crima

Crima este cel mai adesea sinonimă cu infracțiunea de omor (uciderea ilegală a unei ființe umane de către o altă ființă umană, de obicei cu intenție).

Definiția Juridică (Drept Penal)
Din punct de vedere juridic, în sistemele de drept penal care folosesc clasificarea tripartită (istorică în România și actuală în Codul Penal Francez), crima desemnează:

O infracțiune care prezintă cel mai înalt grad de pericol social și care este sancționată de lege cu pedepsele cele mai mari (excluzând, de obicei, delictele și contravențiile, care sunt fapte mai puțin grave).

Deși în Noul Cod Penal român (intrat în vigoare în 2014) clasificarea formală în "crime" și "delicte" a fost abandonată în favoarea noțiunii unitare de infracțiune, termenul de "crimă" este încă folosit în context internațional și academic, referindu-se la:

Omorul (Crima de sânge)

Crimele împotriva umanității (ex: genocidul, sclavajul, persecuția)

Crimele de război (încălcarea gravă a legilor și uzanțelor războiului)

Metaforic, termenul crimă depășește sensul juridic de omor și se referă la o greșeală gravă, impardonabilă, sau la o distrugere majoră a unui principiu, a unei valori sau a unei stări de fapt esențiale.

Un bărbat a mărturisit o crimă după 14 ani. Află ce l-a făcut să se autodenunțe

Un bărbat a mărturisit o crimă după 14 ani. Află ce l-a făcut să se autodenunțe

Polițistii și procurorii din Cluj trebuie să redeschidă un dosar vechi de 14 ani care, părea să fie soluționat. Datele problemei s-au schimbat când un bărbat a le-a marturisit ca...

Dublă crimă misterioasă, la un castel

Dublă crimă misterioasă, la un castel

Au dat liber la servitori și au fost găsiți împușcați O familie de aristorcați, din Franța, care trăia liniștită într-un castel, se află în centrul unui scandal. Ei, soți și...

EXCLUSIV PRINT. CAZ STUPEFIANT LA SATU MARE. Recompense pentru „cea mai tare” femeie de serviciu și cea mai „eficientă” secretară din Poliția Română

EXCLUSIV PRINT. CAZ STUPEFIANT LA SATU MARE. Recompense pentru „cea mai tare” femeie de serviciu și cea mai „eficientă” secretară din Poliția Română

În urma articolului publicat în „Evenimentul zilei” de ieri, în care am dezvăluit modul în care șefii din Poliția Satu Mare și-au împărțit salarii de merit între ei în timp...

Rata infracționalității la New York cu 4,6% în 2014

Rata infracționalității la New York cu 4,6% în 2014

Rata infracţionalităţii la New York a scăzut cu 4,6% în 2014, iar numărul crimelor a atins cel mai mic nivel din 1993 şi până în prezent, a anunțat primarul Bill...

Crimă recunoscută după 13 ani. Un alt barbat a stat NEVINOVAT după gratii pentru aceasta faptă

Crimă recunoscută după 13 ani. Un alt barbat a stat NEVINOVAT după gratii pentru aceasta faptă

Un bărbat din Cluj s-a predat astăzi la poliţie pentru o crimă pe care ar fi comis-o în 2001. El susţine că a ucis o fată de 20 de ani,...

CRIMĂ ODIOASĂ. Un preot a fost reţinut după ce şi-a ucis tatăl

CRIMĂ ODIOASĂ. Un preot a fost reţinut după ce şi-a ucis tatăl

Un preot din judeţul Botoşani a fost reţinut, sâmbătă, sub acuzaţia de omor calificat, fiind principalul suspect de uciderea tatălui său, a declarat, duminică, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al...

Un băiețel de doi ani și-a împușcat mama în cap.VIDEO

Un băiețel de doi ani și-a împușcat mama în cap.VIDEO

femeia a murit pe loc. Tragedia a provocat o dezbatere despre regimul armelor în SUA O mamă de 29 de ani se găsea la cumpărături, împreună cu băieţelul ei de...

Polul violenței mondiale - orașul care a detronat Ciudad Juarez după trei ani de supremație

Polul violenței mondiale - orașul care a detronat Ciudad Juarez după trei ani de supremație

San Pedro Sula din Honduras este cel mai violent oraş din lume, în 2013 aici murind 187 de oameni la fiecare 100.000 de locuitori, scrie portalul Business Insider. Prin comparație,...

I-a tăiat beregata cumnatului său în noaptea de Anul Nou

I-a tăiat beregata cumnatului său în noaptea de Anul Nou

Încă nu se știe mobilul crimei, dar nu este exclusă câtuși de puțin băutura. Un bărbat de 38 de ani, din satul Ulea, comuna Bogdănești, județul Vaslui a fost ucis...

