreiner din Sibiu. Marian Răduinea, fost polițist,...
Laurențiu Lăcătușu, bărbatul reținut fără să fie vinovat de crima de la Sibiu, anunţă că va da în judecată Poliția. Acesta acuză că a fost bătut cu pumnii şi picioarele....
Ilie Sitariu, complicele celor care l-au ucis pe omul de afaceri Adrian Kreiner, a fost arestat preventiv. El i-ar fi ajutat pe ucigași să fugă din țară. Tribunalul Sibiu a...
Asasinatul de la Sibiu. Anchetatorii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu au comis o greșeală imensă. Polițiștii au reținut un bărbat nevinovat, confuzia fiind generată de prenumele Laurențiu....
Cetățeanul chinez a fost găsit mort chiar pe trotuarul din curtea blocului unde locuia. El era lovit la cap. Un cetățean chinez care locuiește la Dobroești a fost găsit vineri...
Bărbatul reținut în cazul uciderii afaceristului sibian Adrian Kreiner nu a putut fi reținut. IPJ Sibiu a trasmis că nu sunt probe concludente în cazul său. Update. Bărbatul reținut aseară...
Polițiștii care investighează crima din Sibiu au prezentat cronologia evenimentelor care au condus la moartea omului de afaceri Adrian Kreiner. Anchetatorii au date că trei dintre suspecţi au plecat din...
Crima de la Sibiu. Răsturnare de situație în ancheta uciderii omului de afaceri Adrian Kreiner. Anchetatorii au renunțat la ipoteza asasinatului sau a unei crime. Update 2 - Cine este...
Sute de crime au rămas nerezolvate și zac prin parchetele din toată țară ca fiind cu autor necunoscut. Ultimul bilanț public al Parchetului General arată că peste 600 de omoruri...
Autorul crimei care a șocat Bucureștiul și-a recunoscut fapta și a explicat care este motivul care l-a împins să recurgă la violență ieșită din comun. Inițial Bărbatul care și-a incendiat...
Cazul tâlhăriei de la Sibiu urmată de moartea omului de afaceri Adrian Kreiner este departe de a fi rezolvat. Se vorbește despre trei atacatori care au fost în acea noapte...
Legea Junglei. Crimele din orașul „lucrului bine făcut”. Astăzi alături de colonelul în rezervă doctor Crișan Lăzureanu. Astăzi, la Legea Junglei, vorbim despre jaful urmat de crimă de la Sibiu,...
Crima organizată sârbă a dus mafia la alt nivel. La acest moment este una dintre puține din Europa care are legături directe cu cartelurile de droguri din America latină. Mafia...
Crima din București, care a îngrozit sectorul șase ar fi fost provocată de fiul unui fost bodyguard al lui Gigi Becali, Tatăl lui Alexandru Popa, bărbatul suspectat că și-a incendiat...
În ediția de astăzi, analiza a două cazuri recente groaznice. Dublul asasinat, urmat de incendierea victimelor de la Botoșani și incendierea victimei de vie în sectorul 6, București. Continuăm cu...
Mafia bulgară a început să se dezvolte la începutul anilor 1990. Atunci, perioada de tranziție a fost benefică grupărilor , sub o puternică influență rusă. Acum mafia bulgară se ocupă...