Ei se ghiftuia cu mâncare și bebelușul le-a murit de foame

Ei se ghiftuia cu mâncare și bebelușul le-a murit de foame

Cei doi părinți degenerați au fost inculpați pentru crimă Cu o săptămână în urmă un bebețul, în vârstă de 22 de săptămâni a fost găsit mai mult mort decât viu,...

Suspectul principal și-ar fi recunoscut vina. TRAGEDIA din Maramureș

Suspectul principal și-ar fi recunoscut vina. TRAGEDIA din Maramureș

Paula, adolescenta 16 ani din Baia Sprie, găsită fără suflare în a doua zi de Crăciun, a fost strangulată de iubitul ei. Anchetatorii l-au reținut pe principalul suspect, un băiat...

Crimă oribilă de Crăciun. O elevă a fost ucisă de chiar de fostul iubit

Crimă oribilă de Crăciun. O elevă a fost ucisă de chiar de fostul iubit

O adolescentă de 16 ani, din Baia Sprie, a fost descoperită moartă, în centrul orașului, chiar de Crăciun. Paula, elevă la Liceul de Artă, a fost urmărită și ucișă mișelește...

Polițistul Cristian Cioacă face pantofi în atelierul pușcăriei de la Colibași

Polițistul Cristian Cioacă face pantofi în atelierul pușcăriei de la Colibași

Cristian Cioacă s-a transformat din poliţist în pantofar. Fostul soţ al Elodiei a acceptat să lucreze în atelierul de pantofi al penitenciarului din Colibaşi, potrivit unor surse. Marfa produsă aici...

Profesoara de origine română ucisă într-un mall din Abu Dhabi a fost înmormântată la Şimian, satul său natal

Profesoara de origine română ucisă într-un mall din Abu Dhabi a fost înmormântată la Şimian, satul său natal

Profesoara americancă de origine română, ucisă în 1 decembrie, în toaleta unui mall din Emiratele Arabe, a fost înmormântată în satul său natal, Şimian, județul Bihor. Ibolya Ryan a fost...

Un membru al găștii Barbarilor a fost expulzat în Guineea

Un membru al găștii Barbarilor a fost expulzat în Guineea

El executase 11 ani de pușcărie pentru crimă. Yahia Toure Kaba, un membru al găștii Barbarilor a fost dus direct la aeroport, după ce executase 11 ani de închisoare, într-un...

A omorât cu bătaia un copilaș de care promisese că va avea grijă

A omorât cu bătaia un copilaș de care promisese că va avea grijă

Melendez a vrut să păcălească polțiștii spunând că bebelușul s--arf fi lovit singur O mama l-a rugat pe iubitul ei, un oarecare Melendez din localitatea Hyattsville, Maryland, SUA, să aibe...

CAZ SOCANT IN ROMANIA. Şi-a împuşcat soţia, după care s-a sinucis

CAZ SOCANT IN ROMANIA. Şi-a împuşcat soţia, după care s-a sinucis

Un bărbat de 50 de ani din localitatea Şendriceni din judeţul Botoşani şi-a împuşcat, duminică seară, soţia, după care s-a sinucis. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă...

Doi polițiști, asasinați la New York. Crimele au loc în contextul tensiunilor rasiale din Statele Unite

Doi polițiști, asasinați la New York. Crimele au loc în contextul tensiunilor rasiale din Statele Unite

Doi poliţişti au fost împuşcaţi ieri după-amiază la New York în timp ce patrulau prin Brooklyn iar agresorul lor s-a sinucis ulterior într-o stație de metrou din apropiere, două crime...

Mama a șapte dintre cei opt copii,găsiți morți în Australia, a fost arestată

Mama a șapte dintre cei opt copii,găsiți morți în Australia, a fost arestată

A opta victimă îi era nepot femeii reținute Încurând, declară anchetatorii, misterul crimei din nordul Australiei va fi descifrat. Ei au reținut o femeie  de 37 de ani,mama a șapte...

Găsit MOARĂ lângă un bloc din Odorheiu Secuiesc. NU se știe dacă s-a sinucis sau a fost împinsă de la etaj

Găsit MOARĂ lângă un bloc din Odorheiu Secuiesc. NU se știe dacă s-a sinucis sau a fost împinsă de la etaj

O femeie a fost găsită moartă, sâmbătă seară, lângă un bloc din Odorheiu Secuiesc, iar poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz. Trupul neînsuflețit a fost transportat la morgă,...